Connect with us

OPINII

Calcule greşite…

Publicat

pe

Să ne mai mirăm de ce urcă și descresc partidele în sondaje cam după fiecare eveniment care lasă electoratul cu gura căscată? Nu, atâta timp cât cei care conduc uită, de prea multe ori, de menirea pe care o au, de faptul că au ajuns în vârf pentru a face bine cetățenilor, ţării, județului sau localității pe care o conduc.

Din păcate, când unii edili ruginesc în funcție, consideră că totul li se cuvine, pierd contactul cu realitatea, cu sensul corect al existenţei, cu normele, cu principiile. Parcă se lasă o pânză neagră peste ochii conștiinței lor!

Dacă ai în jur şi indivizi care stau adiba cu periuța și îţi dau și sfaturi proaste, s-a zis cu democrația, cu deontologia, cu bunul simţ. Un primar din Dâmboviţa și-a acordat distincția de cetățean de onoare al localității pe care o păstorește de „n” mandate. Diploma i-a fost oferită în cadru oficial de viceprimar. Moment emoționant, cu lacrimi, cu batiste, cu… etc.

În același cadru, au mai primit înalta distincție și alte personalități. Păi, după gafa primarului, în ochii opiniei publice județene și naționale, nici nu a mai contat că un mare tenor al României, Florin Georgescu, și un politician de marcă, Adrian Ţuţuianu, au primit și ei titlul de cetăţean de onoare. Au trecut la diverse…

Gestul bulversant al consilierilor locali de la Pietrosiţa de a-i acorda șefului un titlu care, de obicei, este propus chiar de către primar, a lăsat mască întreaga țară. Se vede treaba că cei care stau prea mult prin jilturi pierd simțul măsurii, acționează ca și cum ar conduce propria moșie.

Poate că edilul de la Pietroşiţa avea tot dreptul să primească titlul de cetățean de onoare, poate există motive să i se ridice chiar și o statuie în comună, dar nu și-a ales bine momentul. Calculele au fost greșite, și omeneşte, şi politic, și…

Citește mai departe
Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

OPINII

Pantoful de polițist și omul de rând…

Publicat

pe

De ieri, îmi umblă prin cap, căutând parcă un locșor de înțelegere, imaginea pantofului de polițist tânăr împins sub corpul fetiței de 13 ani rămasă fără viață pe asfalt. Caut să aflu de ce se întâmplă toate acestea? Ce schimbări se produc în comportamentul unui om care, printr-un concurs de împrejurări ale existenței sale, ajunge într-o funcție, pe o poziție care, crede el, îl situează deasupra tuturor. Se crede un buric al pământului. Își uită jurământul și menirea.

Polițistul care a produs acel accident, aflându-se la volanul mașinii de serviciu, în timpul activității sale desfășurată sub motto-ul „siguranță și încredere”, reprezintă, de fapt, imaginea actuală a sistemului. Atât însemnăm noi, cetățenii de rând pentru unii! Suntem verificați cu piciorul, nepăsător, dacă mai mișcăm, dacă mai suntem capabili să mergem mai departe, dacă avem cum.

Omul acela în uniformă reprezintă statul. Ar trebui să fie, pentru că de aceea îl plătim, pavăza cetățeanului onest în fața dezechilibrelor și abuzurilor, unda de încredere și speranță că trăim într-un stat în care are cine ne apăra drepturile și libertățile. Rolul lor este acela de a fi mai atenți la ceea ce se întâmplă în jur, mai mult decât oricine. Sunt protectori, scut în fața fărdelegii. O interfață a încrederii.

Când colo, ce vedem? Un polițist tânăr, absorbit probabil până în măduva oaselor de poziția sa, crezând-se un semizeu, cum se cred mulți dintre cei îmbrăcați în uniformă și cu pistolul la brâu, a gonit pe stradă fără să îi pese. A lovit doi copii pe trecerea de pietoni. I-a făcut praf. Scuze, speculații și alte intenții de a găsi o apărare nu există. Nu poate fi concepută. Ar fi injustă și inumană! Fetițele se aflau la jumătatea trecerii de pietoni. Nu s-au aruncat în fața mașinii de poliție! Au traversat ordonat. De unde să bănuiască bieții copii că o să apară un bolid al Poliției care o să le spulbere? Și dacă vedeau autoturismul inscripționat cu mesajul „siguranță și încredere” te gândești imediat că cei din interior ar trebui să fie primii prin care să se reflecte forța exemplului, respectul față de oameni, de lege. Ar fi oprit. Le-ar fi făcut zâmbitor semn să treacă liniștite.

Dimpotrivă, a procedat așa cum face de obicei marele stat. Trece peste noi cu șenilata. Nu are nicio reacție la păsurile și necazurile noastre. Lucrează rece, ca un soft de calculator. Indiferent cum, totul trebuie să bată la zero. Fără resentimente.

Pantoful polițistului tânăr, insist pe această caracteristică, tânăr, împins sub firavul trup al copilei zdrobite de forța impactului o să mă urmărească multă vreme ca un coșmar. Și pe mine, și pe alții! Este cel mai elocvent exemplu al nepăsării față de omul de rând al unora care reprezintă Măria Sa Statul.

Acum, se încearcă, prin orice mijloace, se coc strategii de comunicare, se caută argumente contra, pentru a se ieși din impas. Nu, oameni buni! Nu trebuie să căutăm să acoperim mizeria. Să o ștergem rapid din memoria colectivă. Normal, corect este să ne asumăm greșeala și să căutăm să îndreptăm lucrurile. Să reparăm acest sistem bolnav. Să vedem pe stradă alte tipuri de polițiști. Mai zâmbitori, comunicativi, flexibili, deschiși, atenți, nu roboței cu chipuri reci ascunse sub caschete și care trec pe lângă noi ca și cum nu am exista.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Citește în continuare

OPINII

Real story…

Publicat

pe

Suntem în plină pandemie. Valul cinci. Omicron, deltacron și așa mai departe. La Revelion, aveam 100 de cazuri. Astăzi, avem peste 8.000. Tare, nu?

Pe lângă această nenorocire menită să ne aplatizeze sufletele, ritmul existențial, parcă, de mână cu coronavirusul, a venit și explozia de prețuri la energie electrică și la gaze naturale.

Suntem deja amorțiți. Nu știm încotro să ne mai îndreptăm atenția. Totul lucrează împotriva noastră. Nu ne sperie infectarea cu omicron cât ne înspăimântă facturile la utilități. Așteptăm cu inima cât un purece să intre în cutia poștală factura la gaze sau să primim notificarea pe email.

Afară este ger, iar a naibii centrală termică, supărată că în curând va fi și ea în afara legii, ne face parcă în ciudă și înghite gaze în draci.

Ei, lăsă, ne ajută compensarea dată de Guvern. Glumesc! Știți cât mi-a venit pe factură reducerea mult mediatizată și cântată? 3 lei. Doi covrigi. Fără mac. Nici măcar cât o folie de aspirină. O rușine de ajutor!

Și, în tot acest timp al confuzie, pe un tărâm al supraviețuirii, guvernanții, săracii, mai au puterea să ne promită un trai mai bun. Sau au rămas așa, precum placa de vinilin, cu acul blocat într-o incrustație de refren. La, la, la…

Nici ei nu mai știu cum să reacționeze. Par depășiți de situație. Așa se întâmplă când ora exactă nu se mai dă din țară. Nu le-a mai rămas decât să se țină de scaune. Bine și cu orice preț! Și pentru asta apelează din greu la fabrica de promisiuni. Imprimă la ambalaje. Poate, odată și odată, vor avea și conținut. Până atunci, disperarea bântuie prin țară ca un vifor năprasnic…

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Citește în continuare

PUBLICITATE

Cele mai citite

Politică de cookies | Politică de confidențialitate

© 2014 - 2018 incomod-media.ro. Toate drepturile rezervate. ISSN 2285-7095 | Dezvoltare Web FN WEB SOFT