Connect with us

Dâmboviţa

DÂMBOVIŢA: Deputata Oana Vlăducă sprijină demersurile Asociaţiei Cultul Eroilor

Publicat

pe

Eroii sunt memoria vie a istoriei noastre. Este, aşadar, nu doar o datorie, ci şi o onoare să ne cinstim înaintaşi. Sunt oameni care s-au jertfit pentru valorile neamului, iar dacă îi uităm ar însemna să-i trimitem din nou la moarte! Strămoşii noştri martiri sunt o pildă pentru generaţiile de astăzi, dar şi pentru cele ce vor veni după noi…

În încercarea de a le păstra veşnică amintirea, deputata PSD Oana Silvia Vlăducă, membră în comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă, s-a alăturat demersurilor conducerii Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor – Filiala Mihai Viteazul Dâmboviţa de a înfiinţa subfiliale în fiecare localitate din judeţ.

Astfel, parlamentara a organizat săptămâna aceasta, împreună cu col. (r) Gheorghe Şerban şi ing. Nicolae Posta, o întâlnire de lucru cu primarii de pe Valea Dâmboviţei. Gazdă a fost edilul comunei Voineşti, Dănuţ Gabriel Sandu.

În cadrul discuţiilor, au fost abordate mai multe subiecte:
– organizarea unor evenimente cu ocazia Centenarului Marii Uniri
– elaborarea, în fiecare localitate, a unei „Cărţi de Aur”
– probleme legate de monumentele eroilor din fiecare comună.

„Cred cu tărie că istoria este importantă pentru fiecare dintre noi, este parte integrantă din noi”, a concluzionat deputata Oana Vlăducă.

Reclama
Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dâmboviţa

Deputatul Aurelian Cotinescu critică dur numirile la conducerile Televiziunii și Radiodifuziunii Române

Publicat

pe

Deputatul PNL Aurelian Cotinescu critică în termeni duri numirea, chiar și pentru un mandat scurt, a jurnalistei Sorina Matei la conducerea Televiziunii Române. Spune parlamentarul liberal că Sorina Matei s-a făcut vizibilă cu prilejul alegerilor prezidențiale, când s-a poziționat în tabăra pro-Simion și a promovat știri, fără suport real, despre desfășurarea scrutinului. Mai arată Aurelian Cotinescu că informațiile respective ar fi fost distribuite apoi pe mai multe grupuri și rețele sociale pro-ruse.

„Așadar, pentru cei care încă mai aveau dubii, alianța toxică populist-extremistă PSD-AUR a fost devoalată din prima zi a noii sesiuni parlamentare, când două funcții din Biroul Permanent al Camerei Deputaților au fost făcute cadou AUR și SOS, partide extremiste pro-ruse conduse de George Simion și Diana Șoșoacă. Iar răsplata s-a văzut cu prima ocazie, odată cu adjudecarea șefiei Societății Române de Radiodifuziune și a Televiziunii Române”, precizează deputatul Aurelian Cotinescu într-un text publicat pe rețelele de socializare.

Despre Răzvad Dincă, propunerea PSD pentru conducerea Radiodifuziunii Române, Aurelian Cotinescu spune că a fost condamnat de Tribunalul București la 6 ani de închisoare, fiind găsit vinovat de mai multe infracţiuni de abuz în serviciu şi conflict de interese.

„A fost achitat după ce abuzul în serviciu prin încălcarea de legislație secundară a fost dezincriminat prin decizia CCR nr. 405 din 2016 și PSD a promovat o lege cu dedicație, fiind dezincriminat conflictul de interese în modalitatea obținerii unui folos patrimonial pentru o altă persoană, cu care funcționarul public s-a aflat în raporturi de muncă în ultimii 5 ani”, a adăugat Aurelian Cotinescu.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult

ACTUALITATE

Președintele Camerei de Comerț Dâmboviţa a propus reguli clare și egale pentru toți operatorii din HoReCa

Publicat

pe

Valentin Calcan, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița, a participat ieri, 10 septembrie 2026, la reuniunea Consiliului Consultativ al Turismului. Președintele Camerei de Comerț Dâmboviţa a profitat de această ocazie pentru a pune în dezbatere problemele generate de actualul sistem de clasificare a restaurantelor din România.

A spus antreprenorul în industria ospitalității Valentin Calcan, patronul Hotelului Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi, că, în momentul de față, anumite restaurante integrate în structuri turistice sunt supuse clasificării de către autoritatea centrală pentru turism, în timp ce alte restaurante, care oferă în esență aceleași servicii consumatorilor, funcționează în afara acestui sistem.

„Cred că avem nevoie de reguli clare și egale. Dacă două restaurante oferă același serviciu, trebuie să existe o justificare foarte clară pentru care unul este obligat să fie clasificat, iar celălalt nu. Nu propunem o nouă autorizație și nici mai multă birocrație, ci analizarea unui sistem coerent și echitabil pentru întreaga industrie”, a precizat Valentin Calcan în cadrul reuniunii.

Propunerea avansată de președintele Camerei de Comerț Industrie și Agricultură Dâmbovița vizează separarea clară între autorizare, care vizează respectarea condițiilor legale de funcționare și siguranță, și conceptul de clasificare, care trebuie să ofere consumatorului informații privind nivelul de confort, dotări și servicii oferite.

Este necesară analizarea oportunității unui sistem unitar de clasificare, aplicabil în condiții egale restaurantelor, indiferent dacă acestea funcționează independent sau în cadrul unei structuri turistice.

Reclama

„Obiectivul unei eventuale modificări legislative nu trebuie să fie reprezentat de introducerea unei noi autorizații, ci simplificarea, uniformizarea regulilor și creșterea transparenței pentru consumator, în condiții concurențiale egale pentru toți operatorii din industria ospitalității”, a concluzionat Valentin Calcan – președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița.

De precizat că la Reuniunea Consiliului Consultativ al Turismului au mai participat Irineu Darău, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, secretarul de stat Dan Adrian Pop și directorul general Alin Grigore.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite