Dâmboviţa
DEPUTAT: Statisticile economice oficiale îl contrazic pe preşedintele Iohannis!
Preşedintele României vrea să fie ridicol cu orice preţ, spune deputata PSD de Dâmboviţa Carmen Holban, care îl acuză pe Klaus Iohannis că prezintă opiniei publice, de o manieră apocaliptică, o realitate care nu există în România. În susţinerea afirmaţiilor sale, parlamentara PSD a prezentat o serie de statistici economice oficiale:
– Veniturile bugetului general consolidat s-au majorat în trimestrul I 2018, faţă de trimestrul I 2017, cu 11,4%
– Cheltuielile pentru investiţii, în trimestrul I 2018, au totalizat 4,9 miliarde de lei, adică 0,5% din PIB, ceea ce înseamnă de aproape trei ori mai mult faţă de trimestrul I 2017
– Volumul producţiei industriale, în primele două luni ale anului 2018, a crescut cu 7%, faţă de perioada corespunzătoare a anului anterior
– Volumul lucrărilor de construcţii s-a majorat cu 8,4%
– Puterea de cumpărare a salariilor şi pensiilor s-a majorat, în trimestrul I 2018, cu 5%
– S-au creat, în primele două luni ale anului 2018, 107.000 de locuri de muncă
– Rata şomajului înregistrat la sfârşitul lunii februarie a fost 3,94%, fiind cea mai mică rată a şomajului care s-a înregistrat vreodată în România
– Fondurile europene atrase în primul trimestru 2018 au fost în sumă de 4,2 miliarde de lei, cu 44% peste 2017.
Dâmboviţa
Ionuț Săvoiu a fost ales președinte al PSD Răcari

Ieri – 26 septembrie 2026, s-a desfășurat la Răcari conferința de alegeri a conducerii locale a filialei Partidului Social Democrat. Acțiunea se înscrie în suita de activități politice de comunicare și reorganizare demarate de liderul PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan. Toate aceste întâlniri sunt premergătoare conferinței județene de alegeri, care se va consuma în luna noiembrie, după cum a anunțat Corneliu Ștefan în cadrul unei întâlniri cu presă, dar au ca scop și pregătirea alegerilor locale din 2028.
La Răcari s-au produs schimbări mari în structura celulei care va coordona organizația orășenească. Fostul secretar de stat Ionuț Săvoiu a fost ales președinte al acestei filiale. Și, din câte se pare, va fi candidat al social democraților pentru funcția de primar al acestui oraș. Misiune de loc ușoară, ținând cont de faptul că îl va înfrunta pe actual edil, liberalul Marius Caravețeanu, hârșit în bătăliile politice și electorale. Dar, intenția liderului PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, este aceea de a câștiga alegerile la Răcari, singurul oraș din județ pe care social democrații nu au reușit până acum să-l recucerească. Dezideratul electoral este considerat unul dintre cele mai importante în viitorul scrutin al alegerilor locale din Dâmbovița.
„Misiunea lui Ionuț Săvoiu și a noii echipe este clară: câștigarea Primăriei Răcari și obținerea majorității în Consiliul Local. Pentru că Răcari are nevoie de o schimbare radicală. Realitatea te izbește: orașul arată rău. Nu într-o zonă, nu pe o stradă. Peste tot.
Trebuie spus stop unei administrații care, în loc să ducă orașul înainte, l-a tras înapoi și l-a făcut să piardă ani importanți de dezvoltare. Câteva intervenții făcute în grabă nu pot șterge această realitate și nu pot recupera timpul pierdut.
Răcari este oraș. Și trebuie să înceapă, în sfârșit, să arate și să se dezvolte ca un oraș. Ionuț Săvoiu și echipa PSD Răcari au de astăzi o responsabilitate clară: să construiască alternativa pentru 2028, cu proiecte serioase, oameni pregătiți și soluții pentru fiecare zonă a orașului”, a fost mesajul transmis de Corneliu Ștefan, prim-vicepreședinte al PSD la nivel central.
La Ciocănești, a fost ales lider al organizației locale PSD Marian Tudoran, iar la Tărtășești – primarul Cristian Tudorache.
ADMINISTRAŢIE
Malu cu Flori se dezvoltă frumos, în ciuda resurselor financiare puține și a blocajelor de la Guvern

În ciuda bugetului precar, a tuturor neajunsurilor create în această perioadă de lipsa fondurilor, de blocarea de către actualii guvernanți a programelor de finanțare, administrația publică locală de la Malu cu Flori, primarul Ion Constantin, se zbate să dezvolte localitatea din punct de vedere edilitar, cu resursele pe care le deține, să continue proiectele aflate în diferite stadii de implementare.
Grădinița cu program prelungit, în stadiu avansat de execuție
După ce a fost reabilitată, extinsă și modernizată școala gimnazială din centrul comunei, primarul Constantin Ion a trecut la un alt proiect educațional important: realizarea unei grădinițe cu program prelungit. De precizat că lucrările de construcție au demarat la sfârșitul anului trecut, iar acum sunt într-un stadiu avansat de execuție. Ba mai mult, ținând cont de ritmul adoptat, de vremea încă propice, primarul Constantin Ion, optimist, vrea să efectueze recepția grădiniței până la 31 decembrie 2026.

Obiectivul, cu o valoare de 9.180.000 de lei, este realizat printr-un proiect derulat prin Agenția de Dezvoltare Regională Sud Muntenia. Contribuția administrației publice locale de la Malu cu Flori a fost de 780.000 de lei, sumă pe care primăria a asigurat-o prin contractarea unui împrumut bancar. Edilul este mulțumit că va duce la capăt această investiție dorită de oamenii din comună, în special de familiile tinere, care vor putea să își lase copiii, în intervalul când merg la muncă, sub supraveghere autorizată, profesională, într-un mediu care le asigură condiții excelente de educație, masă și cazare. Grădinița cu program prelungit va deservi, deocamdată, două grupe de copii. Dar, așa cum a precizat primarul Constantin Ion, cu siguranță, în anii următori, va fi înființată și cea de-a treia grupă.

„Sunt bucuros că pot duce la capăt și această investiție deosebit de importantă pentru comunitatea noastră. Grădinița cu program prelungit este de un real sprijin pentru familiile tinere, pentru cei care au copii mici și nu au posibilități de a-i supraveghea pe perioada cât merg la muncă. Grădinița va avea program de la ora 07:00 până la ora 16:00. Micuții vor beneficia de masă, cazare, vor fi supravegheați și educație în ton cu normele metodologice. Grădinița cu program prelungit este a doua investiție importantă dedicată educației copiilor noștri pe care, iată, reușim să o ducem la capăt. Am avut școala, de care suntem mândri și deja produce rezultate în plan didactic, educativ, dar, cel mai important, datorită condițiilor asigurate, părinții nu își mai duc copiii la unitățile de învățământ din Voinești sau Târgoviște. Ba chiar mulți au revenit acasă. Și un alt indiciu important că școala de la Malu cu Flori este considerată acum o unitate educațională importantă este reprezentat de faptul că au venit copii și din localitățile învecinate, Pucheni, Văleni, ba chiar și din Cetățeni, județul Argeș”, ne-a spus primarul Constantin Ion.
După ce va fi deschisă grădinița cu program prelungit, clădirea veche în care a funcționat unitatea preșcolară va fi supusă unor lucrări de reabilitare și transformată în capelă care să deservească toate satele comunei. Și acest obiectiv va fi compartimentat și dotat exact așa cum cer normele europene.
Eram pregătiți să dăm ordinul de începere a lucrărilor de extindere a rețelelor de apă și canalizare
La Malu cu Flori, o altă investiție importantă pe care speră primarul să o înceapă cât mai curând este cea care vizează extinderea rețelelor de apă și canalizare. Proiectul, cu o valoare de 20 de milioane de lei, se derulează prin Programul Național Anghel Saligny, care, din păcate, nu se știe dacă va merge mai departe. Primarul Constantin Ion speră că nu va întâmpina blocaje în realizarea acestui obiectiv, care înseamnă execuția a 12 km de rețea de canalizare și 15 km de apă potabilă.

„Eram pregătiți să dăm ordinul de începere a lucrărilor. Sperăm să nu intrăm în blocaj. Consider că nu se procedează corect cu oprirea unor proiecte avansate. Nu este bine să întrerupem un proiect, un circuit economic, social, să dezavantajăm comunitățile care au nevoie de infrastructura necesară în existența de zi cu zi. Sperăm să o scoatem la capăt și cu acest proiect”, ne-a precizat primarul comunei Malu cu Flori.
Proiecte importante de asfaltare
Un alt proiect important, cu finanțare tot prin Programul Național Anghel Saligny, implică reabilitarea și modernizarea prin asfaltare a 24 de străduțe de pe teritoriul comunei. Vorbim de 4 km de drumuri. Investiția se ridică la 7 milioane de lei. Execuția acestor lucrări se va efectua după realizarea rețelelor de apă și canalizare.
Prin asociere cu Consiliul Județean Dâmbovița, prin Programul Județean de Dezvoltare Locală (PJDL), Primăria Malu cu Flori desfășoară lucrări la drumul care străbate satul Micloșanii Mari. Este vorba de un tronson de 4 km, care merge până sus, pe Dealul Prieteniei. Pentru realizarea acestui obiectiv s-au alocat 4.258.000 de lei.
Parc fotovoltaic în zona Căminului Cultural Malu cu Flori
Administrația publică locală de la Malu cu Flori se pregătește pentru a-și asigura și o parte importantă din consumul de energie necesar rețelei de iluminat public, respectiv pentru școală, grădiniță și primărie. Urmează să înceapă lucrările de construcție a unui parc fotovoltaic pe un teren din imediata apropiere a Căminului Cultural. Pentru autonomie totală, Primăria pregătește și un proiect pentru achiziționarea de baterii de stocare a energiei electrice verzi produse de panourile solare.
Asociere între patru comune pentru realizarea sistemului de alimentare cu gaze naturale
Și lucrurile nu se opresc aici. Un deziderat important pe care primarul Constantin Ion dorește musai să îl ducă la capăt este reprezentat de proiectul privind execuția rețelei de gaze naturale. Pentru atingerea acestui obiectiv, administrația de la Malu cu Flori este asociată cu primăriile din Văleni Dâmbovița, Stoenești și Cetățeni (ultimele două din județul Argeș). Până acum, s-a alocat o primă tranșă de 10 milioane de lei. Fondurile sunt insuficiente pentru anvergura lucrării care ar trebui să se desfășoare pe teritoriul a patru comune. Proiectul este finanțat tot prin Programul Național Anghel Saligny. Cele 10 milioane de lei ajung pentru a aduce conducta de gaze până la granița localităților respective și pentru construcția stației de repompare de la Stoenești. Lungimea totală a conductei de aducțiune, care să deservească cele patru comune, depășește 28 de kilometri. Constantin Ion speră ca până la urmă și această investiție să fie dusă la capăt.
Sportul, componentă importantă la Malu cu Flori
La Malu cu Flori se face și sport. Echipa de fotbal a localității, ne-a spus primarul, a promovat în liga a IV-a. Până acum, neavând un stadion omologat, care să asigure toate condițiile impuse de regulamente, au jucat pe la vecini, mai precis la Voinești. Acum, Primăria s-a implicat pentru a crea o bază proprie. Gazonul este gata, bine întreținut, se lucrează la construcția unor tribune, a gardului împrejmuitor și, în mod deosebit, a vestiarelor pentru jucători, dotări indispensabile. Mai este un pic și sunt gata. Vor fi echipate cu tot ceea ce este necesar. Finanțarea pentru baza sportivă a fost asigurată de la bugetul local.

ACTUALITATEacum 6 zileAvizul de transport lemne nu se poate emite dacă platforma sau căruța folosite nu sunt înregistrate la Primărie
ACTUALITATEacum 5 zileDragomirești. Primarul Dragoș Vlădulescu a mers cu flori, acasă, la cei care au sărbătorit 25 și 50 de ani de căsnicie
ACTUALITATEacum 5 zileRăcari. Cea mai mare fabrică de hrană pentru câini și pisici din România este gata de deschidere
ACTUALITATEacum 5 zileDirecția Silvică Dâmbovița are toți indicatorii tehnico-economici la opt luni pe plus
Prahovaacum o săptămânăAu rămas pe drumuri. O familie din Prahova are nevoie urgent de ajutor!
Uncategorizedacum 5 zileImportant pentru locuitorii orașului Găești! Se întâmplă la 1 octombrie 2026
ACTUALITATEacum 6 zileValea Lungă. Bătrân dispărut de acasă, găsit în pădure cu ajutorul câinelui de urmă Hada
ACTUALITATEacum o săptămânăDe noaptea minții! Direcția Silvică Dâmbovița nu poate angaja un tractorist fără hotărâre de guvern! VIDEO




























moshu49
25 mai 2018 at 4:38
nimic despre inflație ca să nu se vadă cum s-a topit puterea de cumpărare
știu, ne-o spune oficina, oficial o ducem bine! 🙁