
Vineri – 17 aprilie 2026, debutează la Pitești, județul Argeș, Festivalul „Simfonia Lalelelor”, ajuns la ediția cu numărul 49. Programul cuprinde evenimente oficiale, parade, concerte, activități...

În această perioadă, la Pitești, județul Argeș, sunt în toi pregătirile pentru Festivalul „Simfonia Lalelelor” – ediția cu numărul 49, care va avea loc în perioada...

Primăria Municipiului Pitești a anunțat că, anul acesta, extinde „Simfonia Lalelelor” la 10 zile, față de cele 3 de până acum. Astfel, ediția 2026 a festivalului-brand...

Dacă în toamnă avem, la Pietroșița, zile ale culturii și spiritualității, în organizarea Fundației Renașterea Pietroșiței, acum, mai în iarnă, când vine decembrie cu tolba plină...

Crizantema de Aur, Festivalul Național al Romanței, brandul și sufletul artistic al Târgoviștei, a intrat demult în topul superlativelor, prin longevitate, ambiție și unicitate. Anul acesta,...

Laureații celei de-a 58-a ediții a Festivalului Național de Interpretare și Creație a Romanței „Crizantema de Aur”, Târgoviște 16-18 octombrie 2025 Secțiunea Interpretare – Trofeul Crizantema de...

„Crizantema de Aur” – cel mai longeviv festival muzical din România, organizat fără întrerupere la Târgoviște din 1968, a ajuns anul acesta la ediția cu numărul...

Joi – 16 octombrie 2025, debutează la Târgoviște, cea de-a 58-a ediție a Festivalului Național de Interpretare și Creație a Romanței „Crizantema de Aur” – cel...

În perioada 16-18 octombrie 2025, se va desfăşura în municipiul Târgovişte, sub patronajul Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO, cea de-a 58-a ediţie a Festivalului Naţional...

Consiliul Judeţean Dâmboviţa organizează, prin Centrul Judeţean de Cultură, alături de Fundaţia Culturală „Ion Dolănescu”, în zilele de 25 și 26 septembrie 2025, Festivalul–Concurs Naţional „Ion...
Comentarii recente