Dâmboviţa
VIDEO: Protest la Partida Romilor Dâmboviţa! S-a cerut demisia liderului Vasile Moise
Astăzi, în faţa sediului Partidei Romilor Pro Europa – Organizaţia Dâmboviţa, s-a desfăşurat un protest autorizat. Cei aproximativ 100 de oameni veniţi din mai multe localităţi ale judeţului, în special din cele unde există comunităţi importante de romi, au cerut demisia lui Vasile Moise (Deju) din funcţia de preşedinte al Partidei Romilor Dâmboviţa.
Organizatorul protestului, cel care a aprins scânteia revoltei, a fost Ion Drăgoi, membru al Partidei Romilor şi, până acum câteva săptămâni, când a fost demis de Vasile Moise, preşedinte interimar al organizaţiei Târgovişte. Drăgoi susţine că Vasile Moise nu a avut o colaborare bună cu membrii şi cu liderii din judeţ, că totul s-a redus la vorbe goale, fără o implicare clară în interesul comunităţilor de romi.

„Iată că, după atâţia ani de zile, lucrurile nu merg bine. Liderii din judeţ sunt nemulţumiţi de modul în care colaborează cu ei, de modul în care sunt organizate şedinţele. Nu consultă pe nimeni, face ordinea de zi aşa cum vrea el să o facă”, se plânge Ion Drăgoi.
Acesta mai susţine că nu ştie ce s-a întâmplat cu banii publici pe care Partida Romilor Dâmboviţa i-a primit de la diferite autorităţi şi instituţii pentru organizarea a diferite evenimente şi pentru sprijinirea romilor din judeţ.
Consideră Drăgoi că este momentul ca Vasile Moise să se retragă din funcţia de preşedinte, iar membrii Partidei Romilor să desemneze o conducere interimară până la organizarea de alegeri democratice în organizaţie.
La rândul său, Vasile Tănase, vicepreşedintele organizaţiei de la Băleni, spune că au fost duşi mereu în eroare, că şi-au cerut şi ei drepturile, au solicitat sprijin pentru familiile sărace din comunitate, dar nu s-au ales decât cu promisiuni. A venit să fie alături de protestatari şi Teodora Ion, fostă preşedintă a organizaţiei de femei a Partidei Romilor Dâmboviţa.
„Din dragoste pentru Partida Romilor, pentru cei care au muncit, am venit aici. Sunt foarte tristă pentru că trăim o zi ca asta. Nu mă aşteptam ca, după atâta muncă, cei aleşi să nu fie alături de cei oropsiţi. De ce trebuia să vină ei astăzi, în frig şi să protesteze? Nu era confortabil să stea acasă, lângă copilaşii lor? Înseamnă că nemulţumirile i-au împins de la spate”, a precizat Teodora Ion.
Vasile Moise, preşedintele Partidei Romilor Dâmboviţa, spune că mitingul este o acţiune de răzbunare împotriva lui, fiindcă a pornit un proces de reorganizare în judeţ care nu convine multora. Liderul Partidei Romilor Pro Europa Dâmboviţa spune că l-a demis pe Drăgoi pentru că nu şi-a făcut datoria cum se cuvine, pentru că nu s-a achitat de atribuţiile şi de sarcinile care i-au revenit în calitatea de preşedinte interimar al organizaţiei Târgovişte al Partidei Romilor.
„Le-am spus că de acum încolo lucrurile se schimbă, gata, s-a terminat! Ori dăm dovadă de seriozitate, ori nu mai dăm. Lui nu i-a convenit de decizia mea. A început să posteze pe reţelele de socializare fel de fel de porcării. Am anunţat Poliţia că nu este corect şi cinstit ce postează, ce afirmaţii face. Am făcut plângere la Poliţie, nu a vrut să înceteze şi a ajuns să facă instigare. A umblat printre oameni, prin cartiere”, declară liderul Partidei Romilor.
Vasile Moise crede că mitingul nu a fost tocmai autorizat legal şi că va verifica în ce condiţii s-a aprobat protestul din faţa sediului Partidei Romilor.
„Ei, de acum încolo, trebuie să înţeleagă că, indiferent că sunt minoritari, avem un statut care a suferit o modificare. Statutul trebuie respectat. Cine nu a înţeles ce obligaţii are în organizaţie, va fi demis. Pe mine nu mă poate schimba decât preşedintele de la nivel naţional, prin trecerea mea prin Comisia de Disciplină. Trebuie fundamentate învinuirile acelora cărora nu le convine politica impusă de acum încolo. Nu are dreptul nimeni să se bage în viaţa privată a nimănui.
Nimeni nu are dreptul să se lege de problemele familiale şi sursele de trai pe care le are. Nu am luat de la nimeni nimic, nu am furat de la nimeni nimic. Eu am fost cel care a iniţiat şi format organizaţia asta”, a declarat, pentru www.incomod-media.ro, Vasile Moise – preşedintele Partidei Romilor Pro Europa Dâmboviţa.
Dâmboviţa
Senator Ciprian Iacob: PSD, PNL, USR și UDMR se opun măsurilor care sprijină poporul român

PSD, PNL, USR și UDMR colaborează excelent împotriva poporului – spune senatorul AUR Dâmbovița Ciprian Constantin Iacob, care își susține afirmația cu câteva exemple concrete, respectiv măsuri inițiate de partidul din care face parte respinse în Parlament de reprezentanții celor patru formațiuni politice, deși veneau în sprijinul românilor.
„Am vrut să reducem TVA-ul la apartamente pentru cei care achiziționează pentru prima dată o casă în suprafață mai mică de 120 de metri pătrați. Ne refeream aici la apartamentele pe care oamenii încearcă să și le achiziționeze, să aducem TVA-ul la 9%. Adică, nu cred că era o măsură rea.
De asemenea, pentru studenții din România, care sunt angajați și nu dețin o proprietate, am avut o inițiativă legislativă prin care angajatorul să poată să-i plătească chiria, în limita a 1000 de lei pe lună. Nici acest proiect nu s-a vrut a fi trecut prin Parlamentul României”, a precizat senatorul AUR Ciprian Constantin Iacob, în cadrul unei emisiuni TV.
ACTUALITATE
Primar Târgoviște: Șapte victorii la rând pentru Chindia par a fi greu de digerat de către unii!

În ultimii ani, deloc puțini, Chindia Târgoviște, echipa de fotbal fanion a județului Dâmbovița, a fost atacată din toate părțile. Cu sau fără motive reale! Cert este că sunt unii care și-au făcut un țel din a întreține o atmosferă de scandal în jurul Clubului, chiar și atunci când se întâmplă lucruri bune. Atitudinea aceasta l-a determinat pe primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian, să le răspundă printr-un text postat pe rețelele de socializare.
„Nu am obiceiul de a mă pronunța public pe acest subiect, dar văd că, în ultimul timp, prestația echipei noastre deranjează. Șapte victorii la rând în campionat par a fi greu de digerat de anumite persoane, inclusiv de prin zonă!
Am convingerea că AFC Chindia își va continua cu aceeași hotărâre drumul spre obiectivul dorit de noi toți: revenirea pe prima scenă fotbalistică! Nu va fi ușor, dar jocul echipei ne dă motive solide să credem că vom reuși!
Încă ceva: echipa nu are nici pe departe o situație precară, fiind stabilă din toate punctele de vedere. O echipă a dispărut efectiv după retrogradarea în Liga 2, două echipe din Superligă sunt în insolvență, alte două în concordat preventiv, la altele sunt restanțe la salarii de 3-4 luni, dar tot Chindia este „oaia neagră”.
Noi am ales să reconstruim după retrogradare, să nu capitulăm și suntem pe cale să reușim! Mulțumiri suporterilor Chindiei, i-am văzut pe arșiță la stadion, i-am văzut în ploaie la Ștefănești și i-am văzut luând atitudine atunci când echipa este denigrată! În final, cum spunea un suporter: Nu mor caii când vor câinii!”, a transmis primarul Daniel Cristian Stan.
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa vrea să modernizeze singur drumul din munte. S-a transmis o nouă solicitare la Prahova
ACTUALITATEacum 6 zileCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
Dâmboviţaacum 3 zilePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăConsiliul Județean Dâmboviţa finanțează rețeaua de aducțiune apă în comuna Râul Alb
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăProiecte importante pentru Târgoviște, puse în practică în asociere cu CJ Dâmboviţa
ACTUALITATEacum 4 zileȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
SOCIALacum o săptămânăA lovit un om cu mașina și l-a abandonat în șanț. Victima a fost găsită după 12 ore și a decedat la spital
ADMINISTRAŢIEacum 5 zileDâmbovița. Noi proiecte prin PJDL. Au fost semnate 10 contracte, cu o valoare de 75 milioane de lei


























