ACTUALITATE
Primăria Târgovişte marchează Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului

Primăria Târgovişte se alătură şi anul acesta campaniei internaţionale ”Light It Up Blue”, purtând astfel mesajul persoanelor cu autism, alături de alte aproximativ 10.000 de clădiri din întreaga lume, care vor fi iluminate în albastru, în seara zilei de 2 aprilie.
De asemenea, Centrul de zi pentru copii cu autism si sindrom Down ,,Sfânta Maria” și Centrul de zi pentru copii cu dizabilități, din cadrul Direcției de Asistență Socială Târgoviște, au marcat, astăzi, între orele 13:00-14:00, în Piaţa Tricolorului, Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului, prin eliberarea de baloane albastre și o expoziție de obiecte handmade cu vânzare în scop caritabil.
Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului (World Autism Awareness Day) este marcată anual la nivel mondial la 2 aprilie, cu scopul de a dinamiza eforturile mondiale de promovare a unei mai bune înțelegeri a autismului și de a crește nivelul de informare a publicului larg privind nevoile speciale ale persoanelor cu autism și ale familiilor acestora.
ACTUALITATE
„Ziua iei” va fi sărbătorită la Casa de Cultură Titu

Locuitorii din orașul Titu, județul Dâmbovița, sunt invitați, mâine – 24 iunie 2026, de la ora 17:30, să celebreze împreună „Ziua universală a iei” la Casa de Cultură, unde va o organizat un eveniment dedicat valorilor și tradițiilor autentice românești.
Programul include activități culturale pentru toate vârstele:
- Film documentar despre ie
- Dansuri populare
- Muzică populară
- Ateliere de cusut și colorat
- Expoziție de ștergare, ii și costume populare
ACTUALITATE
ITM Dâmbovița a sancționat dur operatorii din domeniul transportului alternativ de persoane

Reprezentanții Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovița au desfășurat, în perioada 2 – 22 iunie 2026, acțiuni de control în cadrul Campaniei Naționale pentru identificarea și combaterea muncii nedeclarate la angajatorii care desfășoară activitate prin intermediul platformelor digitale, în domeniile „Transporturi terestre de pasageri cu vehicule cu șofer, pe bază de comandă”, respectiv „Comerț cu amănuntul prin intermediul caselor de comenzi sau prin Internet” și „Activități poștale și de curierat” .
Programul a fost inițiat de Inspecția Muncii în contextul necesității intensificării controalelor în domenii considerate cu risc ridicat de eludare a legislației muncii, unde lucrătorii pot fi expuși fenomenului muncii nedeclarate și, implicit, pierderii unor drepturi esențiale, precum accesul la sistemul public de sănătate, pensie, indemnizație de șomaj și alte forme de protecție socială.
„Campania a urmărit verificarea modului în care angajatorii respectă obligațiile legale privind încheierea și transmiterea contractelor individuale de muncă, evidența timpului de lucru, acordarea repausului legal și plata drepturilor salariale, precum și verificarea modului în care au fost duse la îndeplinire măsurile dispuse la controalele anterioare”, se precizează într-un comunicat transmis de ITM Dâmbovița.
În cadrul activităților de control, inspectorii de muncă au verificat 44 de angajatori, ocazie cu care au identificat peste 160 de persoane care lucrau fără forme legale, toate în domeniul transportului alternativ de persoane, prin intermediul platformelor digitale. Inspectorii ITM Dâmbovița au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 6.920.000 de lei. De asemenea, în cadrul acestei campanii, a fost aplicată și o amendă în valoare de 140.000 de lei unui angajator la care prestau activitate șapte persoane care aveau contractul individual de muncă suspendat.
Inspectorii de muncă au dispus 42 de măsuri obligatorii pentru intrarea în legalitate, pentru neconformități ca lipsa contractelor individuale de muncă la sediul sau punctele de lucru ale angajatorilor sau neîntocmirea evidenței timpului de muncă.
„Rezultatele controalelor confirmă faptul că, în pofida numeroaselor acțiuni de verificare desfășurate de ITM Dâmbovița în ultimii ani și a sancțiunilor aplicate, o mare parte a operatorilor din domeniul transportului alternativ continuă să ignore obligațiile prevăzute de legislația muncii și să utilizeze forță de muncă fără forme legale.
În cazul transportului alternativ, OUG nr. 49/2019 stabilește în mod expres că activitatea conducătorilor auto se desfășoară în calitate de angajați ai operatorilor de transport alternativ”, se mai menționează în comunicatul ITM Dâmbovița.
Din păcate, inspectorii de muncă au constatat în continuare situații în care relațiile de muncă nu sunt declarate, fiind eludate obligațiile privind plata contribuțiilor sociale și respectarea drepturilor salariaților.
„Munca nedeclarată nu reprezintă doar o încălcare a legii, ci și o formă de vulnerabilizare a lucrătorilor, care sunt lipsiți de protecția și drepturile pe care le oferă un contract individual de muncă. Rezultatele acestei campanii demonstrează că fenomenul continuă să fie prezent în domeniul transportului alternativ, motiv pentru care acțiunile de control vor continua și în perioada următoare. Fac apel la operatorii economici să respecte prevederile legale și să înțeleagă că dezvoltarea unei afaceri nu poate fi construită prin ignorarea drepturilor celor care muncesc”, a precizat Marius Lixandru – inspectorul-șef al ITM Dâmbovița.
Dâmboviţaacum o săptămână62 de descinderi într-un caz de furt de produse petroliere
ACTUALITATEacum 3 zileTânăra din imagine este căutată de Poliție. Sună la 112 dacă ai văzut-o!
Dâmboviţaacum 7 zilePrimar Voinești: Ce se întâmplă în Parlamentul României este cea mai mare bătaie de joc la adresa românilor!
Argeșacum o săptămânăFemeie, reținută de polițiști pentru că și-a bătut soacra!
ACTUALITATEacum 7 zileAgricultura românească, în pericol. Semnal de alarmă tras de reprezentanții Cooperativei Caprirom Sud Muntenia
Ialomiţaacum o săptămânăTânăr de 27 de ani, reținut pentru uciderea cu intenție a unui câine. VIDEO
Dâmboviţaacum 3 zileTârgoviște. Șofer băut a intrat cu mașina într-o căruță. Cinci persoane au ajuns la spital
Dâmboviţaacum o săptămână24 de șoferi de autocisterne petroliere, reținuți de polițiștii dâmbovițeni























