ADMINISTRAŢIE
Primăria Târgovişte a câştigat în instanţă două litigii generate de PIDU-uri!
Primarul municipiului Târgovişte, Cristian Daniel Stan, a anunţat astăzi că administraţia locală a câştigat în instanţă, prin hotărâri judecătoreşti definitive, litigiile cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi unul dintre constructorii care au lucrat în cadrul Planului Integrat de Dezvoltare Urbană, respectiv firma Delta. La mijloc sunt 5 milioane de lei (50 de miliarde de lei vechi), sume la care se adaugă penalităţile ce urmează să fie calculate.
„De litigiul cu corecţia financiară se mai leagă alte dosare şi probabil vom ajunge undeva la 10 milioane de lei, sume care vor fi recuperate de administraţia publică târgovişteană de la Ministerul Dezvoltării, fiind vorba de corecţii financiare aplicate nelegal la Planul Integrat de Dezvoltare Urbană”, a spus primarul Cristian Daniel Stan.
Planul Integrat de Dezvoltare Urbană (A şi B) a vizat reabilitarea şi modernizarea cartierelor Micro VI, Aleea Trandafirilor, CFR, Micro XI şi Micro XII.
ADMINISTRAŢIE
Corneliu Ștefan, președintele CJ Dâmboviţa: Când vorbim de sănătatea oamenilor, nu există loc pentru calcule politice!
Corneliu Ștefan își menține principiile după care s-a ghidat și care au fost puse în practică în toată această perioadă de când este președintele Consiliului Județean Dâmbovița. Luptă pentru județ, pentru binele, sănătatea și prosperitatea locuitorilor din Dâmbovița. Tocmai de aceea, ca în fiecare an înainte de adoptarea bugetului de stat, Corneliu Ștefan lansează un apel către toți parlamentarii de Dâmbovița, indiferent de partidul din care fac parte, indiferent de culoarea politică, pentru a susține cu tărie amendamentele ce au ca rol sănătatea dâmbovițenilor și dezvoltarea socio-economică a județului.
A precizat Corneliu Ștefan că, împreună cu parlamentarii Partidului Social Democrat din Dâmbovița, a pregătit o serie de amendamente ce vizează dezvoltarea, modernizare și consolidarea sistemului medical din Dâmbovița. Președintele CJD dorește să achiziționeze în continuare aparatură medicală performantă pentru Spitalul Județean de Urgență.
„Nu cerem privilegii și nu inventăm pretexte. Cerem ceea ce este necesar pentru sistemul de sănătate din județul nostru. De aceea, apelul meu către toți parlamentarii de Dâmbovița, indiferent de partid, este direct: susțineți aceste amendamente. Nici tăcerea, nici absența, nici fuga după explicații nu mai merg când vorbim despre astfel de subiecte.
În ultimii ani, astfel de amendamente depuse alături de parlamentarii PSD Dâmbovița au fost aprobate, iar rezultatele se văd deja în sistemul medical dâmbovițean: mamograf digital, echipament RMN, aparat pentru depistarea substanțelor psihoactive în Laboratorul de Toxicologie al SJUT și finanțare pentru aparatul angiograf, care deja a salvat sute de vieți în Secția de Cardiologie a Spitalului Județean de Urgență Târgoviște”, a precizat Corneliu Ștefan.
A mai spus președintele Consiliului Județean Dâmbovița în apelul său lansat către toți parlamentarii că, datorită amendamentelor promovate de aleșii care reprezintă Dâmbovița în forul legislativ național, anul trecut, Spitalul Orășenesc Pucioasa a primit finanțare pentru modernizare unității medicale în conformitate cu normele europene, astfel încât pacienții din zona de nord a județului să beneficieze de condiții bune de tratament și cazare.
„Când ne referim la sănătatea oamenilor, nu există loc pentru calcule politice. Există doar obligația de a vota corect”, a mai adăugat Corneliu Ștefan.
ADMINISTRAŢIE
A început remodelarea estetică a orașului Găești
Orașul trebuie să arate mai bine! Este unul dintre dezideratele primarului de la Găești, Alexandru Iorga. Și, fiindcă a venit primăvara, iar acum este momentul remodelării estetice a spațiului urban administrat de Primărie, angajații aflați în subordinea instituției au ieșit pe teren pentru a desfășura ample activități de curățenie, toaletarea arborilor și arbuștilor, întreținerea spațiilor verzi din parcuri și din celelalte zone publice și, nu în ultimul rând, pentru repararea străzilor pe care au apărut probleme din cauza sezonului rece.
I-a informat Alexandru Iorga pe concetățenii săi că este continuat și programul de colectare a resturilor vegetale. În momentul de față se intervine cu patru echipe. Este o activitate dificilă, ținând cont de faptul că resturile vegetale provin și din anii anteriori, vechea administrație nefiind interesată de colectare unor astfel de deșeuri.
„Din acest motiv, programul de ridicare a resturilor vegetale a suferit unele decalări. Îmi cer scuze dacă acest lucru a creat disconfort, dar vă asigur că vom ajunge în toate zonele și toate resturile vor fi colectate. Pas cu pas, prin muncă și seriozitate, orașul nostru va ajunge la standardul de curățenie și întreținere pe care ni-l dorim cu toții”, a precizat Alexandru Iorga, primarul orașului Găești.
-
Dâmboviţaacum 7 zileUPDATE: Agresiunea din Crevedia s-a petrecut în mijlocul drumului, sub privirile șoferilor
-
ACTUALITATEacum o săptămânăHotel Peștera Wellness & Spa din Bucegi, parte dintr-o poveste a celebrei emisiuni „Visuri la cheie”
-
ACTUALITATEacum 3 zileEmoție, inspirație și dialog autentic la Gala Leadership Feminin 2026, eveniment organizat de Camera de Comerț Dâmboviţa
-
Dâmboviţaacum 7 zileUPDATE. Bărbatul din Crevedia înjunghiat de un vecin a decedat!
-
SOCIALacum o săptămânăFată de 13 ani, obligată să se prostitueze. A fost racolată printr-o aplicație de mesagerie online
-
Giurgiuacum 7 zileFostă directoare de școală, reținută pentru delapidare. Prejudiciul este 94.000 de lei
-
Argeșacum 4 zileAdolescentă de 17 ani, bătută și șantajată de un tânăr de 23 de ani
-
ADMINISTRAŢIEacum 4 zileMunicipiul Târgoviște se dezvoltă cu bani europeni. Vezi ultimele cifre! VIDEO















