Connect with us

SOCIAL

ATENŢIE! Ţurţurii pun în pericol viaţa şi bunurile! Tu ştii cine răspunde?

Publicat

pe

Legislaţia în vigoare stabileşte că responsabilitatea de a îndepărta ţurţurii formaţi la streşinile şi jgheburile imobilelor revine cetăţenilor şi operatorilor economici care deţin în proprietate sau administrează respectivele clădiri. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Călăraşi atrage atenţia că aceştia au şi obligaţia de a lua măsuri de avertizare și marcare a perimetrului expus riscurilor.

„Intervenția pompierilor se poate realiza doar în situații speciale, atunci când sunt puse în pericol vieți și se pot produce pagube materiale, iar înălțimea imobilelor sau condițiile de amplasare a acestora nu permit administratorilor imobilelor să acționeze în siguranța pentru îndepărtarea țurțurilor.

Persoanele fizice și juridice au obligația ca, pe timp de iarnă, să îndepărteze țurțurii de gheață formați la nivelul acoperișului imobilului, să curețe în maxim 24 h după încetarea ninsorii zăpada depusă și gheața formată pe trotuarele aferente imobilelor unde domiciliază sau unde își desfășoară activitatea, a sediilor de firmă, a curților sau terenurilor deținute, astfel încât traficul pietonal să se desfășoare în condiții normale

La imobilele în care la parter funcționează societăți comerciale sau prestatori de servicii, obligațiile menționate revin acestor unități, pe timpul funcționării”, explică plutonierul adjutant Ştefan-Ovidiu Tătăranu, purtător de cuvânt al ISU „Barbu Ştirbei” Călăraşi.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Prahova

Grav accident rutier pe DN1A în județul Prahova. Traficul a fost blocat

Publicat

pe

Grav accident rutier, în această după-amiază, pe DN1A, în localitatea Izvoarele, județul Prahova. A fost vorba despre o coliziune între un autocamion cu remorcă și un autoturism.

În urma impactului, cei doi ocupanți ai mașinii au avut nevoie de îngrijiri medicale și transport la spital. Una dintre victime a fost găsită blocată în autoturism, fiind extrasă de pompieri în stare de conștiență.

Traficul rutier pe DN1A a fost blocat. La fața locului au fost alocate mai multe echipaje ISU Prahova, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD și una de terapie intensivă mobilă. De asemenea, a fost solicitat un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Prahova, iar polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările producerii accidentului.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Argeș

Bătrână de 82 de ani a căzut de la etajul 3 al unui bloc de locuințe

Publicat

pe

Foto cu caracter ilustrativ

Din ancheta efectuată de polițiști a reieșit că femeia a căzut în gol de la etajul trei al unui bloc din Pitești. Medicii sosiți la fața locului nu au mai putut face nimic pentru salvarea vieții bătrânei.

Sunt efectuate în continuare verificări pentru clarificarea tuturor împrejurărilor care au condus la producerea acestei tragedii.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite