Connect with us

ADMINISTRAŢIE

TÂRGOVIŞTE: Gata cu punctele termice în ruină! Primăria le-a găsit destinaţii utile

Sunt ani buni de când punctele termice din cartierele municipiului Târgovişte au fost abandonate, nemaigăsindu-şi utilitatea după ce s-a renunţat total la reţeaua de încălzire în sistem centralizat. Unele dintre aceste imobile au ajuns între timp într-un stadiu avansat de degradare, dar sunt şi clădiri care ar putea primi o altă destinaţie, în funcţie de necesităţile oraşului. Este, de altfel, ceea ce şi-a propus administraţia publică locală să întreprindă.

Publicat

pe

Sunt ani buni de când punctele termice din cartierele municipiului Târgovişte au fost abandonate, nemaigăsindu-şi utilitatea după ce s-a renunţat total la reţeaua de încălzire în sistem centralizat. Unele dintre aceste imobile au ajuns între timp într-un stadiu avansat de degradare, dar sunt şi clădiri care ar putea primi o altă destinaţie, în funcţie de necesităţile oraşului. Este, de altfel, ceea ce şi-a propus administraţia publică locală să întreprindă.

Schimbarea a început cu fostul punct termic din spatele Şcolii Paul Bănică din Micro VI, care a devenit un modern club pentru pensionari. Potrivit primarului Cristian Daniel Stan, urmează să se amenajeze, până în anul 2020, alte spaţii cu această destinaţie. De asemenea, consilierii locali au aprobat, în şedinţa din 20 februarie 2018, propunerea Executivului de a înfiinţa, pe structura punctelor termice situate pe străzile Ion Ciorănescu şi Transilvaniei, un centru pentru copiii cu autism şi sindrom down şi o cantină pentru prepararea hranei necesare în creşele din municipiu. De asemenea, aleşii au fost de acord să dea în folosinţă gratuită Crucii Roşii – Filiala Dâmboviţa, pentru 20 de ani, PT1 din Micro IV – strada Udrişte Năsturel, pentru amenajarea unui depozit zonal.

Conform hotărârilor adoptate de Consiliul Local Municipal, investiţiile urmează să fie realizate într-un termen de 18 luni, fondurile fiind alocate din bugetul local. Este vorba despre 1.573.046,46 lei – Centrul pentru copiii cu autism şi sindrom down şi 1.497.282,78 lei – Centrul de preparare a hranei pentru creşele din subordinea Direcţiei de Asistenţă Socială Târgovişte.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

Președintele CJ Dâmbovița a verificat stadiul lucrărilor care sunt executate pe DJ 712

Publicat

pe

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, în ciuda situației de criză care persistă la nivel guvernamental și afectează întreaga societate, își vede de menirea sa de șef al administrației publice județene, de ales care are de dus la îndeplinire proiecte propuse și asumate. Astăzi – 14 iulie 2026, președintele CJD s-a aflat în zona Șotânga, Vulcana Pandele și Brănești, pentru a urmări stadiul de execuție al lucrărilor de reabilitare și modernizare pe DJ 712, Târgoviște – Șotânga – Vulcana Pandele – Brănești – Pucioasa. Vorbim de un tronson de drum cu o lungime de 15,77 km. Valoarea investiției se ridică la aproximativ 101.000.000 de lei.

„Lucrările se desfășoară într-un ritm bun, iar la final vom avea un drum complet modernizat, mai accesibil și mai sigur pentru toți cei care îl folosesc. Am mai mers la mai multe investiții aflate în derulare și am discutat cu primarii fiecărei comunități despre proiectele care trebuie realizate, astfel încât oamenii să beneficieze de condiții cât mai bune.

Voi continua vizitele în teren, pentru că doar printr-un dialog permanent cu reprezentanții administrațiilor locale, prin prezența constantă în comunități putem identifica nevoile reale și putem lua cele mai bune decizii pentru dezvoltarea județului Dâmbovița”, a precizat Corneliu Ștefan – președintele Consiliului Județean Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult

ADMINISTRAŢIE

Primăria Găești a redeschis Centrul Cultural „Gheorghe Zamfir”, lăsat în degradare de fosta administrație locală

Publicat

pe

Centrul Cultural „Gheorghe Zamfir” din Găești este din nou funcțional, începând de astăzi, 10 iulie 2026. Vorbim despre o clădire pe care primarul Alexandru Iorga a găsit-o într-o stare avansată de degradare, ca urmare a faptului că fosta administrație publică locală a oprit sistemul de încălzire, în iarna 2024-2025, fără ca instalația să fie golită de apă, ceea ce a dus la înghețarea conductelor și caloriferelor și la stricarea pereților și a parchetului. Așadar, a fost nevoie de lucrări consistente de reparație!

„Redăm comunității un spațiu dedicat culturii, educației și evenimentelor care aduc oamenii împreună. Aici vor avea loc spectacole, concerte, conferințe, festivități și activități pentru toate generațiile.

Investim nu doar în clădiri, ci și în viața comunității. Un oraș se dezvoltă prin infrastructură, dar prinde suflet prin cultură. Continuăm să construim un Găești modern, în care fiecare investiție înseamnă un pas înainte pentru oameni”, a declarat Alexandru Iorga – actualul primar al orașului Găești.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite