ADMINISTRAŢIE
Şcoala nr. 6 „Tudor Vladimirescu” Târgovişte va fi extinsă şi modernizată cu fonduri europene

Primăria Târgovişte a depus, astăzi – 4 iulie 2018, la ADR Sud Muntenia cel de-al patrulea proiect care vizează dezvoltarea infrastructurii educaţionale cu fonduri europene nerambursabile. Este vorba despre reabilitarea, modernizarea şi extinderea Şcolii nr. 6 „Tudor Vladimirescu”, investiţie de aproximativ 5 milioane de euro. Proiectele anterioare vizează Şcoala nr. 13 „Matei Basarab”, Şcoala nr. 8 „Mihai Viteazul” şi Grădiniţa nr. 8 „Rază de Soare”.
„Mai lucrăm în momentul de faţă la documentaţii pentru Şcoala nr. 2 şi Şcoala nr. 10. Dacă nu vom găsi o resursă de finanţare nerambursabilă şi pentru cea din urmă, lucrările vor fi realizate cu fonduri din bugetul local. Oricum, discutăm despre cinci unităţi de învăţământ care urmează să intre la reabilitare, patru pe fonduri europene şi una pe fonduri de la bugetul local”, a explicat Daniel Cristian Stan – primarul municipiului Târgovişte.
ADMINISTRAŢIE
Dragomirești. Trotuare și sanțuri dalate pe DJ 702D, până la intersecția cu DN 72A

Dragoș Vlădulescu, primarul comunei Dragomirești, putem spune că este unul dintre gospodării de elită din județul Dâmbovița. Un edil care are pe lista de realizări o mulțime de obiective de interes comunitar și alte proiecte aflate în diferite faze de implementare care urmează a fi bifate.
Acum, Dragoș Vlădulescu urmărește cu atenție desfășurarea lucrărilor la proiectul privind realizarea și dalarea șanțurilor și trotuarelor, pe DJ 702, pe tronsonul cuprins între intersecția cu strada Grădiniței și intersecția cu DN 72A.
„Zi de zi, proiectul prinde contur, iar rezultatele sunt deja vizibile în teren. Este o lucrare amplă, mult așteptată, prin care ne dorim nu doar să schimbăm aspectul acestei zone, ci mai ales să asigurăm condiții mai bune și mai sigure pentru pietoni, respectiv accesul corespunzător la proprietăți”, a precizat primarul Dragoș Vlădulescu.
Valoarea acestei investiții, realizată în parteneriat cu Consiliul Județean Dâmbovița, prin Programul Județean de Dezvoltare Locală, este de 6.077.859 lei.
„Îi mulțumesc domnului Corneliu Stefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, pentru sprijinul constant acordat comunei Dragomirești și pentru buna colaborare în realizarea investițiilor de care comunitatea noastră are nevoie.
Le mulțumesc, totodată, și locuitorilor din zonă pentru înțelegerea de care au dat dovadă pe perioada desfășurării lucrărilor. Știu că orice șantier presupune un anumit disconfort, însă la final vom avea o zonă mai sigură, modernă, mai bine pusă la punct”, spune primarul comunei Dragomirești.
ADMINISTRAŢIE
Primar Dragodana, nemulțumit: În pământ, canalizarea este realizată bine, la suprafață e dezastru!

Primarul comunei Dragodana, din județul Dâmbovița, Gheorghe Sandu, este nemulțumit de modul cum abordează execuția rețelei de canalizare firma care a câștigat licitația. Vorbim despre un proiect al Companiei de Apă Târgoviște Dâmbovița, astfel că administrația publică locală nu are nicio pârghie legală să îndrepte aspectele sesizate în teren. Se referă edilul la ritmul greoi de lucru și mai ales la problemele care vin la pachet cu starea de șantier.
„În pământ, canalizarea este realizată bine, funcționează, însă la suprafață e dezastru. Suntem cu drumurile sparte de 2 ani și, la fiecare ploaie, încă se mai lasă pământul, mai ales la gurile de canal. Parcă e prea de tot. Îi înțeleg pe oameni când înjură. De 2 ani, mergem cu mașinile prin gropi. S-a săpat, s-a îngropat conducta și s-a pus înapoi pământul scos. Probabil pentru a se reduce cheltuielile, nu au adus pământ mărunțit și nisip, care s-ar fi asezat altfel pe lângă țevi și s-ar fi tasat mult mai repede. Proiectul prevede și aducerea drumurilor la stadiul inițial”, ne-a declarat primarul Gheorghe Sandu.
Ne-a spus edilul că au mai rămas de executat circa 1,2 km de rețea din totalul de 60 km. S-a săpat în medie la 3 metri adâncime, dar au fost și zone unde s-a coborât la 4 metri. Sunt incluse toate satele componente ale comunei Dragodana, mai puțin Pădureni, care nu a îndeplinit condițiile de eligibilitate. Prin urmare, Primăria a întocmit documentație separată și va depune cerere de finanțare la Administrația Fondului pentru Mediu. Cât privește proiectul Companiei de Apă Târgoviște Dâmbovița, contractul vizează șapte comune, nu doar Dragodana, iar termenul de execuție a fost prelungit cu 1 an, până a finalul anului 2027, întrucât în celelalte localități lucrările nu sunt atât de avansate ca în Dragodana.
Dâmboviţaacum 7 zilePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
ADMINISTRAŢIEacum 3 zileTârgovişte: Balcoanele închise fără autorizație nu aduc amenzi și nici impozit majorat. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
Argeșacum 3 zileCursă ilegală de off-road. Participanții au fost prinși și sancționați de jandarmi
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăDâmbovița. Noi proiecte prin PJDL. Au fost semnate 10 contracte, cu o valoare de 75 milioane de lei
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident rutier grav în Gheboieni. Două persoane încarcerate. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Titu a obținut fonduri PJDL pentru două proiecte de infrastructură


























