Connect with us

Dâmboviţa

Deputatul Lupescu cere măsuri urgente în cazul accidentului de la Şcoala Titu Târg

Publicat

pe

Deputatul USR Dumitru Lupescu solicită public conducerii Inspectoratului Şcolar Dâmboviţa să comunice de urgenţă rezultatul anchetei întreprinse şi măsurile dispuse la Şcoala din Titu Târg, unde un elev de clasa a V-a s-a accidentat grav la cap, săptămâna trecută, după ce o poartă de fotbal abandonată într-un colţ al terenului unităţii de învăţământ s-a prăbuşit peste el.

CITEŞTE ŞI: Elev, accidentat grav la cap după ce a căzut de pe o bară în recreaţie!

„Copilul a fost transportat la Spitalul Bagdasar-Arseni din Capitală – Secția Neurochirurgie 1, unde l-am vizitat joi dimineață. Nu a prezentat la consult necesitatea vreunei operații, dar are încă simptomele comoției cerebrale puternice suferite prin căderea porții de sport peste el.

Am asigurat familia elevului de întreaga mea disponibilitate în clarificarea cauzelor care au generat acest nefericit accident, inclusiv de luarea măsurilor ce se impun. Voi urmări îndeaproape evoluția stării sale medicale și voi sprijini familia să treacă peste acest impas”, spune deputatul Dumitru Lupescu.

Cititi mai mult
Reclamă
1 Comment

1 Comment

  1. Vlad

    8 mai 2018 at 11:05

    Am citit despre postarea dumneavoastră și convingerea mea este ca vinovatul dacă se poate spune așa este profesorul de sport care nu a verificat dacă scheleții Porții sunt bine ANCORATI pentru a evita acest nefericit accident și in special pe viitor.
    Ii uram multă sănătate elevului avand credință ca nu este ceva grav ca sa-i pună viața in pericol!
    O vina in acest nefericit caz in opinia mea o are și conducerea Administrativa a școlii care NU verifica spațiile de la orele de sport pentru a evita asemenea accidente care după cum S-a văzut se pot lasă cu consecințe extrem de grave i
    Exista la nivelul multor unități școlare o anumită delăsare a conducerilor școlilor mergând pe ideea falsa ca merge și S-a văzut in acest caz ceea ce poate avea consecințe grave.
    Conducerile Inspectoratelor școlare inclusiv din județul Dâmbovița sunt obligate sa ia măsurile necesare pentru evitarea pe viitor inclusiv prin schimbarea dotărilor de multe ori precare , vechi care numai corespund din punct de vedere al siguranței elevilor.
    Nu in ultimul rând vinovații trebuie sa plătească și sa suporte rigorile legii pentru ca nu ne putem juca cu viața copiilor.
    Ancheta care este in curs va stabili speram Adevărații vinovați care sa fie Trași la răspundere și după efectuarea anchetei aceasta sa fie făcută publica.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dâmboviţa

Tentativă de omor în Cartierul Priseaca. Totul a pornit de la consumul de alcool

Publicat

pe

Foto arhivă

Un tânăr de 28 de ani, din Priseaca, a fost arestat pentru tentativă de omor după ce, ieri – 14 noiembrie 2026, a înjunghiat un bărbat de 35 de ani, într-un conflict spontan izbucnit pe fondul consumului de alcool. Potrivit polițiștilor, cei doi s-au agresat fizic reciproc, iar la un moment dat tânărul de 28 de ani l-a lovit pe celălalt combatant cu un obiect ascuțit-înțepător.

Cei doi bătăuși au fost transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Bărbatul de 35 de ani a rămas internat, iar celălalt va sta în arest preventiv timp de 30 de zile. Cercetările sunt continuate, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ADMINISTRAŢIE

Primăria Găești dotează spitalul orășenesc cu 127 de echipamente medicale moderne

Publicat

pe

Primăria Găești va implementa un proiect în valoare de peste 28 de milioane de lei care vizează dotarea spitalului din localitate cu 127 de echipamente medicale moderne. 90% din această investiție, respectiv 25,27 milioane de lei, reprezintă fonduri nerambursabile obținute de la Ministerul Sănătății, iar diferența de 2,81 milioane de lei va fi suportată din bugetul orașului.

Vorbim despre cel mai mare proiect realizat vreodată la Spitalul Orășenesc Găești – ne informează primarul Alexandru Iorga, care dovedește încă o dată că pune sănătatea în topul priorităților sale ca edil, așa cum a promis înainte de alegerile din decembrie 2025. În mai puțin de 1 an de la preluarea mandatului, a redeschis blocul operator și a pus în funcțiune RMN-ul și CT-ul, iar acum adaugă dotări importante la spital, astfel:
– Blocul operator: aparatură pentru intervenții chirurgicale, inclusiv chirurgie minim invazivă și electrochirurgie.
– ATI: echipamente pentru anestezie, terapie intensivă și monitorizarea pacienților.
– Ortopedie și ORL: instrumentar și echipamente de specialitate.
– Maternitate și neonatologie: aparatură pentru sălile de naștere și îngrijirea mamelor și nou-născuților.
– Diagnostic și investigații: ecografe moderne.
– Sterilizare, transport și consult: echipamente pentru siguranța și îngrijirea pacienților.

„Finanțarea a fost obținută cu sprijinul domnului Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, căruia îi mulțumesc pentru implicare și pentru sprijinul constant acordat orașului nostru.

Știu că pentru găeșteni nu contează doar cât investim, ci mai ales ce se schimbă în bine atunci când ajung la spital. De aceea, aparatura modernă trebuie să meargă mână în mână cu medici bine pregătiți, personal medical dedicat și un management performant.

Sunt alături de medici, de asistente și de întregul personal al spitalului. Îi respect și vreau să aibă condiții cât mai bune pentru a-și face meseria. Doar împreună putem construi un spital în care oamenii să aibă încredere.

Oamenii contribuie o viață întreagă la sistemul de sănătate și este firesc ca, atunci când au nevoie de ajutor, să găsească aici, acasă, un spital în care să aibă încredere, unde să fie tratați cu profesionalism, respect și grijă. Nu cer un privilegiu, ci un drept pe care avem datoria să îl respectăm!”, a transmis primarul orașului Găești – Alexandru Iorga.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite