ACTUALITATE
100 de invitaţi au citit poveşti copiilor în grădiniţele din Dâmboviţa!

50 de educatoare din 30 de grădiniţe din judeţul Dâmboviţa s-au implicat în proiectul „Fiecare copil merită o poveste” derulat de Asociaţia OvidiuRo şi au organizat, în perioada 1-15 iunie, sub genericul „100 de invitaţi citesc poveşti copiilor”, sesiuni interactive de lectură.
Startul acestei frumoase acţiuni s-a dat la Grădiniţa Drăgăeşti-Pământeni, comuna Măneşti, centru-pilot al programelor derulate de Asociaţia OvidiuRo. Invitat special a fost prof. Sorin Ion – inspector şcolar general ISJ Dâmboviţa.

Caravana „Fiecare copil merită o poveste” a avut ca obiectiv creșterea calității activităților de dezvoltare a limbajului în grădinițele din localităţile sărace și formarea profesorilor pentru modulul educațional „Șotron Doi”, ediția 2018, şi a ajuns, pe parcursul celui de-al doilea semestru al anului şcolar 2017-2018, în judeţele cu un număr mare de comunităţi defavorizate.
Modulul „Șotron Doi” constă în 10 sesiuni săptămânale prin care copiii de doi ani sau mai mari care, din diverse motive, nu au descoperit încă grădinița, și părinții lor, se familiarizează cu mediul structurat de învățare. OvidiuRo a pus la dispoziția profesorilor voluntari un kit de resurse educaționale care să susţină activităţile derulate.
ACTUALITATE
Meci demonstrativ de fotbal între echipa CJD și selecționata primarilor din Dâmbovița, scor egal 5-5

Nu sunt sportivi, nici pe departe fotbaliști, doar politicieni și truditori pe tărâmul administrației, dar pasiunea pentru sportul rege și sărbătorea județului i-a adunat și pus în postura de adversari pe terenul de joc. Este vorba de reprezentanții Consiliului Județean Dâmbovița și cei ai primăriilor din județ, care au încins o partidă de fotbal pe terenul acoperit de minifotbal „Vascony”, amplasat în zona Cartierului Sagricom.
Meciul ar fi trebuit să se dispute pe stadionul de la Complexul Turistic de Natație, dar un nor negru s-a pogorât peste Târgoviște și a încurcat planurile, ceea ce a dus la schimbarea din mers a locului de desfășurare a partidei. Fluierul de începere a meciului nu a fost dat de arbitru, ci de un tunet asurzitor. Apoi, primul gol. 1-0 pentru CJ Dâmbovița.

Jocul alert, cu entuziasm. S-a suflat din greu! Pase mai puține în prima repriză. Probabil până s-au obișnuit cu formatul, cu terenul și coechipierii. A urmat la foc automat un gol în poarta apărată de primarul de la Cândești. Cristian Daniel Stan, căpitanul echipei, atent la mișcarea din teren, a intervenit cu indicații. De remarcat la jucători, unii un pic mai rotunzi față de anul trecut. Transpirație abundentă, emn al lipsei de antrenament. Timpul. Vremurile. Vârsta. Fotbaliști mai cărunți în echipa CJ Dâmbovița, dar cu forță, băgăcioși, chiar și ceva tehnică. Aia de demult!
Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean, mereu în atac. Primarii, mai reținuți când era vorba să intre peste șeful CJ. Probabil că gestul era unul reflex, de subordonare. Și, totuși, mai vioi primarii. Cum am spus, mai tineri și, dacă este doar să îi amintim pe edilii de la Aninoasa – Vlăduț Niculae și Răzvad – Emanuel Spătaru, ei activează parcă și într-o echipă a primarilor din România. Profesioniști, ce mai!

De forță și tehnică a dat dovadă primarul Liviu Vasilescu de la Gura Ocniței. Golgheterul partidei. Edilul de la Doicești, Cosmin Stana, a dat tot ce se poate la categoria primari. Chiar și primarul de la Odobești, Ilie Radu, s-a văzut, neobișnuit cu fotbalul, mai transparent ca fizic de fotbalist, a apăsat la maximum pe accelerație. Șuturi de forță executate de Valentin Mihalache de la Dărmănești.
Una peste alta, jocul, așa, disputat și văzut în termeni amicali, a fost unul plăcut, util la sănătate și bun ca tehnică de socializare și de marcare a unui eveniment de factură cultural-sportivă. Scorul final: 5-5. Finalul, încununat de o fotografie de grup și îndemnuri la mai mult antrenament.
ACTUALITATE
Zilele județului Dâmbovița 2026. Retroparadă, mult sport și muzică de calitate

Dacă aseară, în Parcul Chindia, la umbra Vechii Cetăți de Scaun a Țării Românești, s-a consumat primul spectacol dedicat „Zilelor județului Dâmbovița”, urmărit cu entuziasm și voie bună de câteva mii de oameni, astăzi – 7 iunie 2026, șirul manifestărilor a continuat într-un ritm antrenant.
De dimineață, zumzet de motoare la Retroparada mașinilor de epocă, dar unele nu chiar vechiuțe. La vremea lor, întruchipau luxul și confortul. Așa cum a precizat Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, care a mers la această paradă pentru a admira bolizii vremurilor demult apuse, a fost „un adevărat spectacol pe roți, care a adus în prim-plan eleganța și farmecul automobilelor de altădată, într-o paradă plină de culoare și nostalgie, dedicată iubitorilor de frumos. Evenimentul a atras priviri, zâmbete și aplauze, transformând străzile într-o adevărată călătorie în timp”.
Vremea schimbătoare de vară, așa cum îi stă bine de altfel unui astfel de anotimp, a creat oarece probleme în desfășurarea activităților sportive. De pildă, meciul dintre selecționata Consiliul Județean Dâmboviţa și echipa primarilor din Dâmbovița s-a relocat de la stadionul din incinta Complexului Turistic de Natație la Baza Sportivă „Vascony”, din Cartierul Sagricom.
S-au mai consumat finalele Campionatului Județean de Baschet 3×3 „Iubim Dâmbovița”, în Campusul Universității „Valahia”, finalele Campionatului județean de fotbal „Iubim Dâmbovița”, la Complexul Turistic de Natație din Târgoviște și finalele Campionatului județean de tenis de câmp, pe terenul din Parcul Chindia.
Despre partida de fotbal dintre echipa Consiliului Județean Dâmbovița și selecționata primarilor, comentăm separat. La fel și despre concertul de încheiere a „Zilelor Județului Dâmbovița”, când, pe scena din Parcul Chindia, vor urca Puya, Deliric și Inna.
SOCIALacum o săptămânăArme scoase la vânzare în oborul săptămânal. Polițiștii au reținut două femei și un bărbat
ACTUALITATEacum 4 zileTârgoviște. A fost redeschis ștrandul de la Complexul de Natație. Program și tarife aici!
ACTUALITATEacum 4 zileProgram integral Zilele județului Dâmbovița, 4-7 iunie 2026
ACTUALITATEacum o săptămânăSuper program pentru copii, de 1 iunie 2026, în Parcul Orășenesc Titu
ACTUALITATEacum o săptămânăGura Șuții. Competiție intercomunală de fotbal „Cupa Trandafirilor – GAL Valea Mătăsarului”, ediția I
Dâmboviţaacum o săptămânăPlanul Roșu de Intervenție, activat în urma unui accident produs în Cornești
ACTUALITATEacum o săptămânăGăești: Cadouri de 1 iunie pentru toți copiii de la grădinițele din oraș
Dâmboviţaacum 3 zileTrei răniți într-un accident rutier în comuna Răzvad, județul Dâmbovița























