ACTUALITATE
VIDEO: Deputatul Cezar Preda, jignit şi tratat cu dispreţ de conducerea COS Târgovişte!
Mai marii Combinatului de Oţeluri Speciale din Târgovişte au răspuns ironic, jignitor, unei întrebări parlamentare pe care deputatul PNL de Dâmboviţa Cezar Preda a adresat-o ministrului Economiei, nicidecum administratorilor COS. Demnitarul a mărturisit astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, că vrea să creadă că patronul nu a citit adresa pe care i-au pus-o pe masă reprezentanţii compartimentului juridic al COS, că dacă ar fi lecturat-o nu ar fi aprobat să fie expediată.
„Dacă oficiul juridic i-a pus pe masă patronului o scrisoare şi acesta a citit-o şi a semnat-o, înseamnă că modul în care un administrator înţelege să facă afaceri în România şi să răspundă la întrebările unui parlamentar sunt neconforme cu ceea ce înseamnă Europa. Se vede clar că el nu trăieşte în Europa.
Pe fond, domnii de la Juridic, din Combinat, mi-au spus că nu cunosc situaţia şi că toate secţiile merg, că numai două au fost dezafectate. Domniile lor consideră că merge aerul dinăuntru, că presupun că nu mai sunt utilaje acolo”, a precizat Cezar Preda.
Demnitarul a propus, public, conducerii COS să i se permită să meargă într-o vizită în combinat, însoţit de jurnalişti, pentru a vedea, pe viu, cum stau lucrurile acolo, pentru a fi eliminate suspiciunile că unitatea ar fi pe butuci.
Deputatul PNL l-a invitat astăzi la cabinet, pentru discuţii despre soarta angajaţilor, despre situaţia economică a COS, pe Gabriel Banu, unul dintre liderii sindicatelor din Combinat.
Fiindcă ne aflam încă în sediul cabinetului parlamentar după încheierea conferinţei de presă, am solicitat deputatului Preda să participăm şi noi la discuţiile pe care le va avea cu sindicalistul Banu, pe care îl cunoşteam a fi un lider transparent, comunicativ şi deschis dialogului. Banu s-a arătat ofuscat că ne-a găsit acolo.
„Eu, ca parlamentar de Dâmboviţa, încerc să văd şi eu realitatea, cum stau lucrurile, cum pot să ajut. Subiectele au venit tot de la dumneavoastră, de la colegii din Combinat”, i-a spus deputatul Cezar Preda lui Gabriel Banu.
L-a mai rugat pe liderul sindical să sprijine demersul său de a organiza o vizită cu presa în incinta COS. Banu nu s-a arătat prea încântat de această iniţiativă, dar a promis că va încerca să facă câte ceva…
Cât priveşte participarea ziariştilor la discuţiile dintre el şi deputatul Cezar Preda, sindicalistul nu a acceptat în ruptul capului aşa ceva. Gest nefiresc şi nedemocratic pentru un lider de sindicat pentru care transparenţa şi comunicarea publică ar trebui să fie elemente esenţiale în activitatea întreprinsă în folosul celor pe care îi reprezintă.

ACTUALITATE
12 noiembrie 2026. Gala Topul Firmelor din Județul Dâmbovița

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița a anunțat că la ediția din acest an a Galei „Topul Firmelor” va premia „firmele care nu s-au oprit în 2025, antreprenorii care s-au reinventat”.
Gala Topul Firmelor din Județul Dâmbovița a ajuns la ediția cu numărul XXXIII. Evenimentul va fi organizat, joi – 12 noiembrie 2026, la Balroom Del Ponte din Târgoviște. Detaliile despre clasamente și înscrieri urmează să fie anunțate.
Informații suplimentare se pot obține la numărul de telefon 0766.479.700 sau la adresa de e-mail: info@cciadb.ro.
ACTUALITATE
Primar Titu: Vă invit să fim împreună și să ne bucurăm de „Ziua orașului”!

Astăzi, 14 septembrie, într-o zi de mare sărbătoare creștină, când prăznuim Înălțarea Sfintei Cruci, orașul nostru își sărbătorește ziua.
Sub semnul credinței, al speranței și al puterii de a merge înainte, celebrăm comunitatea noastră, oamenii care îi dau viață și locul pe care îl numim cu drag acasă.
Este o zi în care ne cinstim trecutul, ne bucurăm de prezent și privim cu încredere spre viitor. Un viitor pe care îl construim împreună, cu respect pentru ceea ce am moștenit și cu responsabilitate față de generațiile care vor veni.
În această zi cu o însemnătate atât de profundă, deschidem porțile Centrului Cultural Titu – un loc în care identitatea, tradițiile și valorile orașului nostru vor fi păstrate și duse mai departe. Un loc al culturii, al educației, al talentului și, mai ales, al oamenilor.
Sărbătoarea va continua în Târgul Anual Titu – Hagioaica, unde vă așteptăm cu muzică, dans și momente artistice pentru toate vârstele.
Vă invit să fim împreună și să ne bucurăm de această zi care ne unește și care va rămâne în istoria orașului nostru!
Fie ca Sfânta Cruce să ocrotească orașul Titu, fiecare familie și întreaga noastră comunitate!
La mulți ani, Titu! La mulți ani tuturor celor care iubesc acest oraș și îl poartă cu mândrie în suflet!
Laurențiu Costache,
Primarul orașului Titu ️

ADMINISTRAŢIEacum 4 zileMoment istoric în Dâmbovița. Au demarat lucrările de construcție a centurii ocolitoare a orașelor Pucioasa și Fieni
ADMINISTRAŢIEacum 2 zilePrimarul de la Pietrari face apel către firma constructoare să vină și să finalizeze rețeaua de apă potabilă
ACTUALITATEacum 4 zileGrup Atyc încasează abonamente de la elevii navetiști, apoi îi lasă în stații
ACTUALITATEacum 4 zilePacientă decedată în condiții suspecte la Spitalul Județean din Târgoviște. Ajutați-mă să se facă dreptate, cere fiica
ACTUALITATEacum o săptămânăZilele Cetății Târgoviște 2026. Program, sâmbătă, 5 septembrie. Concert Ioana Ignat, DJ Project și Misha Miller
ADMINISTRAŢIEacum 3 zileȘedință de îndată a Consiliului Local Municipal Târgoviște
ACTUALITATEacum o săptămânăLa mulți ani, Târgoviște! Atmosferă superbă la concertul din Parcul Chindia. VIDEO
Uncategorizedacum 3 zilePrim-adjunctul ISU Dâmbovița, col. Alfred George Hantăr, a trecut în rezervă



























Ea
16 februarie 2018 at 7:54
Daca erau si ziariști la bârfă era democratic .ce tare