POLITIC
Sprijinirea victimelor terorismului, una dintre problemele globale discutate la Paris!

Deputatul PSD de Dâmboviţa Corneliu Ştefan participă, în aceste zile, la lucrările Comisiei pentru Afaceri Politice şi Democraţie a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, organizate la Paris.
„Temele abordate sunt: Memorandul introductiv cu titulatura «Evaluarea consecinţelor politice ale finanţării externe a islamului în Europa», Raportul cu privire la situaţia din Libia şi rolul Consiliului Europei, Moţiunea de rezoluţie cu tema «Protejarea şi sprijinirea victimelor terorismului». Se va mai discuta şi despre programul de lucru al comisiei pentru anul 2018”, precizează deputatul Corneliu Ştefan.
POLITIC
Deputat Victor Ponta: Anul 2027 trebuie să nu mai sufoce și să nu mai jefuiască sectorul privat!

Deputatul de Dâmbovița Victor Ponta, critic fervent și acid al guvernării de după 2024, precizează că anul 2026 a fost unul cumplit de greu pentru toate firmele din România. Consideră fostul premier al României că oamenii de afaceri români merită apreciați și felicitați pentru toate eforturile pe care le-au depus pentru a supraviețui și, mai ales, pentru faptul că au reușit să plătească salarii, taxe, rate la bănci și, pe deasupra, au mai și investit!
„Datorită lor, România a rezistat până acum! A venit însă vremea în care, fără patriotism economic, viitorul va arăta din ce în ce mai rău! Trebuie ca anul 2027 să aducă stabilitate și predictibilitate, taxe și prețuri la energie mai mici, mai puțină birocrație și corupție, un stat mai „suplu și mai eficient”, care să nu mai sufoce și să nu mai jefuiască sectorul privat”, a scris fostul președinte al PSD pe pagina sa de Facebook.
Dâmboviţa
Senator Ciprian Iacob: PSD, PNL, USR și UDMR se opun măsurilor care sprijină poporul român

PSD, PNL, USR și UDMR colaborează excelent împotriva poporului – spune senatorul AUR Dâmbovița Ciprian Constantin Iacob, care își susține afirmația cu câteva exemple concrete, respectiv măsuri inițiate de partidul din care face parte respinse în Parlament de reprezentanții celor patru formațiuni politice, deși veneau în sprijinul românilor.
„Am vrut să reducem TVA-ul la apartamente pentru cei care achiziționează pentru prima dată o casă în suprafață mai mică de 120 de metri pătrați. Ne refeream aici la apartamentele pe care oamenii încearcă să și le achiziționeze, să aducem TVA-ul la 9%. Adică, nu cred că era o măsură rea.
De asemenea, pentru studenții din România, care sunt angajați și nu dețin o proprietate, am avut o inițiativă legislativă prin care angajatorul să poată să-i plătească chiria, în limita a 1000 de lei pe lună. Nici acest proiect nu s-a vrut a fi trecut prin Parlamentul României”, a precizat senatorul AUR Ciprian Constantin Iacob, în cadrul unei emisiuni TV.
ACTUALITATEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
Dâmboviţaacum 4 zilePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ACTUALITATEacum 4 zileȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
SOCIALacum o săptămânăA lovit un om cu mașina și l-a abandonat în șanț. Victima a fost găsită după 12 ore și a decedat la spital
ADMINISTRAŢIEacum 6 zileDâmbovița. Noi proiecte prin PJDL. Au fost semnate 10 contracte, cu o valoare de 75 milioane de lei
Dâmboviţaacum 5 zileAccident rutier grav în Gheboieni. Două persoane încarcerate. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum 6 zilePrimăria Titu a obținut fonduri PJDL pentru două proiecte de infrastructură
ACTUALITATEacum o săptămânăAccident cu trei persoane încarcerate, una inconștientă, pe DN72, la Șuța Olteni


























