Connect with us

Dâmboviţa

Sportivii cu dizabilităţi vor purta „Flacăra Speranţei” pe străzile Târgoviştei!

Publicat

pe

330 de sportivi cu dizabilităţi intelectuale se vor afla în aceste zile la Târgovişte, unde se organizează cea de-a XV-a ediţie a Jocurilor Naţionale Special Olympics (25-28 mai 2018). Este vorba despre cel mai mare eveniment sportiv adresat persoanelor cu dizabilităţi.

„Este mult mai mult decât o competiţie. Este o activitate complexă, care se adresează în egală măsură şi societăţii. Este o activitate de natură să contribuie, pe de o parte, la evaluarea stării de sănătate a participanţilor şi, bineînţeles, să contribuie la promovarea sportului. Primăria Târgovişte, prin Complexul Turistic de Nataţie, este onorată să fie partener într-un asemenea eveniment absolut deosebit”, a spus Cristian Daniel Stan – primarul municipiului Târgovişte.

Deschiderea oficială a Jocurilor Naţionale Special Olympics se va organiza sâmbătă, 26 mai, de la ora 18:00, când Flacăra Speranţei, echivalentă Flăcării Olimpice, va fi purtată pe străzile din centrul municipiului Târgovişte, cu plecare din faţa Primăriei şi punct terminus esplanada din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor. Traseul măsoară 3 km şi cuprinde străzile Revoluţiei, Poet Grigore Alexandrescu, Bulevardul Libertăţii, Piaţa Tricolorului şi Bulevardul Mircea cel Bătrân.

„Mulţumesc autorităţilor locale fiindcă au făcut posibilă organizarea acestui eveniment la Târgovişte. Timp de 14 ani, am fost în fiecare an într-un alt judeţ, astfel încât să venim mai aproape de sportivii din toată ţara. Este un moment în care persoanele cu dizabilităţi arată ce pot face şi, împreună, le sărbătorim abilităţile”, a declarat Cristian Ispas – directorul Fundaţiei Special Olympics România, organizatorul acestei competiţii.

Jocurile Naționale Special Olympics 2018 vor însemna patru zile intense de evaluări medicale și competiții la 4 discipline sportive: înot, atletism, baschet (abilități individuale) și bocce.

„Este onorant să fim astăzi în mijlocul celui mai important eveniment naţional dedicat persoanelor cu dizabilităţi intelectuale. Este cea mai frumoasă formă de a dovedi că barierele pot fi trecute, că limitele pot fi depăşite şi, de fapt, noi, cu toţii, cei de aici şi de acasă, suntem parte a unui proiect comun de incluziune socială. Îi felicit pe toţi cei care dau viaţă acestui eveniment, felicit autorităţile locale şi judeţene, fiindcă au înţeles să să implice în organizare, şi, mai ales, îi felicit din suflet pe participanţi”, a spus deputata Oana Vlăducă.

Evaluările medicale ale sportivilor vor începe de vineri, 25 mai, și vor avea loc la Facultatea de Ştiinţe Umaniste a Universităţii „Valahia”, cu sprijinul a 120 de medici, asistente medicale și voluntari de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, de la Școala Postliceală Sanitară „Christiana” din Târgoviște și de la Universitatea „Valahia”. Sportivilor le vor fi oferite consultații și tratamente stomatologice gratuite, precum și evaluări oftalmologice, ORL, psihologice și emoționale, de flexibilitate și ale stării generale de sănătate, dar și consiliere pentru un stil de viață sănătos.

Competiţiile preliminare și finale la baschet şi bocce se vor desfășura tot începând de vineri la Liceul Tehnologic „Nicolae Ciorănescu”, iar cele de atletism la Stadionul „Eugen Popescu”. Competițiile de înot vor fi găzduite de Complexul Turistic de Nataţie Târgovişte. Evenimentele sportive se derulează cu sprijinul a 100 de voluntari de la licee și facultăți cu profil sportiv din Târgoviște și București.

Cea de-a XV-a ediţie a Jocurilor Naţionale Special Olympics este organizată în parteneriat cu Primăria Municipiului Târgoviște, Consiliul Județean Dâmbovița, Complexul Turistic de Natație Târgoviște, Universitatea Valahia din Târgoviște, Liceul Tehnologic „Nicolae Ciorănescu” și Asociația „Eu pot”.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dâmboviţa

Bărbat găsit decedat într-o locuință cuprinsă de flăcări în comuna Costești Vale

Publicat

pe

Foto cu caracter ilustrativ

În această seară, în jurul orei 19:00, pompierii de la Detașamentul din Titu s-au deplasat la locul incendiului cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță tip SMURD. La sosirea echipajelor, focul se manifesta într-una din camere, unde au ars materiale combustibile.

În interiorul casei, militarii au găsit bărbatul decedat. Polițiștii au declanșat cercetările pentru a fi stabilite cu exactitate împrejurările în care s-a produs moartea bărbatului.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Gala Cercetării, eveniment devenit tradiție la Universitatea „Valahia” din Târgoviște

Publicat

pe

Astăzi – 9 noiembrie 2026, într-o atmosferă distinsă, în amfiteatrul „Paraschiv Vagu” din cadrul Universității „Valahia” din Târgoviște, s-a desfășurat cea de-a treia ediție a Galei Cercetării. Evenimentul, intrat deja în tradiția acestei instituții de învățământ superior, a adunat la un loc cadre didactice universitare, studenți, reprezentanți ai administrației publice locale și județene, ai bisericii și vieții culturale. De asemenea, invitații care nu au putut onora cu prezența fizică manifestarea au intrat în direct, în sistem video, felicitându-i deopotrivă pe organizatorii Galei și pe cei care au fost premiați în cadrul evenimentului.

Primul la cuvânt, în calitate de gazdă și creator al Galei Cercetării, a fost conferențiarul universitar doctor inginer Ioan Corneliu Sălișteanu, rectorul Universității Valahia din Târgoviște. Acesta a precizat că scopul Galei este acela de a aduce în fața comunității academice rezultatele deosebite care au fost obținute de cadrele didactice și cercetători, pentru a fi scoase în evidență și răsplătite. Un moment de recunoaștere a meritelor celor care trudesc pe tărâmul educațional în cadrul Universității „Valahia” din Târgoviște. A punctat conferențiarul universitar Ioan Corneliu Sălișteanu că cercetarea adevărată nu poate fi realizată decât în baza unor parteneriate. Tocmai de aceea, rectorul Universității Valahia a nominalizat numele partenerilor strategici ai UVT, respectiv: Ministerul Educației și Cercetării, Arhiepiscopia Târgoviștei, Consiliul Județean Dâmbovița, Primăria Târgoviște, Instituția Prefectului, Autoritatea Națională de Cercetare și alte instituții universitare din România. Menirea cercetării, a spus Ioan Corneliu Sălișteanu, este tocmai aceea de a reîntoarcere în comunitate roadele muncii desfășurate.

„Cercetarea este și o altă formă a diplomației, aducând alături oameni și comunități altfel separate de distanță. Atunci când spunem cercetare, spunem, de fapt, curiozitate. Dorința de a ști, de a cunoaște, de a înțelege, de a dezvolta și de a oferi rezultatele acestei laborioase îndeletniciri înapoi comunității”, a precizat rectorul Universității Valahia.

La finalul alocuțiunii sale, conferențiarul universitar Ioan Corneliu Sălișteanu a dezvăluit celor de față două dorințe. Prima, personală, aceea ca Universitatea Valahia să fie mult mai prezentă în proiecte de cercetare îndreptate către binele regiunii, către binele județului Dâmbovița, pentru binele municipiului Târgoviște.

„Ceea ce facem bun și ceea ce dezvoltăm în Universitatea noastră, să se întoarcă în comunitatea care ne susține de fiecare dată”.

A doua dorință a rectorului de la „Valahia” era îndreptată către cadrele didactice și cercetătorii Universității.

„Să faceți în continuare ceea ce știți să faceți foarte bine. Să rămâneți mereu curioși și autentici. Rezultatele muncii dumneavoastră, sunt convins, nu vor întârzia să apară”.

Înaltpreasfinția Sa Nifon, Arhiepiscopul și Mitropolitul Târgoviștei, în același stil care îl caracterizează, orator desăvârșit, plin de luciditate, de înțelepciune, a susținut o prelegere profundă despre rolul esențial al educației ca spațiu de dialog, punte de legătură între credință, știință și cultură.
A spus IPS Nifon că progresul științific și dezvoltarea spirituală nu se exclud, ci, dimpotrivă, se completează, contribuind astfel la formarea integrală a personalității umane. A scos în evidență Înalt Prea Sfinția Sa importanța și rolul colaborării dintre Universitatea Valahia și Biserică, în vederea promovării valorilor morale, a excelenței academice și a responsabilității sociale.
IPS Nifon a felicitat cadrele didactice universitare, cercetătorii, pe toți cei premiați, pentru contribuția adusă la prestigiul instituției și la dezvoltarea cunoașterii.

Conferențiarul universitar Claudia Gilia a precizat că o universitate își împlinește misiunea și prin ceea ce oferă dincolo de amfiteatre.

„O cercetare poate schimba felul în care înțelegem o problemă a comunității, poate pune la îndoială o practică pe care o credeam de la sine înțeleasă sau poate oferi argumente pentru o decizie care privește viețile altor oameni. În această legătură dintre cunoaștere și viața Cetății se vede una dintre responsabilitățile universității”, a spus președintele Senatului Universității Valahia din Târgoviște.

A mai subliniat Claudia Gilia că, prin distincțiile pe care le-a acordat, Universitatea „Valahia” își exprimă prețuirea pentru contribuțiile științifice ale tuturor colegilor și pentru exigența cu care aceștia își îndeplinesc misiunea academică.

„În spatele fiecărei reușite se află sute de ore de lectură, analiză și sinteză. De la formularea unei ipoteze până la susținerea unei concluzii, cercetarea presupune alegeri metodologice, verificări succesive și disponibilitatea de a reconsidera o interpretare atunci când argumentele sau datele o cer. Există și o dimensiune mai greu de surprins într-un bilanț al rezultatelor. Este contribuția creatoare a celui care identifică o problemă insuficient explorată, stabilește legături între idei și deschide astfel o direcție de cercetare”, a adăugat conferențiarul universitar Claudia Gilia.

A mai vorbit despre inteligența artificială care, în câteva secunde, poate genera texte, analize și ipoteze de lucru, însă cercetătorului îi revine decizia asupra întrebărilor care merită investigate, asupra metodelor adecvate și asupra limitelor în care rezultatele pot fi interpretate.

„De el depinde și felul în care aceste rezultate sunt comunicate, cu precizie și cu asumarea incertitudinilor. Inteligența artificială extinde posibilitățile de lucru, iar folosirea ei în cercetare face cu atât mai importante discernământul, integritatea și răspunderea intelectuală”, a mai transmis Claudia Gilia, în discursul său de la Gala Cercetării 2026.

Prefectul județului Dâmbovița, Marian Tănase, a menționat că această Gală a Cercetării, dedicată excelenței, performanței, reprezintă mai mult decât o recunoaștere  a rezultatelor academice.

„Este un moment în care celebrăm curajul de a căuta răspunsuri, capacitatea de a depăși limite și, mai ales, încrederea că prin cunoaștere putem construi un viitor mai bun. Universitatea „Valahia” din Târgoviște este un reper important pentru județul Dâmbovița. Prin activitatea sa, această instituție contribuie nu doar la formarea generațiilor de specialiști, ci și la dezvoltarea economică, socială și culturală a comunității noastre”.

A mai spus reprezentantul guvernului în teritoriu că domeniul cercetării științifice este unul dintre cele mai importante motoare ale progresului.

„Într-o lume aflată într-o continuă transformare, investiția în educație, inovare și cercetare nu reprezintă o opțiune, ci o necesitate strategică”.

Ca reprezentant al administrației publice, prefectul Marian Tănase crede cu tărie că dezvoltarea unei comunități nu poate fi separată de dezvoltarea educației și de cercetare.

„Avem nevoie de instituții academice puternice, de cercetători valoroși și de o colaborare reală între universitate, administrație și mediul economic. Administrația publică trebuie să fie un partener al cunoașterii, un susținător al performanței și un facilitator al inovării. Numai printr-un efort comun putem transforma ideile și rezultatele cercetării în soluții concrete pentru comunitățile noastre”, a adăugat Marian Tănase – prefectul județului Dâmbovița.

Evenimentele dedicate Galei Cercetării 2026 la Universitatea „Valahia” din Târgoviște se vor derula pe parcursul a trei zile. În acest interval de timp, vor fi prezentate rezultatele muncii de cercetare științifică, dar și proiectele dezvoltate de reprezentanții comunității academice din cadrul a Universității.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite