ACTUALITATE
DÂMBOVIŢA: Agent de poliţie de la Înmatriculări Auto, săltat de DGA!

Un agent de poliţie din cadrul Serviciului Înmatriculări Auto Dâmboviţa a fost săltat de Direcţia Generală Anticorupţie, fiind bănuit că primea bani pentru a primi şi procesa dosarele privind înmatricularea unor autovehicule. Din cercetări a rezultat că intermedierea era realizată de trei persoane fără calitate specială. În schimbul unor sume de bani, cei în cauză facilitau depunerea dosarelor de înmatriculare fără existenţa unor programări prealabile.
Cei patru suspecţi sunt cercetați pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită, instigare la săvârșirea infracțiunii de dare de mită, trafic de influență și complicitate la trafic de influență. Procurorul de caz a dispus măsura reținerii pe o perioadă de 24 de ore față de trei inculpați, respectiv agentul de poliție și două persoane fără calitate specială, urmând ca aceștia să fie prezentați instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă. Cel de-al patrulea suspect a primit control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Marţi, 6 martie 2018, ofiţerii DGA din Dâmboviţa au efectuat, cu sprijinul colegilor din structura centrală şi al celor din judeţele Prahova, Vâlcea, Buzău şi Argeş şi sub coordonarea procurorului competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, percheziţii la sediul Serviciului Înmatriculări Auto Dâmboviţa şi la domiciliile celor patru suspecţi. De asemenea, au fost efectuate mai multe percheziții corporale și ale unor autovehicule.
Pe lângă cei patru inculpaţi, în cauză, au fost conduse la unitatea de parchet cu mandate de aducere alte 14 persoane, de săvârșirea unor infracțiunii de dare de mită și cumpărare de influență, constând în aceea că ar fi oferit suspecților fără calitate specială, sume de bani în legătură cu intermedierea înmatriculării unor autovehicule.
ACTUALITATE
Seară de film la Clubul „Flacăra” din Moreni și discuții antrenante cu regizorul Tudor Giurgiu

Publicul din Moreni s-a bucurat vineri, 6 noiembrie 2026, de o proiecție cinematografică la Centrul Cultural Flacăra”: „Trei zile în septembrie”. În film interpretează actorii Mirela Vasile, Adela Popescu, Emilian Oprea, Conrad Mericoffer și inegalabila Emilia Popescu.
La final, spectatorii au avut ocazia să discute cu regizorul Tudor Giurgiu, care a venit la Moreni special pentru acest moment. Alături de Tudor Giurgiu s-au aflat și actorii Mirela Zeța și Daniel Achim.

Artiștii au fost încântați de spectatorii din Moreni cu care au interacționat prin intermediul dezvăluirii unor curiozități despre realizarea peliculei. Un spectator i-a spus regizorului că „filmul i-a tăiat respirația fiind antrenant, simplu ca în viață și totodată realist”.
„Trei zile în septembrie” este o poveste realistă dulce-amară despre adevăr, minciună, asumare și ipocrizie într-un love story care nu poartă niciodată garanția unui happy-end! Regizorul abordează cu simplitate, dublată de o profunzime dulce-amară, lanțul slăbiciunilor care derivă în momentul în care apar fisuri într-o relație de dragoste. Deopotrivă, partenerii se pot pierde într-un carusel de alegeri-erori, de exemplu, relații pasagere, alcool, droguri sau chiar beții emoționale cum ar fi unele promisiuni iluzorii ale unor mentori care promit regăsirea de sine.
Maratonul proiecțiilor filmului „Trei zile în septembrie”, realizat de Transilvania Film continuă și în alte cinematografe din țară.
A consemnat,
Mădălina Zamfir


ACTUALITATE
„Roboți pe bune” promovează inovația și utilizarea tehnologiei în procesul educațional

Astăzi – 6 noiembrie 2026, s-a desfășurat, la Colegiul Național „Constantin Carabella” din Târgoviște, conferința „Roboți pe bune”, organizată de Asociația ”Noi zidim viitorul” cu scopul de a promova educația STEM, inovația și utilizarea tehnologiei în procesul educațional.
Evenimentul a oferit un cadru de dialog, colaborare și schimb de bune practici, prin prezentarea proiectelor și a soluțiilor tehnologice realizate de elevi și studenți, cu accent pe robotică și siguranța în mediul digital.
Conferința a fost realizată în cadrul proiectului ”Educație și roboți / Roboți pe bune” finanțat de Consiliul Județean Dâmbovița.
A consemnat,
Mădălina Zamfir

ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa vrea să modernizeze singur drumul din munte. S-a transmis o nouă solicitare la Prahova
ACTUALITATEacum 6 zileCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
Dâmboviţaacum 3 zilePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăConsiliul Județean Dâmboviţa finanțează rețeaua de aducțiune apă în comuna Râul Alb
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăProiecte importante pentru Târgoviște, puse în practică în asociere cu CJ Dâmboviţa
ACTUALITATEacum 3 zileȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
ACTUALITATEacum o săptămânăMinistrul Muncii a vizitat centrele sociale recent construite în județul Dâmbovița
SOCIALacum 7 zileA lovit un om cu mașina și l-a abandonat în șanț. Victima a fost găsită după 12 ore și a decedat la spital


























