ACTUALITATE
14-15 iunie 2024. Două zile de festival în orașul Mioveni. „CF MOTO-DAY ADVENTURE FEST”

Astăzi și mâine (14-15 iunie 2024), va avea loc pe platoul Făget, în orașul Mioveni, județul Argeș, Festivalul “CF MOTO DAY – ADVENTURE FEST”.
În acest context, Jandarmeria Argeș le recomandă participanților să respecte următoarele sfaturi, pentru bună desfășurare a evenimentului:
– să adopte un comportament civilizat;
– să respecte îndrumările și recomandările organizatorilor și ale forțelor de ordine prezente în zonă;
– să acorde o atenție sporită modului de păstrare a bunurilor și a obiectelor personale (genți, bagaje, telefoane);
– să supravegheze cu atenție sporită minorii care se pot rătăci cu ușurință sau se pot expune pericolului de accident;
– să evite conflictele de orice natură și, în cazul în care sunt martorii unor fapte de natură antisocială, să solicite sprijinul forțelor de ordine din zonă sau să solicite echipajele de jandarmi prin S.N.U.A.U 112.
„În egală măsură, recomandăm participanților să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii și liniștii publice, delimitându-se de orice formă de violență verbală sau fizică ce ar putea genera alte manifestări contrare prevederilor legale.
Desfășurarea în condiții de siguranță a festivalului este prioritatea noastră, de aceea reamintim că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 60 din 1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice cu modificările și completările ulterioare, este interzisă participarea la adunările publice a persoanelor care au asupra lor arme de orice fel, materiale explosive sau incendiare, substanțe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant, dispozitive pentru șocuri electrice ori alte obiecte ce pot fi folosite pentru acțiuni violente sau de tulburare a desfășurării normale a acestora”, se mai precizează în comunicatul de presă transmis de IJJ Argeș.
ACTUALITATE
„Ultimul clopoțel”, spectacolul unei generații la Liceul Teoretic „Ion Ghica” din Răcari

Momente emoționante, ieri – 29 mai 2026, la Liceul Teoretic „Ion Ghica” din Răcari, când încă o generație de absolvenți va intra în tumultul existențial, părăsind cu bucurie, cu nostalgie, cu încredere și speranțe tărâmul adolescenței, pregătiți să dea piept cu provocările vieții.
Sala de festivități a instituției de învățământ a fost ocupată de elevi, părinți, frați, prieteni, cadre didactice, strânși aici pentru a participa la evenimentul tip spectacol intitulat „Ultimul clopoțel”. Dirigintele celor două clase de a 12-a, profesorii Cornelia Marin și Valentina Mușat, au strigat catalogul și au povestit celor de față, marcate de emoțiile aferente momentului, frânturi de amintiri din cei patru ani frumoși și adevărați de liceu. Au fost vizionate în cadrul evenimentului trei videoclipuri realizate după scenarii emoționate, avându-i ca protagoniști pe absolvenți. Filmările, desfășurate chiar în sala de clasă, au surprins clipele unice ale despărțirii dintre elevi și diriginți.
Pe rând, elevii au trecut prin fața profesorului diriginte, pentru a preda, în mod simbolic, caietele din anii de liceu, moment urmat de calde felicitări și înclinări ca semn al recunoaștinței față de dascăli și școală. S-au rostit de către elevi și profesori alocuțiuni, de fapt scurte expuneri sincere, vesele de amintiri din anii de studiu. Toți absolvenții au primit diplome onorifice.

Primarul orașului Răcari, Marius Caravețeanu, prezent la acest emoționant ceremonial al tinereții, le-a oferit tuturor absolvenților, ca un epilog plăcut, reconfortant, o excursie la munte, la Sinaia. Încă o filă frumoasă în cartea amintirilor pe care o vor purta cu ei, în suflet, pe tot acest drum lung al vieții.
La finalul festivității de absolvire, primarul Marius Caravețeanu le-a oferit elevilor și câteva daruri simbolice, respectiv tricouri cu mesajul „I love Răcari”, șepci, căni, reviste și tricolorul României, ca amintiri ale locului de unde au pornit spre viitor.
„Pentru câteva clipe, timpul parcă s-a oprit, iar fiecare zâmbet a păstrat povestea unei generații care își ia zborul spre un nou început. Ultimul clopoțel nu a fost doar o despărțire, ci și începutul unui nou drum pentru o generație care va purta mereu în inimă anii petrecuți la Liceul Teoretic „Ion Ghica” din Răcari”, a spus primarul Marius Caravețeanu.
ACTUALITATE
Gura Șuții. Competiție intercomunală de fotbal „Cupa Trandafirilor – GAL Valea Mătăsarului”, ediția I

În această după-amiază, pe stadionul din comuna Gura Șuții, județul Dâmbovița, cu ocazia Zilei internaționale a copilului, la inițiativa Grupului de Acțiune Locală GAL „Valea Mătăsarului”, condus de Constantin Dinu, în colaborare cu Primăria Gura Șuții, s-a desfășurat prima ediție a competiției intercomunale de fotbal pentru copii „Cupa Trandafirilor”. Un îndemn la mișcare, la sport, la sănătate, la competițe, la petrecerea timpului liber cât mai mult în aer liber, nu în fața calculatoarelor, pe care administrația publică locală, împreună un GAL „Valea Mătăsarului”, îl adresează tuturor copiilor din comună și nu numai.
La acest concurs au participat micii fotbaliști din Produlești, Nucet și Gura Șuții. Meciurile s-au desfășurat ca la carte. Cu arbitraj profesionist, partide de 30 de minute, cu două reprize a câte 15 minute. În tribune, a existat și public. Galerie. Nu au lipsit ingredientele unor astfel de evenimente sportive, respectiv emoții, optimism, pasiune, dorința de a câștiga.

Primarul comunei Gura Șuții, Marian Dinu, prezent la deschiderea acestui concurs fotbalistic, le-a mulțumit tuturor copiilor pentru participare, profesorilor antrenori, publicului prezent și, nu în ultimul rând, președintelui GAL „Valea Mătăsarului” pentru inițiativa organizării unei astfel de competiții. A mai spus edilul de la Gura Șuții că echipa câștigătoare va primi „Cupa Trandafirilor” și multe cadouri surpriză. A ținut să precizeze că, la final, toți copiii fotbaliști vor fi recompensați. Premiile au fost asigurate de GAL „Valea Mătăsarului”.
Primarul de la Gura Șuții ne-a mai spus că această competiție, aflată la prima ediție, pornită așa cum am mai precizat, la inițiativa Grupului de Acțiune Locală „Valea Mătăsarului”, va fi permanentizată și, cu siguranță, vor fi atrase echipe de juniori din cât mai multe localități. Marian Dinu, primarul comunei Gura Șuții, a profitat de această ocazie și a lansat o invitație tuturor iubitorilor de fotbal din localitate de a veni sâmbătă, 30 mai, începând cu ora 11:00, pe stadionul comunal, pentru a susține echipa de fotbal care va disputa un meci de zile mari având ca adversari formația de la Corbii Mari. Edilul, optimist, având încredere în jucătorii clubului local, este convins că partida se va încheia cu victoria celor de la Gura Șuții.
Dâmboviţaacum 4 zileHoțul care a terorizat Târgoviștea a fost arestat!
SOCIALacum 2 zileArme scoase la vânzare în oborul săptămânal. Polițiștii au reținut două femei și un bărbat
ACTUALITATEacum 5 zile1 iunie 2026 la Târgoviște. Spectacole și multe surprize pentru copii. Vezi programul!
Dâmboviţaacum 4 zileDeclarația video postată pe Facebook i-a adus sancțiuni primarului de la Produlești și echipei de fotbal
ACTUALITATEacum 5 zileNu intrați în panică! Exercițiu ISU cu plan roșu activat la Târgoviște, pe 28 mai 2026, de la ora 11:00
Dâmboviţaacum 4 zileConferință de alegeri la TSD Dâmbovița. Bogdan Istrate va fi noul lider al organizației de tineret
ACTUALITATEacum o săptămânăEveniment de elită dedicat industriei beauty & aesthetic medicine, în derulare la Hotel Peștera Wellness & Spa
Dâmboviţaacum 5 zileAccident rutier pe Bulevardul Unirii din Târgoviște























