POLITIC
DEPUTAT: Desfiinţarea Colegiului Naţional de Informaţii este o pierdere pentru români!

Deputatul PNL de Dâmboviţa Cezar Preda consideră că închiderea Colegiului Naţional de Informaţii este o pierdere pentru români. Spune demnitarul că instituţia era necesară, importantă şi utilă.
„M-am dus acolo, bineînțeles că am dat examen de admitere, am fost la cursuri. Nu am fost la toate, că nu am putut, dar la finalizare am fost. Nu sunt singurul. Cred că sunt sute de politicieni sau oameni din zona politică, ca să mă refer doar la aceştia. Acolo, eu am văzut colegi din toate instituțiile publice, din Ministerul Apărării, din Guvernul României, oameni care se calificau prin ceea ce înseamnă curricula necesară pentru a participa la asemenea cursuri”, a precizat Cezar Preda.
Mai spune deputatul PNL că nu l-a întrebat nimeni nici când s-a deschis Colegiul Naţional de Informaţii, nici când a fost închis.
„Așa cum nu m-a întrebat nimeni când s-a înfiinţat Academia aia a oamenilor mari care primesc o rentă nemeritată. Cred că mai curând ar fi trebuit să fie închisă acea Academie care mănâncă foarte mulți bani din bugetul României, absolut nemeritat”, a adăugat Cezar Preda.
Demnitarul PNL nu a pierdut ocazia de a-l ataca pe ministrul Finanţelor, Eugen Orlando Teodorovici, despre care a spus că este singurul care a primit nemeritat diplomă de la Colegiul Naţional de Informaţii.
POLITIC
Deputat Valeriu Munteanu: Relația dintre România și Republica Moldova nu poate deveni o anexă a relației PAS-USR

Sincer, mi se pare ciudat faptul că politicienii români se mută cu tot cu bagaje în Republica Moldova, introduși în structurile de conducere din acest stat aflat Dincolo de Prut. Și, ce este demn de urmărit, nimeresc la Chișinău numai reprezentanții USR-ului. Unii zic, poate pe bună dreptate, că acest lucru se datorează faptului că șeful statului, Nicușor Dan, care are rădăcini adânci în USR, este prieten bun cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, și de aici apetitul pentru USR-iști. Altfel nu văd de unde interesul. În politica românească, acești tipi nu au excelat, cât privește reformele, zero barat.
Printre politicienii care sunt atenți la aceste mișcări de trupe se numără și deputatul AUR Dâmbovița Valeriu Munteanu. Bine a spus demnitarul într-o declarație publicată: „Maia Sandu confundă România cu USR”. Mai precizează Valeriu Munteanu că numirea deputatului USR Claudiu Năsui în funcția de ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării al Republicii Moldova, la foc automat, imediat după ce președintele Maia Sandu i-a acordat cetățenia Republicii Moldova, nu mai poate fi privită ca un eveniment izolat, care să nu nască întrebări. Anca Dragu, fost senator USR, a ajuns guvernator al Băncii Naționale a Republicii Moldova. Ramona Strugariu, fost europarlamentar ales pe listele USR-PLUS, a ajuns la conducerea Institutului Național al Justiției. Acum, un deputat USR în funcție a fost chemat să coordoneze unul dintre cele mai importante ministere din Guvernul Republicii Moldova.
„Nu contest dreptul Republicii Moldova de a atrage profesioniști din România și nici competențele individuale ale celor nominalizați. Problema este alta: de ce, dintre toate familiile politice și dintre miile de specialiști români, selecția politică a puterii de la Chișinău ajunge, din nou și din nou, în aceeași zonă politică? USR este un partid cu o doctrină sexo-marxistă, cu 8% în sondaje, aflat în competiție democratică directă cu PSD, PNL, AUR și celelalte formațiuni parlamentare și extra-parlamentare. USR nu reprezintă România și nici nu deține monopolul asupra competenței românești.
Sunt român basarabean și cunosc prea bine particularitățile politicii tumultoase din Republica Moldova. Diplomații străini când sunt trimiși la post la Chișinău sunt instruiți în felul următor: „Tot ce vezi și tot ce auzi la Chișinău nu este neapărat și adevărat”. Dincolo de declarațiile solemne despre relația specială a Republicii Moldova cu România, trebuie să privim, așadar, la fapte. Iar faptele ilustrează o apropiere politică preferențială între PAS și USR. Această situație este cu atât mai problematică după implicarea publică reprobabilă a doamnei Maia Sandu și a PAS în politica electorală din România. Președintele Republicii Moldova trebuie să înțeleagă că relația cu Bucureștiul nu se construiește prin simpatii și antipatii pentru un candidat sau pentru un partid și nici prin importarea succesivă a oamenilor din aceeași zonă politică.
România nu este USR. Bucureștiul nu este USR. Iar relația dintre România și Republica Moldova nu poate deveni o anexă a relației PAS-USR”, a precizat deputatul Valeriu Munteanu.
Parlamentarul, care este președinte al Comisiei comune pentru integrare europeană dintre Parlamentul României și Parlamentul Republicii Moldova, a mai spus că își dorește o relație sinceră, solidă și predictibilă între cele două țări, dar președintele Maia Sandu și PAS riscă să facă praf capitalul uriaș de încredere de care Republica Moldova are nevoie la București, transformând o relație națională într-una de partid.
„Republica Moldova are nevoie de întreaga Românie, nu doar de prietenii politici ai PAS”, a adăugat deputatul AUR de Dâmbovița Valeriu Munteanu.
Dâmboviţa
Audieri în Parlament în legătură cu drona care a explodat în Portul Constanța

Reprezentanți ai Serviciului Român de Informații, Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului de Telecomunicații Speciale și ai Ministerului Afacerilor Externe au fost audiați, ieri – 25 august 2036, în cadrul Comisiei parlamentare pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, în legătură cu drona care a explodat în Portul Constanța, în luna iunie. S-a dorit o reconstituire completă a acestui episod, din punctul de vedere al fiecăreia dintre cele cinci instituții, ne-a informat senatorul AUR Dâmbovița Ciprian Constantin Iacob.
„În chestiunile care ating securitatea țării, explicațiile fragmentare hrănesc neliniștea publică. Românii trebuie să cunoască succesiunea faptelor, reacția structurilor statului și concluziile desprinse în urma verificărilor. Alături de colegii mei parlamentari din AUR, voi stărui ca informațiile să nu rămână captive între formule tehnice și granițe birocratice. Adevărul despre siguranța României nu aparține unei instituții. Aparține națiunii”, a precizat senatorul Ciprian Iacob – membru al Comisiei parlamentare pentru apărare, ordine publică și siguranță națională.
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăRăzvad, singura comună din Dâmbovița care asigură gratuit servicii de recuperare pentru pensionari. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăTârgoviște. Două concerte de „Zilele Cetății” 2026. Vezi programul integral aici!
Dâmboviţaacum o săptămânăTârgoviște. Incendiu de vegetație cu degajări mari de fum în zona Romlux
ACTUALITATEacum o săptămânăDoliu în Baroul Dâmboviţa. Avocata Flory Săndulescu a trecut la cele veșnice
Prahovaacum 5 zileCasă de 200 mp a fost distrusă de foc
ADMINISTRAŢIEacum 3 zileVoinești. Așa da! Confort și civilizație până-n vârf de deal, lângă pădure
ADMINISTRAŢIEacum 3 zileTransport gratuit în Târgoviște, în fiecare zi de vineri, începând cu luna septembrie 2026
ACTUALITATEacum o săptămânăAdmitere septembrie 2026 Universitatea Valahia din Târgoviște, Facultatea de Inginerie Electrică, Electronică și Tehnologia Informației



























