Connect with us

ACTUALITATE

Incursiune în trecut, prezent şi viitor la „Zilele Liceului Tărtăşeşti”

Publicat

pe

La Tărtăşeşti, în judeţul Dâmboviţa, s-a sărbătorit, astăzi, 53 de ani de existenţă a Liceului Tehnologic şi 101 ani de la naşterea academicianului Marin Grigore Năstase, fiu al localităţii, cel al cărui nume îl poartă acum instituţia de învăţământ mediu.

La evenimentul deosebit de emoţionant organizat cu mult suflet de directorul Ion Nilă, cadrele didactice şi elevii de la Tărtăşeşti, au participat Adrian Năstase – fost premier al României în perioada 2000-2004, fiul lui Marin Grigore Năstase, generalul Toma Zaharia, Florin Rotaru – fost senator şi ministru secretar de stat în Ministerul Culturii, Cristian Tudorache – primarul comunei şi alţi reprezentanţi ai comunităţii locale.

După oficierea unei slujbe de pomenire, în sala de festivităţi, s-a derulat un simpozion dedicat educaţiei şi istoriei acestor locuri. Oaspeţii au rostit alocuţiuni şi au mulţumit cadrelor didactice şi directorului Nilă, pentru eforturile pe care le depun în misiunea de a educa copiii, de a-i pregăti pentru ziua de mâine.

Ion Nilă a prezentat celor de faţă activitatea desfăşurată pe parcursul anului şcolar 2017-2018, planurile de viitor şi proiectele implementate în sprijinul şcolii.

A urmat premierea elevilor merituoşi, a profesorilor şi a unor personalităţi care au contribuit la obţinerea unor rezultate deosebite şi la promovarea imaginii şcolii. La finalul manifestărilor, liceenii au prezentat un scurt program artistic.

Reclama

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Universitatea „Valahia” din Târgoviște susține incluziunea și accesul echitabil la educație prin bursa „Solidaritate și Implicare”

Publicat

pe

În cadrul măsurilor de sprijin financiar dezvoltate din venituri proprii, Universitatea „Valahia” din Târgoviște acordă Bursa specială de studiu „Solidaritate și Implicare” pentru studenții înscriși la studii cu taxă în cadrul programelor de licență, masterat și doctorat, care provin din categorii vulnerabile sau care au un rol activ în procesele de reprezentare.

Inițiativa completează facilitățile oferite pe durata parcursului universitar și contribuie la diminuarea costurilor asociate vieții de student. Ea răspunde, totodată, contextului actual, în care tinerii de la forma de învățământ cu taxă nu mai beneficiază de burse finanțate de la bugetul de stat.

Prin Bursa „Solidaritate și Implicare” sunt avute în vedere atât situațiile sociale sau medicale deosebite, cât și contribuția celor implicați în reprezentarea colegilor. Pentru cei proveniți din centre de plasament sau case de copii, pentru persoanele rămase fără unul sau ambii părinți, precum și pentru cele cu dizabilități grave ori accentuate, valoarea acordată este egală cu taxa anuală de școlarizare. În cazul celor care se confruntă cu afecțiuni medicale grave și pentru reprezentanții studenților în structurile de conducere, cuantumul este de 50% din taxa anuală de școlarizare.

Facilitatea se acordă o singură dată pentru un singur program de studii și poate fi cumulată cu alte burse, cu respectarea condițiilor specifice fiecărei categorii.

Dosarele se depun la secretariatele facultăților, iar informațiile suplimentare privind metodologia de atribuire pot fi obținute la numărul de telefon 0245 206 101. Procedura de acordare se finalizează la începutul anului universitar, cel târziu până la data de 15 decembrie.

Reclama

Înscrierile pentru sesiunea din luna iulie se realizează online pentru toate cele zece facultăți ale instituției, iar informațiile despre oferta educațională, calendar și actele necesare sunt disponibile pe site-ul https://admitere.valahia.ro/

Educația presupune crearea unui spațiu în care diferențele de context personal nu limitează posibilitatea de a învăța, de a participa și de a contribui. În acest sens, Universitatea„Valahia” din Târgoviște urmărește să păstreze un cadru în care accesul la studii, implicarea și formarea să rămână repere importante ale vieții academice.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița angajează expert achiziții publice

Publicat

pe

Compania de Apă Târgoviște – Dâmbovița organizează, în data de 27 iulie 2026, ora 09:30, concurs pentru ocuparea postului vacant de EXPERT ACHIZIȚII PUBLICE în cadrul Serviciului Achiziții Publice și Aprovizionare. Dosarele de candidatură se depun în perioada 16 – 21 iulie 2026, între orele 08:00-15:00, la sediul Companiei de Apă Târgoviște – Dâmbovița.

Anunțul integral aici

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite