Connect with us

SOCIAL

Reţea de traficanţi de droguri, destructurată de anchetatorii din Teleorman

Publicat

pe

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Teleorman şi procurorii DIICOT au destructurat o reţea de traficanţi de droguri de risc şi mare risc care acţiona în sudul ţării. În cauză sunt cercetate 12 persoane, dintre care trei au fost arestate preventiv.

De la domiciliile suspecţilor, anchetatorii au ridicat cocaină, cannabis și comprimate de ecstasy. Anterior percheziţiilor, poliţiştii au descoperit şi desfiinţat, în judeţul Giurgiu, o cultură ilicită de cannabis îngrijită de aceştia.

În aceeaşi zi, patru dintre membrii grupării au fost depistaţi în trafic, pe DN 5, în localitatea Jilava, transportând, cu două autoutilitare, 332 de plante de cannabis, reprezentând 72 de kilograme de masă verde recoltată.

De asemenea, în autovehicule a fost descoperită suma de 19.650 de lei (196,5 milioane de lei vechi), precum şi o instalaţie de cultivare indoor a plantelor. Trei dintre cele patru persoane, având vârste între 45 şi 51 de ani, au fost arestate preventiv pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi trafic de droguri de risc.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

SOCIAL

Alimenta mașina cu carburant și pleca fără să plătească! Tânărul a fost prins și arestat

Publicat

pe

Un tânăr din județul Teleorman a fost arestat preventiv, ieri – 11 noiembrie 2026, pentru săvârșirea mai multor infracțiuni în formă continuată, respectiv: furt în formă, punerea în circulație a unui vehicul cu număr fals de înmatriculare și conducerea unui vehicul pe drumurile publice având suspendată exercitarea dreptului de a conduce.

Din cercetările efectuate a reieșit faptul că, în mod repetat, din luna mai 2026 și până în prezent, tânărul s-a deplasat la diferite stații de alimentare cu carburant din județul Teleorman, a alimentat un autoturism, după care a plecat fără să achite contravaloarea carburantului, fiind identificate cinci astfel de fapte similare.

Totodată, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că, în cadrul activității infracționale cercetate, tânărul a condus, în repetate rânduri, un vehicul, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice. Totodată, în repetate rânduri, acesta ar fi pus în circulație un vehicul cu număr fals de înmatriculare.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Dâmboviţa

Avarie la o stație GPL din Cornești. A fost evacuată populația pe o rază de 800 de metri

Publicat

pe

Situație de urgență, în această după-amiază, în comuna Cornești, județul Dâmbovița, ca urmare a unei avarii apărute la o stație GPL. Echipajele operative alocate la fața locului au dispus evacuarea populației pe o rază de 800 de metri – ne informează ISU Dâmbovița. În total, 50 de persoane. De asemenea, s-a transmis mesaj de avertizare Ro-Alert, iar zona a fost balizată.

Pompierii au intervenit cu patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială CBRN și o autospecială SMURD, iar o echipă specializată a operatorului economic a acționat pentru punerea în siguranță a instalației. În acest moment, nu se mai înregistrează scurgeri de gaze, ca urmare a golirii complete a rezervorului de GPL. Echipajele ISU efectuează măsurători în locuințele învecinate pentru a identifica eventuale acumulari de gaze în spații închise.

Reamintim că, în urmă cu 3 ani, în luna august, a avut loc o explozie într-o stație GPL din Crevedia, județul Dâmbovița, soldată cu zeci de răniți și persoane decedate, plus locuințe distruse.

UPDATE
În urma măsurătorilor efectuate în Cornești, în zona afectată, s-a stabilit că se poate interveni tehnic la rezervorul de GPL. Misiunea este în dinamică.

VIDEO

UPDATE – Comunicat IPJ Dâmbovița

În această după-amiază, 11 noiembrie a.c., în jurul orei 16:15, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au fost sesizați cu privire la producerea unor scurgeri de gaze la o stație GPL din localitatea Cornești.

Pentru prevenirea oricărui incident, circulația rutieră a fost oprită pe DN 1A, la kilometrul 44, pe o distanță de aproximativ un kilometru, în ambele sensuri de mers.

Traficul rutier este deviat după cum urmează: pe direcția Ploiești – București, autovehiculele ușoare sunt redirecționate pe DC 34A, iar cele de mare tonaj pe DJ 711E. Pe sensul București – Ploiești, circulația este deviată pe DJ 101G.

Polițiștii acționează pentru dirijarea și fluidizarea traficului rutier și acordă sprijin pompierilor aflați la fața locului, în vederea evacuării persoanelor din perimetrul de siguranță, pe o rază de 800 de metri.

Intervenția este în desfășurare.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite