Giurgiu
Vântul şi ploaia n-au împiedicat voluntarii să ecologizeze malurile Dunării!

Sute de voluntari giurgiuveni au participat la o acţiune de ecologizare a malurilor Dunării, cu toate că noaptea a plouat, iar sâmbătă dimineaţa vântul bătea puternic. Acţiunea a avut loc în data de 23 iunie 2018, cu ocazia „Zilei Dunării” şi a constat în colectarea deșeurilor de pe malul Dunării, precum şi în stânga și dreapta Canalului Cama, până la Voestalpine, respectiv Fabrica de Pâine.
Campania a fost organizată de Asociaţia “Prietenii de lângă Tine”, cu sprijinul Primăriei Municipiului Giurgiu, Garda Mediu, Apele Romane şi Rotary Club Giurgiu.
„Astăzi am curăţat o mică parte din maluri, dar e mult de muncă. Sperăm să se schimbe şi mentalitatea, să fie cât mai puţine deşeuri şi să conştientizeze şi cetăţenii că ape curate înseamnă sănătate”, spune Mariana Mitroi – director executiv Asociaţia „Prietenii de lângă Tine”.

Apelului de colectare a deşeurilor, i s-au alăturat şi partenerii tradiţionali ai asociaţiei: Prefectura Giurgiu, Consiliul Judetean Giurgiu si ADI „Management eficient al deșeurilor”, institutiile subordonate Primăriei Giurgiu (GSL, GSP, ADPP, Poliţa Locală), structurile MAI (Inspectoratul de Politie Judetean Giurgiu, Inspectoratul Judetean de Jandarmi Giurgiu, Inspectoratul Teritorial al Politiei de Frontiera Giurgiu, Inspectoratul Judetean pentru Situatii de Urgenţă Giurgiu), Girexim – operatorul de salubritate, Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Semintelor, Biserica Tinerilor “Buna Vestire”, elevi, profesori şi, nu iîn ultimul rând, Cercetaşii României.
“E murdar malul apei, dar este mai puţin ca altădată. De la an la an, cantitatea de deşeuri adunată din natură este mai mică. Asta înseamnă că parteneriatul nostru cu Asociaţia «Prietenii de lângă Tine» este unul benefic. Mulţumesc tuturor celor care astăzi au fost «Prietenii Dunării», în ciuda vremii neprietenoase și care au oferit din timpul și energia lor pentru natură, indiferent de instituția la care lucrează, partidul sau ONG-UL din care fac parte“, a declarat Nicolae Barbu – primarul municipiului Giurgiu.

Giurgiu
Descinderi în Clejani și dosare penale pentru furt de energie electrică

Polițiștii Secției nr. 6 Mihăilești, din cadrul IPJ Giurgiu, în colaborare cu reprezentanții operatorului de distribuție a energiei electrice și cu jandarmii din cadrul IJJ Giurgiu, au efectuat descinderi în comuna Clejani, având drept scop prevenirea și combaterea faptelor de sustragere a energiei electrice, precum și identificarea persoanelor care utilizează instalații clandestine pentru alimentarea cu energie electrică.
Acțiunea a fost organizată ca urmare a sesizărilor formulate de reprezentanții operatorului de distribuție energie, care a costat că în localitatea respectivă sunt înregistrate pierderi masive de curent electric, fapt care i-a dus la concluzia că ar exista persoane care s-au racordat ilegal la rețeaua de distribuție.
În urma verificărilor efectuate de echipele de control, au fost constatate în flagrant 5 infracțiuni de sustragere a energiei electrice și de încălcare a prevederilor legale privind utilizarea instalațiilor electrice. Polițiștii au întocmit 5 dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt de energie electrică și executarea sau folosirea de instalații clandestine în scopul racordării la rețeaua electrică sau pentru ocolirea echipamentelor.
Cercetările sunt coordonate de procurori în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care au fost săvârșite faptele și a identificării persoanelor responsabile. De asemenea, se are în vedere și stabilirea prejudiciului cauzat.
Ne informează IPJ Giurgiu că astfel de acțiuni vor fi organizate și în perioada următoare, toate având scopul de a preveni și combate faptele de natură penală care aduc atingere patrimoniului operatorilor de distribuție a energiei electrice și care pot genera riscuri pentru siguranța persoanelor și a bunurilor.
Giurgiu
Giurgiuvean reținut fiindcă și-a bătut mama. Polițiștii au fost sesizați de un medic din București

Un bărbat de 40 de ani, din Colibași, județul Giurgiu, a fost reținut pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie. Individul, pe fondul consumului de alcool, și-a bătut mama.
Polițiștii au fost sesizați de un medic de la un spital din Capitală, unde biata femeie a ajuns cu ambulanța într-o stare de nedescris. Bărbatul violent care a agresat-o pe cea care i-a dat viață este cercetat de polițiștii de la Secția din Comana. A fost emis și un ordin de protecție.
Ancheta în acest caz este coordonată de un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu.
ADMINISTRAŢIEacum 2 zileCJ Dâmboviţa vrea să modernizeze singur drumul din munte. S-a transmis o nouă solicitare la Prahova
ADMINISTRAŢIEacum 2 zileConsiliul Județean Dâmboviţa finanțează rețeaua de aducțiune apă în comuna Râul Alb
ACTUALITATEacum o săptămânăSingurul veteran de război în viață din județul Dâmbovița, cinstit cum se cuvine de Ziua Armatei Române
ADMINISTRAŢIEacum 2 zileProiecte importante pentru Târgoviște, puse în practică în asociere cu CJ Dâmboviţa
ACTUALITATEacum o săptămânăTrofeul „Crizantema de Aur” 2026 a fost câștigat de Soledad Baciu, o tânără interpretă de 19 ani din Chișinău
ADMINISTRAŢIEacum 4 zilePrimăria Pucioasa vrea să consolideze și să reabiliteze cinci blocuri care prezintă risc seismic
Dâmboviţaacum o săptămânăTrei tineri au intrat cu mașina într-un stâlp, în comuna Braniștea
ACTUALITATEacum 3 zileMinistrul Muncii a vizitat centrele sociale recent construite în județul Dâmbovița


























