ACTUALITATE
SINUCIDERE: Un jandarm din Teleorman s-a împuşcat în cap înainte să intre în serviciu!

Sinucidere în sediul Jandarmeriei Teleorman! Un subofiţer, în vârstă de 42 de ani, s-a împuşcat în cap cu arma din dotare, cu câteva minute înainte de miezul nopţii, când urma să intre în serviciu. Reprezentanţii instituţiei spun că bărbatul şi-a luat armamentul şi muniţia şi s-a deplasat spre vestiar, unde a fost găsit mort în jurul orei 23:50.
Ancheta se desfăşoară sub coordonarea Parchetului Militar de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti. Militarul care a ales să-şi pună capăt zilelor noaptea trecută a fost testat psihologic în aprilie 2017. Ba mai mult, fusese avansat în grad înainte de termen.
„Suntem uimiţi de ceea ce s-a întâmplat, era unul dintre cei mai buni colegi jandarmi din cadrul Detaşamentului Mobil al Inspectoratului. Dovadă stau rezultatele obţinute de el în activitatea profesională şi nu aveam niciun indiciu să fi avut un comportament necorespunzator sau să ne fi dat de gândit că putea face un asemenea gest”, a declarat, pentru Antena3, purtătorul de cuvânt al IJJ Teleorman – plutonier adjutant şef Ion Oanţă.
ACTUALITATE
Spectacol de teatru oferit gratuit locuitorilor orașului Titu

Primarul de la Titu, Laurențiu Costache, îi invită pe locuitorii orașului să se bucure de o seară de teatru, la Centrul Cultural, vineri – 27 noiembrie 2026, de la ora 18:00. Trupa „Teatru cu Impact” va pune în scenă comedia „Doctori de femei”, de Georges Feydeau, în regia Ioanei Păduraru. Intrarea este gratuită, datorită sprijinului acordat de administrația publică locală.
„Ne așteaptă personaje spumoase, încurcături neașteptate și mult umor — o ocazie frumoasă să lăsăm deoparte grijile de peste zi și să petrecem câteva momente cu zâmbetul pe buze, alături de cei dragi.
Dezvoltarea orașului nostru înseamnă, pe lângă investiții în infrastructură, sănătate și educație, și grijă pentru sufletul oamenilor. De aceea, susțin cu drag evenimentele culturale care ne aduc împreună și ne oferă momente de bucurie, aici, acasă, la Titu.
Așa cum am mai spus, îmi doresc ca Centrul Cultural Titu să fie un loc al întregii comunități, în care să ne întâlnim cu bucurie și să revenim cu drag, pentru spectacole și momente care devin amintiri frumoase”, a transmis primarul Laurențiu Costache.
ACTUALITATE
Fostul președinte al CJ Dâmbovița, Gheorghe Ana, a fost declarat cetățean de onoare al comunei Vlădeni

Despre micuța comună Vlădeni, așezată la margine de județ, lângă Prahova, nu prea mai știm multe, dar uite că iese în evidență din când în când cu evenimente de apreciat și de ținut minte. Zilele trecute, într-un cadru festiv, Consiliul Local Vlădeni, la inițiativa primăriței Maria Poșircă, a acordat mai multe titluri de cetățean de onoare unor personalități care au contribuit la dezvoltarea socio-economică, culturală și spirituală a localității. AU fost prezenți la acest eveniment președintele Consiliului Județean Dâmbovița – Corneliu Ștefan și prefectul județului, Marian Tănase.
Au primit titlul de cetățean de onoare fostul deputat și președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, Gheorghe Ana – pentru faptul că, în afară de sprijinul acordat ca șef al administrației publice județene, a fost unul dintre cei care au susținut inițiativa legislativă, în anul 2003, de transformare a satului Vlădeni în comună și părintele Sorin Neculăescu – pentru contribuția deosebită la construirea noii biserici dar și pentru implicarea neobosită în viața comunității.

A mai fost acordat titlul de cetățean de onoare, post mortem, și profesorului Ștefan Stan – în semn de respect și recunoștință pentru truda și abnegația sa de a educa mai multe generații de elevi. De precizat că Școala Vlădeni poartă numele ilustrului profesor.
„În numele Primăriei și al Consiliului Local Vlădeni, le mulțumim pentru tot ceea ce au făcut pentru comunitatea noastră! O comunitate puternică își respectă trecutul, își prețuiește oamenii și construiește cu încredere viitorul” , a transmis primărița de la Vlădeni – Maria Poșircă.
Dâmboviţaacum 5 zilePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
ACTUALITATEacum 5 zileȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
SOCIALacum o săptămânăA lovit un om cu mașina și l-a abandonat în șanț. Victima a fost găsită după 12 ore și a decedat la spital
ADMINISTRAŢIEacum 23 de oreTârgovişte: Balcoanele închise fără autorizație nu aduc amenzi și nici impozit majorat. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăDâmbovița. Noi proiecte prin PJDL. Au fost semnate 10 contracte, cu o valoare de 75 milioane de lei
Dâmboviţaacum 6 zileAccident rutier grav în Gheboieni. Două persoane încarcerate. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăAccident cu trei persoane încarcerate, una inconștientă, pe DN72, la Șuța Olteni


























