ACTUALITATE
Comunitatea din Moreni ştie să-şi cinstească eroii! FOTO

Biblioteca municipală Moreni a gãzduit astăzi, 18 mai 2018, o activitate de suflet, dedicată eroilor din localitate. Invitat de onoare – col. (r) Eugen Lemnaru, veteran de război. În sală s-au aflat reprezentanţi ai instituţiilor publice, elevi şi cadre didactice, precum şi doi reprezentanţi ai Asociaţiei Cultul Eroilor – Filiala Dâmboviţa: prof. Constantin Voicu şi col. Emil Petrescu, vicepreşedinţi.
Programul a inclus dezbaterea „Despre credinţele comune ale românilor la 1918”, expoziţia de fotografie de război „România după 1918” şi microrecitalul „Suntem România!”, susţinut de elevii de la Clubul Copiilor şi Şcoala Art Canto Morena – coordonator prof. Daniela Călineţ.
Manifestările organizate de Primãrie s-au încheiat cu acordarea medaliei aniversare „Centenar Moreni 2018” personalităţilor prezente.


ACTUALITATE
8 mai 2026. Bursa locurilor de muncă, în municipiul Târgoviște

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița organizează, vineri – 8 mai 2026, în parteneriat cu Consiliul Județean, o nouă ediție a evenimentului „Bursa locurilor de muncă” pentru a facilita întâlnirea directă între angajatori și persoanele aflate în căutare unui job. Participarea este gratuită.
Ofertele de muncă pot fi depuse la sediul instituției din Târgoviște, str. Tudor Vladimirescu, nr. 1A, la punctele de lucru ale agenției din Moreni, Pucioasa, Găesti, Titu și Băleni, pe adresa de e-mail: ajofm.db@anofm.gov.ro, cât și pe Platforma Puls la adresa:https://mediere.anofm.ro
ACTUALITATE
Giurgiu. A fost deschis un Centru Local Suplimentar de Permise și Înmatriculări Auto în orașul Mihăilești

Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Giurgiu a deschis, ieri – 28 aprilie 2026, un punct de lucru în orașul Mihăilești. La eveniment a fost prezent și Cătălin Predoiu – vicepremier și ministru al Afacerilor Interne, fiind vorba despre un proiect de descentralizare a serviciilor publice.
Noul punct de lucru deservește zona de nord a județului Giurgiu, mai precis 100.000 de locuitori care nu mai sunt nevoiți să se deplaseze până în municipiul Giurgiu. Oamenii își pot rezolva aproape de casă toate problemele legate de mașină sau permis, de la depunerea dosarelor pentru înmatriculări și radieri, până la preschimbarea permisului de conducere sau obținerea numerelor provizorii.
Demersurile pentru deschiderea acestui centru au fost începute în urma cu aproximativ trei luni de către prefectul județului Giurgiu – Ion Ghimpețeanu.
Dâmboviţaacum o săptămânăConductă de gaze fisurată de un autoturism la intrare în Târgoviște. Circulația blocată pentru zeci de minute
Dâmboviţaacum 5 zileCopil de 7 ani, accidentat pe trecerea de pietoni de un autoturism condus de o femeie
Argeșacum 5 zilePușcă de vânzare la tarabă! Arma avea montat și amortizor de sunet
Dâmboviţaacum 6 zileSenatorul Ciprian Iacob i-a cerut ministrului Pâslaru să dispună un control administrativ în județul Dâmbovița
OPINIIacum 5 zilePSD, uriașul bolnav căruia îi este frică de tratamentul forte!
Dâmboviţaacum o ziPercheziții în Răzvad, Gura Ocniței, Dragomirești și Târgoviște la persoane implicate în camătă, șantaj și proxenetism
ACTUALITATEacum o săptămânăSălile de jocuri de noroc din Târgoviște, între desființare și reglementare. VIDEO
ACTUALITATEacum 5 zilePreședinte CNAS: Legislația actuală nu încurajează spitalele care fac performanță. Lucrul acesta trebuie schimbat























