ACTUALITATE
Încurcate sunt căile comunicării la ADI Deşeuri Dâmboviţa!

Pe neanunţate, maşinile cu gunoi nu au avut acces, în prima parte de zilei de vineri – 4 mai 2018, în depozitul ecologic de la Titu, care deserveşte localităţile din sudul judeţului Dâmboviţa, iar la poartă s-a format coadă de autocamioane. Pe bună dreptate, şoferii erau revoltaţi că trebuie să îndure căldura şi mirosul pestilenţial. După câteva ore bune, situaţia s-a remediat, cu precizarea că, de luni – 7 mai 2018, groapa se închide. Asta ne-au declarat oamenii că li s-a comunicat, asta am scris în materialul de presă pe care l-am elaborat!
Trei zile mai târziu, mai precis luni – 7 mai 2018, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Management integrat al deşeurilor în judeţul Dâmboviţa”, pe scurt ADI Deşeuri, a remis un comunicat de presă prin care informează că SC Eurogas Prescom SRL, firma care a concesionat groapa de gunoi de la Titu, a solicitat şi obţinut acordul ADI Deşeuri pentru a întrerupe sortatea, tratarea şi depozitarea deşeurilor menajere în perioada 4-9 mai, pentru lucrări de întreţinere complexe, şi că activitatea de colectare şi transport va fi reluată în data de 11 mai. Asta ne-a comunicat conducerea ADI Deşeuri Dâmboviţa, asta am transmis către publicul cititor în materialul elaborat! Ne-am permis, totuşi, să adăugăm câteva întrebări pertinente. De ce s-a anunţat retroactiv măsura luată şi de ce se reia accesul în depozitul de la Titu abia pe 11 mai, dacă operatorul a obţinut aprobare de închidere doar până în 9 mai? De asemenea, voiam să ştim dacă este sau nu plină groapa de gunoi de la Titu.
Două zile mai târziu, în după-amiaza de 9 mai 2018, ADI Deşeuri transmite un nou comunicat de presă, semnat de această dată de preşedintele Alin Manole, nu de administratorul Marin Antonescu, o informare ce părea în prima parte mai degrabă un drept la replică la comentariile despre care am vorbit mai sus, de altfel întrebări ce au derivat din… materialul furnizat de ADI Deşeuri. Ni se precizează acum, „în vederea unei corecte informări a opiniei publice”, că s-a aprobat închiderea gropii de gunoi de la Titu în perioada 7-11 mai, nu 4-9 mai, şi că, vineri – 4 mai 2018, Eurogas Prescom a interzis, cu de la sine putere, accesul camioanelor pline cu deşeuri menajere. Aşa, şi noi, mass-media, ce vină avem că primele informaţii dinspre ADI Deşeuri au fost eronate?
În continuarea comunicatului, ne sunt prezentate demersurile efectuate de autorităţile judeţene în vederea extinderii celulei de depozitare din oraşul Titu, prin construirea unui al doilea depozit.
„Potrivit normativului din 26.11.2004, privind depozitarea deșeurilor, se impun anumite condiții de realizare a acestor depozite, în cazul nostru fiind exclusă orice altă variantă decât cea a realizării celei de-a doua celule în continuarea depozitului vechi și a celulei nr. 1. Nerealizarea acestei noi celule ar fi o gravă abatere de la angajamentele asumate prin Memorandumul de Finanțare al Proiectului ISPA, ținând cont și de faptul că autoritățile administrației publice locale trebuie să respecte prevederile Strategiei Naționale și ale Planului Național de Gestionare a Deșeurilor.
ADI a inițiat demersul solicitării unei suprafețe de teren din domeniul public al unității administrativ-teritoriale Titu, membră a asociației, tocmai pentru a aduce la îndeplinire dispozițiile legale ce guvernează serviciul public de salubrizare. Totodată, acesteia îi revine obligația de a exercita atribuțiile delegate prin mandatele speciale cu care a fost investită, în numele și pe seama tuturor UAT-urilor membre.
Astfel, operatorului SC Eurogas Prescom SRL Fieni îi revine obligația contractuală de a realiza cea de-a doua celulă, investiție care, la finalul contractului, va reveni de drept, gratuit și liber de orice sarcini, unității administrativ-teritoriale județul Dâmbovița și integrată domeniului public al acesteia, potrivit legii.
Revenim asupra precizării că realizarea depozitelor conforme este o obligație și nu o opțiune.
În vederea derulării proiectului ISPA, pentru realizarea Depozitului ecologic de la Titu, suprafețele de 5 ha teren, respectiv 2 ha teren și de 1232 mp reprezentând drum de exploatare, au fost introduse în domeniul public al județului Dâmbovița, prin preluarea acestora din domeniul public al UAT Titu.
În sensul celor de mai sus, Consiliul local al orașului Titu a adoptat Hotărârea nr. 118/29.09.2005, privind transmiterea bunului imobil-teren în suprafață de 5 ha, respectiv 2 ha și a drumului de exploatare DE 315 în suprafață de 1232 mp, din domeniul public al orașului Titu și din administrarea Consiliului local Titu, în domeniul public al județului Dâmbovița și în administrarea Consiliului Județean Dâmbovița.
Pentru includerea suprafețelor de mai sus din domeniul public al orașului Titu în domeniul public al județului Dâmbovița, Consiliul Județean Dâmbovița a adoptat Hotărârea nr. 94/06.10.2005.
În baza hotărârilor celor două unități administrativ-teritoriale s-a încheiat Protocolul de predare-primire a suprafeței totale de 7,1232 ha (5 ha + 2 ha + DE 1232 mp), protocol care consfințește trecerea terenului din domeniul public al orașului Titu și din administrarea Consiliului local Titu, în domeniul public al județului Dâmbovița și în administrarea Consiliului Județean Dâmbovița. Protocolul a fost înregistrat la Consiliul local Titu sub nr. 1460/13.02.2006 și la Consiliul Județean Dâmbovița, sub nr. 917/15.02.2006.
După predarea suprafeței de 7 ha, în anul 2011, Consiliul local Titu a adoptat Hotărârea nr. 104/27.07.2011 și a hotărât includerea în inventarul bunurilor aparținând domeniului privat al orașului Titu a unei suprafețe de teren de 4 ha. Datele de identificare a terenului demonstrează fără dubiu că cele 4 ha fac parte din cele 7 ha predate Consiliului Județean, care nu a fost informat niciodată cu privire la această operațiune. Această hotărâre a stat la baza intabulării terenului cu număr cadastral provizoriu 70565.
În prezent, Consiliul Județean Dâmbovița a fost deposedat de 4 ha de teren și deține numai 3 ha de teren.
La acest moment, prioritatea este finalizarea celor două noi celule de depozitare a deșeurilor municipale la Centrul de gestionare a deșeurilor Aninoasa și Depozitul conform Titu. Primele celule, realizate prin Programul ISPA, se apropie de capacitatea maximă de depozitare. Executarea noilor celule este în sarcina SC Eurogas Prescom SRL Fieni, în baza contractului nr. 492/538/29.11.2010, încheiat cu această societate. Precizăm că finalizarea cât mai rapidă a acestor două noi depozite și autorizarea lor pentru funcționare sunt de maximă importanță, pentru a nu deregla și bloca fluxul de colectare și transport al deșeurilor”.
ACTUALITATE
Seară de film la Clubul „Flacăra” din Moreni și discuții antrenante cu regizorul Tudor Giurgiu

Publicul din Moreni s-a bucurat vineri, 6 noiembrie 2026, de o proiecție cinematografică la Centrul Cultural Flacăra”: „Trei zile în septembrie”. În film interpretează actorii Mirela Vasile, Adela Popescu, Emilian Oprea, Conrad Mericoffer și inegalabila Emilia Popescu.
La final, spectatorii au avut ocazia să discute cu regizorul Tudor Giurgiu, care a venit la Moreni special pentru acest moment. Alături de Tudor Giurgiu s-au aflat și actorii Mirela Zeța și Daniel Achim.

Artiștii au fost încântați de spectatorii din Moreni cu care au interacționat prin intermediul dezvăluirii unor curiozități despre realizarea peliculei. Un spectator i-a spus regizorului că „filmul i-a tăiat respirația fiind antrenant, simplu ca în viață și totodată realist”.
„Trei zile în septembrie” este o poveste realistă dulce-amară despre adevăr, minciună, asumare și ipocrizie într-un love story care nu poartă niciodată garanția unui happy-end! Regizorul abordează cu simplitate, dublată de o profunzime dulce-amară, lanțul slăbiciunilor care derivă în momentul în care apar fisuri într-o relație de dragoste. Deopotrivă, partenerii se pot pierde într-un carusel de alegeri-erori, de exemplu, relații pasagere, alcool, droguri sau chiar beții emoționale cum ar fi unele promisiuni iluzorii ale unor mentori care promit regăsirea de sine.
Maratonul proiecțiilor filmului „Trei zile în septembrie”, realizat de Transilvania Film continuă și în alte cinematografe din țară.
A consemnat,
Mădălina Zamfir


ACTUALITATE
„Roboți pe bune” promovează inovația și utilizarea tehnologiei în procesul educațional

Astăzi – 6 noiembrie 2026, s-a desfășurat, la Colegiul Național „Constantin Carabella” din Târgoviște, conferința „Roboți pe bune”, organizată de Asociația ”Noi zidim viitorul” cu scopul de a promova educația STEM, inovația și utilizarea tehnologiei în procesul educațional.
Evenimentul a oferit un cadru de dialog, colaborare și schimb de bune practici, prin prezentarea proiectelor și a soluțiilor tehnologice realizate de elevi și studenți, cu accent pe robotică și siguranța în mediul digital.
Conferința a fost realizată în cadrul proiectului ”Educație și roboți / Roboți pe bune” finanțat de Consiliul Județean Dâmbovița.
A consemnat,
Mădălina Zamfir

ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa vrea să modernizeze singur drumul din munte. S-a transmis o nouă solicitare la Prahova
ACTUALITATEacum 5 zileCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
Dâmboviţaacum 2 zilePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăConsiliul Județean Dâmboviţa finanțează rețeaua de aducțiune apă în comuna Râul Alb
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăProiecte importante pentru Târgoviște, puse în practică în asociere cu CJ Dâmboviţa
ACTUALITATEacum 2 zileȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Pucioasa vrea să consolideze și să reabiliteze cinci blocuri care prezintă risc seismic
ACTUALITATEacum o săptămânăMinistrul Muncii a vizitat centrele sociale recent construite în județul Dâmbovița


























