Connect with us

Dâmboviţa

TÂRGOVIŞTE: Stă în puterea ta să schimbi ceva! Eveniment organizat de Centrul Europe Direct

Vineri – 9 februarie 2018, de la ora 10:00, voluntarii Centrului Europe Direct Târgovişte vor pune în scenă, sub coordonarea membrilor echipei, la Biblioteca Judeţeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmboviţa, o reprezentaţie de teatru forum, sub genericul „Stă în puterea ta să schimbi ceva!”. Evenimentul face parte din campania „Cetăţenii europeni îşi aleg reprezentanţii în 2019 în mod responsabil!”.

Publicat

pe

Vineri – 9 februarie 2018, de la ora 10:00, voluntarii Centrului Europe Direct Târgovişte vor pune în scenă, sub coordonarea membrilor echipei, la Biblioteca Judeţeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmboviţa, o reprezentaţie de teatru forum, sub genericul „Stă în puterea ta să schimbi ceva!”. Evenimentul face parte din campania „Cetăţenii europeni îşi aleg reprezentanţii în 2019 în mod responsabil!”.

De la 12:30, se va derula o sesiune de instruire cu tema „Acasă la instituţiile europene”, pentru a veni în sprijinul comunităţilor deservite de bibliotecarii care deseresc puncte de informare europeană, prestează servicii de diseminare a informaţiei, şi care vor învăţa cum să răspundă solicitărilor venite din partea cetăţenilor din cadrul comunităţilor respective privind drepturile cetăţenilor UE sau priorităţile UE.

Cele două activităţi vor reuni bibliotecari, voluntari şi cetăţeni din întreg judeţul şi sunt organizate cu ocazia Adunării generale a bibliotecarilor publici din Dâmboviţa.

PROGRAMUL COMPLET AL ZILEI
09:00 – 09:15 – Probleme organizatorice:
1. Înregistrarea participanţilor.
2. Difuzarea:
– Calendarului principalelor evenimente social-culturale ale anului 2018;
– Comunicarea indicatorilor biblioteconomici orientativi pentru anul 2018.

09.15 – 10:00 – Analiza activităţii desfăşurate de bibliotecile municipale, orăşeneşti şi comunale în anul 2017:
– Raport privind activitatea bibliotecilor publice din judeţul Dâmboviţa în anul 2017.
– Programul şi strategia activităţii acestor instituţii pentru anul 2018;
– Program – cadru al activităţii din centrele metodice – pentru anul 2018.

Reclama

10:00 – 12:00 – Reprezentație de teatru forum Stă în puterea ta să schimbi ceva! susținută de voluntari ai Centrului EUROPE DIRECT Târgovişte, coordonați de membrii echipei centrului mai sus menţionat.

12:00 – 12.30 – Pauză de cafea.

12:30 – 14:30 – Acasă la instituţiile europene. Prezintă: membrii echipei EUROPE DIRECT Târgovişte;
– Educația tinerilor cu și prin film prin punctul de informare europeană din biblioteca mea. Prezintă Liliana Nicoleta GRIGORESCU, Biblioteca Orăşenească Titu.
– Biblioteca azi – Activităţi educative nonformale pentru copii şi tineri în 2017. Prezintă Ana ANTOHI, responsabil Punct de informare europeană – Biblioteca Comunală Conţeşti.
– Biblioteca cu suflet – activitate culturală 2017. Prezintă Ionela PETRIŞOR, responsabil Punct de informare europeană – Biblioteca Comunală Perşinari.
– Dăruind, primești. Prezintă Florentina BELBE, responsabil Punct de informare europeană – Biblioteca Comunală Voineşti.

14:30 – 15.00 – Probleme organizatorice privind activitatea Asociaţiei Bibliotecarilor din Bibliotecile Publice din România – Filiala Dâmboviţa.

15:00 – Concluzii. Evaluare. Închiderea lucrărilor.

Reclama
Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Spectacol extraordinar în Târgul Anual de Toamnă de la Titu-Hagioaica

Publicat

pe

În perioada 12–14 septembrie 2026, va avea loc în orașul Titu (Zona Hagioaica) tradiționalul Târg Anual de Toamnă, unul dintre cele mai vechi din județul Dâmbovița, eveniment care se organizează neîntrerupt de sute de ani, chiar dacă locația s-a schimbat de-a lungul timpului.

Ca și anul trecut, Primăria Titu a pregătit și de această dată momente speciale, având în vedere că pe 14 septembrie se sărbătorește și „Ziua Orașului”. Ne informează edilul Laurențiu Costache că, luni – 14 septembrie 2026, administrația publică locală va inaugura, la ora 17:00, Centrul Cultural Titu – un loc dedicat culturii și educației. Urmează, de la ora 18:00, un spectacol extraordinar în Târgul Anual. Vor urca pe scenă tinere talente locale și artiști îndrăgiți: Marina Roșu, Nicușor Iordan, Amba, Valentin Sanfira, Biju, Loryn și Andrei Bănuță.

„Va fi o zi plină de emoție, energie și bucurie, în care ne dorim să fim cât mai mulți împreună și să celebrăm orașul pe care îl iubim! Vă aștept cu drag la inaugurarea Centrului Cultural și apoi la Târgul Anual, pentru a sărbători împreună Ziua Orașului Titu!”, este mesajul transmis de primarul Laurențiu Costache.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult

ADMINISTRAŢIE

Orașul Găești se schimbă. Pas cu pas, stradă cu stradă. FOTO

Publicat

pe

Primăria Găești are deschise, în această perioadă, mai multe puncte de lucru pentru modernizarea orașului, dorința edilului Alexandru Iorga, care și-a preluat mandatul în urmă cu aproape 9 luni, în decembrie 2025, fiind să realizeze lucruri bune pentru comunitate. În acest sens, Alexandru Iorga verifică personal fiecare investiție în parte, ca să se asigure că fiecare intervenție începută este dusă până la capăt. Astăzi – 9 septembrie 2026, primarul de la Găești a fost din nou prezent pe șantiere.

„Continuăm reparațiile străzilor, până când vom ajunge, treptat, la asfaltarea completă a acestora. Strada 13 Decembrie a fost asfaltată, iar de luni se reiau lucrările pentru amenajarea acostamentelor.

Se lucrează la reabilitarea Liceului „Iordache Golescu”, la amenajarea curții interioare a Liceului „Dr. C. Angelescu”, la repararea sălii de sport din cartierul Vaideasca, unde amenajăm și spațiile verzi, iar lucrările de anvelopare a blocurilor continuă.

În zona pasarelei, după ce am eliberat terenul de deșeurile depozitate acolo de fosta administrație, trecem la amenajare: realizăm parcări și punem în ordine inclusiv zona de sub pasarelă. Un spațiu neglijat trebuie să devină un spațiu util și civilizat pentru găeșteni.

După lucrările de asfaltare, refacem și marcajele rutiere, iar la intrările în Găești au fost montate sisteme de semnalizare și afișare a vitezei.

Reclama

Fac o precizare importantă: nu sunt radare ale Poliției și nu aplică sancțiuni. Rolul lor este să ne arate viteza cu care circulăm și să ne ajute să respectăm limitele legale. Siguranța pe străzile orașului depinde și de fiecare dintre noi.

Sunt multe de făcut și mergem înainte, în fiecare zi. Nu peste tot deodată, dar pas cu pas, stradă cu stradă, cartier cu cartier, Găeștiul se schimbă!”, a transmis primarul Alexandru Iorga.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite