ACTUALITATE
Alunecarea de teren de la Văleni Dâmbovița se agravează de la oră la oră

Așa cum anticipam încă de ieri, odată pornite ploile, situația la Văleni Dâmbovița va deveni critică. Apa care se infiltrează din abundență pe sub pământ, a accentuat procesul de alunecare a dealului. Casele care erau ușor afectate de mișcarea versantului, sunt acum în mare pericol. Și astăzi, s-a deplasat la fața locului președintele Consiliului Judeţean, Daniel Comanescu. Sunt prezenți angajați ai Companiei de Apă Târgoviște, care încearcă să dirijeze apa acumulată din ploi. Oamenii sunt disperați. Văd cum munca lor de-o viață este distrusă de furia naturii și nu au nicio putere. Mâine, se va deplasa la Văleni o comisie care va evalua pagubele, iar specialiștii vor decide ce trebuie făcut pentru stoparea dezastrului. Deja se vorbește de evacuarea tuturor familiilor din zona Luncă.
ACTUALITATE
A furat o mașină și a plecat la plimbare băut și fără permis de conducere!

Un tânăr de 20 de ani, din localitatea Goștinari, județul Giurgiu, amator de plimbări cu mașina, a fost reținut 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
Din cercetările efectuate de polițiștii giurgiuveni a reieșit că bărbatul, în noaptea de 1 noiembrie, a furat un autoturism parcat în fața unei gospodării din localitatea Valea Dragului, Giurgiu, și a plecat la plimbare. Nu după multă vreme, păgubașul, care reclamase fapta la poliție, și-a găsit autovehiculul parcat, pe aceeași stradă, dar prezentând mai multe avarii la nivelul caroseriei.
Tânărul care a sustras mașina, după ce a fost depistat și încătușat de polițiști, a declarat că a furat autoturismul pentru a se deplasa în comuna Vărăști. În timpul călătoriei, deși nu poseda permis de conducere și mai și băuse, a acroșat o remorcă staționată.
Astăzi – 2 noiembrie 2026, amatorul de plimbări cu mașina altuia și fără permis va fi prezentat în fața procurorilor în vederea luării unor măsuri preventive.
ACTUALITATE
CJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”

Consiliului Județean Dâmbovița, la solicitarea Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, care a identificat sectoarele de drum cu risc rutier ridicat, a montat indicatoare de informare „Control radar”.
Demersul, cu caracter preventiv, a fost necesar pentru creșterea siguranței rutiere și prevenirea accidentelor de circulație pe principalele sectoare de drumuri județene unde sunt utilizate frecvent aparatele radar și unde au fost constatate în mod repetat încălcări ale regimului legal de viteză.
În mod special, se urmărește conștientizarea conducătorilor auto cu privire la importanța respectării limitelor legale de viteză. Prezența acestor indicatoare oferă un avertisment suplimentar participanților la trafic și încurajează adoptarea unui comportament responsabil la volan.
ADMINISTRAŢIEacum 3 zileCJ Dâmboviţa vrea să modernizeze singur drumul din munte. S-a transmis o nouă solicitare la Prahova
ADMINISTRAŢIEacum 3 zileConsiliul Județean Dâmboviţa finanțează rețeaua de aducțiune apă în comuna Râul Alb
ACTUALITATEacum o săptămânăSingurul veteran de război în viață din județul Dâmbovița, cinstit cum se cuvine de Ziua Armatei Române
ADMINISTRAŢIEacum 3 zileProiecte importante pentru Târgoviște, puse în practică în asociere cu CJ Dâmboviţa
ACTUALITATEacum o săptămânăTrofeul „Crizantema de Aur” 2026 a fost câștigat de Soledad Baciu, o tânără interpretă de 19 ani din Chișinău
ADMINISTRAŢIEacum 5 zilePrimăria Pucioasa vrea să consolideze și să reabiliteze cinci blocuri care prezintă risc seismic
Dâmboviţaacum o săptămânăTrei tineri au intrat cu mașina într-un stâlp, în comuna Braniștea
ACTUALITATEacum 4 zileMinistrul Muncii a vizitat centrele sociale recent construite în județul Dâmbovița


























