ACTUALITATE
Groapa de gunoi de la Titu s-a umplut! De luni, nu mai intră nicio maşină la descărcat!
Situaţie de criză la Centrul de gestionare a deşeurilor de la Titu, administrat de SC Eurogaz Prescom! Astăzi – 4 mai 2018, pentru mai multe ore, firma nu a mai permis autocamioanelor SUPERCOM să intre şi să descarce gunoiul menajer adunat de prin comunele dâmboviţene.
Şoferii şi muncitorii nu au primit iniţial nicio explicaţie. Oamenii erau supăraţi că au fost obligaţi să stea ore în şir în soare, aşteptând să golescă maşinile. În final, când au văzut că lucrurile se complică, în faţa porţi formându-se o coloană de camioane pline cu gunoi, responsabilii haldei au permis intrarea pentru descărcare.

Se pare că groapa pentru deşeuri menajere de la Titu este încărcată la refuz şi nu se mai poate depozita gunoiul adus din cele 37 de localităţi din sudul judeţului Dâmboviţa. Situaţia este critică. Conducerea Eurogaz Prescom anunţă că de luni, 7 mai 2018, se va închide definitiv poarta!
CITEŞTE ŞI: Administraţia de la Titu nu cedează gratuit teren pentru extinderea gropii de gunoi!
Nu s-ar fi ajuns în acest impas, dacă negocierile dintre conducerea judeţului şi autorităţile de la Titu s-ar fi soldat cu un rezultat pozitiv. Primarul Traian Niculae a solicitat mai marilor Consiliului Judeţean acordarea unor facilităţi la plata taxei de habitat, pentru locuitorii din Titu, care sunt obligaţi să suporte groapa de gunoi pe teritoriul oraşului lor. A mai cerut edilul şi o taxă de redevenţă pentru terenul pe care se doreşte extinderea gropii de gunoi. Şefii judeţului şi ai Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară au cam tratat cu superficialitate negocierile, nedorind să accepte o asemenea învoială.

În luna februarie 2018, Consiliul Local Titu a respins proiectul de hotărâre privind transmiterea către Consiliul Judeţean Dâmboviţa, cu titlu gratuit, a unei suprafeţe de 4,5 hectare situat în zona gropii de gunoi, în vederea construirii unei noi celule de depozitare.
Sursa foto: Gazeta de Titu
ACTUALITATE
Proiect în dezbaterea Parlamentului. Îți poți construi casă de până 150 mp fără autorizație!
O facilitate imensă pentru românul care trăiește în mediul rural și care nu mai prididește cu cheltuielile. Guvernul a trimis în Parlament și se află în dezbatere un proiect de lege prin care se simplifică procedura de a-ți construi o casă. După cum ne-a precizat deputatul PNL Aurelian Cotinescu, Noul Cod Urbanistic se află pe masa de lucru a parlamentarilor.
„Voi vota pentru aprobarea acestui act normativ, pentru că ajută direct comunele și satele din Dâmbovița, exact unde hârtiile au blocat prea mult oamenii”, a precizat Aurelian Cotinescu.
Practic, ne-a informat deputatul, poți construi o casă de până la 150 mp, fără să să ai nevoie de autorizație. Totul se poate face în baza unui proiect tip al statului sau după propriul plan, evident cu respectarea normelor tehnice.
„De asemenea, se pot edifica alte anexe gospodărești de până la 20 mp, fără să te lovești de birocrație, doar cu acordul autorităților locale”, a mai spus Aurelian Cotinescu.
Blocurile de locuințe din start vor putea fi recepționate cu toate utilitățile necesare. Vorbim aici de apă, canal, energie electrică și căile de acces finalizate.
„Codul Urbanistic este jalon PNRR, aduce bani mulți pentru statul român și poate deschide finanțări pentru drumuri, utilități și infrastructură locală”, a adăugat parlamentarul liberal.
ACTUALITATE
Protest la Colegiul Național Pedagogic „Constantin Cantacuzino” Târgoviște, după demisia celor trei directoare
Părinții, elevii și profesorii de la Colegiul Național”Constantin Cantacuzino” Târgoviște au protestat în fața școlii, în această dimineață, în intervalul 07:50-08:00, cu scopul de a atrage atenția asupra deciziilor pe care instituțiile statului le iau în mod formal.
Părinții și profesorii spun că protestele vor continua până când speța în cauză va fi tratată serios și se vor fi pune în prim plan interesul elevului și dreptul acestuia la învățământ de calitate.
Cele trei directoare ale instituției de învățământ și-au dat demisiile, în urma deciziei pe care instituțiile statului au luat-o, contrar hotărârii Consiliului de Administrație al Colegiului.
A consemnat,
Mădălina Zamfir
-
ACTUALITATEacum 2 zileProtest la Colegiul Național Pedagogic „Constantin Cantacuzino” Târgoviște, după demisia celor trei directoare
-
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Pietrari construiește un centru medical, în parteneriat cu CJ Dâmbovița
-
ACTUALITATEacum 4 zileSute de polițiști, jandarmi și comisari ai Gărzii de Mediu, percheziții în județul Dâmbovița
-
ALEGERIacum 4 zileAlexandru Iorga, candidat pentru primar la Găești: De mulți ani, se joacă șah cu viețile cetățenilor. A venit momentul să refacem orașul!
-
Dâmboviţaacum o săptămânăPuțin cu puțin contează! Haideți să-l ajutăm pe dâmbovițeanul Gabriel Mihai Tudorache să meargă din nou!
-
Dâmboviţaacum 6 zileRemorcă încărcată cu lemne s-a răsturnat peste un bărbat, în comuna Runcu
-
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăRomânia paradoxurilor. Primăria Pucioasa a atras peste 1 miliard de lei fonduri europene, dar este împinsă spre faliment!
-
SOCIALacum 4 zileȘase răniți într-un accident rutier în județul Teleorman
















Shake
5 mai 2018 at 0:54
Ar trebui facuta gropa de gunoi in alta localitate. Orasul Titu a devenit din ce mai frumos dar miroase tot mai urat pe zi ce trece de la gropa actuala. Oare locuitorii orasului mai rezista cu inca o groapa de gunoi? Oare pe locuitorii orasului de ce nu-i intreaba nimeni daca sunt capabili sa ma ia in nas aerul urat mirositor de la inca o groapa de gunoi? Cei de la ADI mai au si curajul sa spuna ca nu vor sa dea benefici cetatenilor din Titu. Dupa parerea mea eu nu as mai da voie sa se faca inca o groapa de gunoi cu sa fara benefici! e mult prea mult si cea existenta!(am impresia ca nu corespunde normelor Europene altfel nu-mi explic aerul irespirabil din Titu).