Connect with us

ACTUALITATE

JUDECĂTOR: Protocoalele SRI-Justiţie, bombe la temelia statului de drept!

Publicat

pe

Sursa foto: https://putereaacincea.ro

Judecătoarea Dana Gârbovan, preşedinta Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România, a participat, vineri – 20 aprilie 2018, la congresul avocaţilor, unde a pledat împotriva sistemului represiv, împotriva protocoalelor secrete de tot felul, militând pentru respectarea drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului.

„Preţul desconsiderării drepturilor propriilor concetăţeni îl vom plăti greu pe viitor, atât ca indivizi, cât şi ca societate şi ţară. În raport cu statul, este preţul libertăţii noastre ca indivizi, iar în raport cu alte state, este respectul cu care suntem priviţi de alţii şi demnitatea cu care stăm drepţi în faţa altor naţii”, a spus Dana Gârbovan în faţa avocaţilor.

Preşedinta UNJR le-a solicitat să ceară Parlamentului reglementarea prin care avocaţii să nu mai poată desfăşura activităţi de ofiţeri acoperiţi sau de lucrători ai serviciilor secrete. În opinia sa, protocoalele dintre SRI şi instituţiile componentre ale Justiţiei sunt bombe plasate la temelia statului de drept.

„În 2016, citind modificările la legea avocatului, am observat că, din varianta trecută de Senat, s-a eliminat interdicţia avocaţilor de a fi agenţi acoperiţi, informatori sau colaboratori ai serviciilor secrete. Or, o astfel de incompatibilitate este necesară în primul rând pentru a proteja cu adevarat secretul profesional şi statutul avocaţilor. Ce garanţii efective ale dreptului la apărare are un om, dacă avocatul ar putea fi controlat de un serviciu de informaţii?”, a mai precizat Dana Gârbovan.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Accident cu trei persoane încarcerate, una inconștientă, pe DN72, la Șuța Olteni

Publicat

pe

Accident rutier, în această seară, în jurul orei 18:30, pe DN72, în zona Șuța Olteni, județul Dâmbovița. A fost vorba despre o coliziune între două autoturisme, soldată cu trei victime încarcerate, între care una inconștientă, dar cu funcții vitale – ne informează ISU Dâmboviţa. Cei trei răniți, doi bărbați și o femeie, au fost transportați la spital. La fața locului au acționat două echipe de la Serviciul Județean de Ambulanță Dâmbovița și unul SMURD, precum și pompierii din Târgoviște, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o autospecială de descarcerare.

Polițiștii au stabilit faptul că un șofer de 18 de ani, din comuna Lucieni, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, de 41 de ani, din Lucieni. Cei doi șoferi și o femeie, de 39 de ani, pasageră în al doilea autoturism, au fost răniți. Cercetarea la fața locului a fost efectuată cu Scannerul 3D Faro Zone – ne informează IPJ Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Drumul asfaltat dintre Ghergani și Lungulețu, sub un val de mocirlă!

Publicat

pe

Zile de trudă pe ogoarele legumicultorilor din sudul județului Dâmbovița. Se adună roadele. Producția de varză pare a fi una bogată. Fermierii nu prea sunt mulțumiți de prețurile obținute. Nu țin pasul cu costurile de producție, cu celelalte cheltuieli necesare în menținerea echilibrului existențial. Dar nu despre treaba asta am vrut să vorbesc acum. Ci despre altceva. Poate un pic critic. Un soi de semnal de alarmă vizavi de o situație care ar trebui rezolvată. Rapid!

Dacă o pornești pe segmentul de drum care pleacă din DN71, de la intrare în Ghergani, spre Lungulețu, ai impresia că nu te mai afli pe un drum asfaltat, modern. Parcă ai luat-o direct prin câmp, prin glodul frământat de ploi și roțile de căruță și tractoare. De ce? Fiindcă se recoltează varza, se ară, de discuie, iar zecile de utilaje ies din câmp, având roțile pline de noroi care, am remarcat noi, s-a depus în strat gros pe șosea, încât ai impresia că aceasta nici nu mai există.

În afară de faptul că din porțiunea respectivă ieși cu autoturismul ca din mlaștină, mai există și pericolul producerii unor accidente. De estetica drumului nu are rost să mai amintesc! Suntem departe de acest deziderat. Totuși trebuie găsită o soluție pentru a nu mai exista astfel de situații. Instalații de spălare a roților de la remorci, tractoare și alte tipuri de utilaje înainte de ieșirea pe drumurile publice sau alte tipuri de obligații pertinente, în ton cu civilizația spre care tindem cu toții.

Vrem prosperitate, viață mai bună, să muncim, dar nu oricum și nu distrugând sau sfidând orice normă. Am mers și prin Spania, Franța, Italia, Germania. Am văzut cum arată drumurile pe acolo. Cum se comportă fermierii. Nici vorbă să iasă în stradă cu tractoarele necurățate de mocirla din câmp… Legea pe acolo este aspră la acest capitol.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite