POLITIC
Ecaterina Andronescu, atac la Dragnea pe tema protocoalelor cu SRI!

Senatoarea PSD Ecaterina Andronescu și-a arătat, în ultimul timp, pe față, opoziția față de liderul social-democraților Liviu Dragnea. Andronescu i-a cerut lui Dragnea să iasă în public și să explice cetățenilor, membrilor de partid, de ce a fost nevoie să semneze protocolul cu SRI în perioada în care se afla la conducerea Ministerului Dezvoltării Regionale.
„Domnul Dragnea să iasă și să explice ce conțin acele documente și de ce le-a semnat. Altfel, mesajul pe care îl transmite public de mai multă vreme își pierde credibilitatea”, a spus Ecaterina Andronescu la Realitatea TV.
Dâmboviţa
O nouă săptămână cu alegeri în filiale PSD Dâmbovița

Încă un sfârșit de săptămână plin pentru conducerea PSD Dâmbovița. Liderul Organizației, Corneliu Ștefan, s-a aflat în Găești, Cobia, Șelaru, Vișina, Mogoșani, Ludești, Hulubești, Valea Mare, Crângurile și Gura Foii, unde s-au desfășurat conferințele de alegeri ale structurile de conducere a filialelor locale ale Partidului Social Democrat.
După cum a precizat președintele Corneliu Ștefan, fiecare organizație locală a PSD Dâmbovița are propriile obiective, dar direcția este aceeași: echipe unite, oameni aproape de comunități și muncă susținută.
La Găești a fost ales lider al filialei social democrate Alexandru Iorga. La Cobia – Marin Manda, Șelaru – Matei Gheorghiță, Vișina – Jean Aurelian Istrate și la Mogoșani – Alexandru Petre.
„Fiecare echipă a analizat ceea ce a făcut până acum și am stabilit împreună prioritățile pentru perioada următoare. Rezultatele depind de munca pe care o facem, zi de zi, în fiecare localitate”, a adăugat prim-vicepreședintele PSD la nivel central, Corneliu Ștefan.
Filiala PSD Ludești este condusă de Florin Dobra. La Hulubești, Valea Mare, Crângurile și Gura Foii, organizațiile PSD sunt conduse de primarii Ion Cursureanu, Ion Constantin Miu, Costin Ionuț Barbu și Radu Nicolae Georgescu.
„Îi felicit pe toți și le doresc mult succes. Sunt sigur că echipele PSD Dâmbovița vor fi și mai prezente și la fel de implicate în viața comunităților lor. Continuăm conferințele de alegeri în toate organizațiile din județ. Ne întâlnim cu oamenii, formăm echipe și stabilim împreună ce avem de făcut pentru viitoarele alegeri locale”, a transmis Corneliu Ștefan.
Dâmboviţa
Senatorul Ciprian Iacob îi răspunde fostului prim-vicepreședinte AUR, Marius Lulea: Eu nu sunt de vânzare! Nu girez cabinetul Luca Niculescu!

Terminați cu manevrele, domnule Lulea! Aveți minimul bun simț să nu mai sabotați echipa noastră, dacă tot ați abandonat această luptă – este răspunsul pe care i l-a dat senatorul AUR Dâmboviţa, Ciprian Constantin Iacob, fostului prim-vicepreședinte al partidului, Marius Lulea, care a trimis, vineri – 9 octombrie 2026, un mesaj identic parlamentarilor Alianței pentru Unirea Românilor.
Lulea a fost exclus săptămâna trecută din formațiunea condusă de George Simion, fiindcă a încercat se pare să schimbe direcția partidului, în sensul de a fi votat Guvernul Luca Niculescu.
„Eu nu sunt de vânzare! Demnitatea mea nu se negociază! Nu girez cabinetul Luca Niculescu, exact cum am refuzat să susțin și guvernul Veştea şi guvernul Mureşan”, a mai scris senatorul Ciprian Iacob, ca răspuns la mesajul trimis de Marius Lulea.

ACTUALITATEacum 2 zileDrum lin către lumină, Monica noastră dragă! Doliu în învățământul din județul Dâmbovița
Dâmboviţaacum 2 zileȘofer de 81 de ani a intrat cu mașina în canalul pentru ape pluviale care se construiește pe DN71
ACTUALITATEacum 3 zileOprire apă în orașul Răcari, 13 octombrie 2026
ADMINISTRAŢIEacum 7 zilePrimăria Târgoviște deschide la 1 noiembrie 2026 centrul de colectare gratuită a deșeurilor construit în zona Oțelinox
ANUNŢURIacum 18 oreCompania de Apă Târgoviște Dâmbovița angajează operator introducere și prelucrare date
ACTUALITATEacum 6 zileOcol silvic privat a tăiat lemne ilegal și a încărcat date false în aplicația SUMAL
Argeșacum 5 zileAngajații unei companii de transport feroviar furau combustibil și pontau în fals prezența la serviciu
ADMINISTRAŢIEacum 2 zilePucioasa. Cartografierea a fost finalizată. Locuitorii orașului, invitați să-și declare corect proprietățile



























