ADMINISTRAŢIE
Consiliul Judeţean Dâmboviţa vrea să concesioneze pe 49 de ani taberele şcolare din Bucegi

Consilierii judeţeni din Dâmboviţa vor decide astăzi, 31 iulie 2018, dacă taberele şcolare Căprioara, Vânătorul şi Cerbul din Munţii Bucegi vor fi concesionate pe o peroadă de 49 de ani sau nu.
Reamintim că cele trei unităţi de odihnă destinate tinerilor se află într-un stadiu avansat de degradare, iar cei care s-au perindat pe la conducerea Consiliului Judeţean Dâmboviţa nu au reuşit să le pună în funcţiune.
Cele trei tabere, după ce au fost preluate de la Ministerul Educaţiei, s-au plimbat, mai mult ca elemente de inventar, pe la Carpatmonana Serv, societate care nu a excelat în domeniul turismului, iar acum sunt în directa administrare a Consiliului Judeţean, care intenţionează să deschidă procedura de concesionare pe o perioadă de 49 de ani.
Rămâne de văzut dacă se vor găsi agenţi economici, evident cu potenţial, pentru a investi şi scoate la lumină cele trei obiective turistice, altădată de tradiţie în judeţul Dâmboviţa.
Autorităţile judeţene au mai avut o încercare de concesionare şi cu tabăra Stejarul, aflată între dealurile dintre Tătărani şi Şotânga, dar demersul nu a avut efectul scontat. Unitatea este puternic afectată de o alunecare de teren şi este lăsată în paragină.
De menţionat că infrastructura rutieră care deserveşte zona montană dâmboviţeană, respectiv şi cele trei tabere de la poalele Bucegilor, lasă de dorit. Operatorii de transport nu prea se încumetă să străbată drumul folsit în mod obişnuit de utilajele carieriei Lespezi, cele ale Fabricii de Ciment de la Fieni şi de cei care exploatează masa lemnoasă din munte.
ADMINISTRAŢIE
Primăria Găești dotează spitalul orășenesc cu 127 de echipamente medicale moderne

Primăria Găești va implementa un proiect în valoare de peste 28 de milioane de lei care vizează dotarea spitalului din localitate cu 127 de echipamente medicale moderne. 90% din această investiție, respectiv 25,27 milioane de lei, reprezintă fonduri nerambursabile obținute de la Ministerul Sănătății, iar diferența de 2,81 milioane de lei va fi suportată din bugetul orașului.
Vorbim despre cel mai mare proiect realizat vreodată la Spitalul Orășenesc Găești – ne informează primarul Alexandru Iorga, care dovedește încă o dată că pune sănătatea în topul priorităților sale ca edil, așa cum a promis înainte de alegerile din decembrie 2025. În mai puțin de 1 an de la preluarea mandatului, a redeschis blocul operator și a pus în funcțiune RMN-ul și CT-ul, iar acum adaugă dotări importante la spital, astfel:
– Blocul operator: aparatură pentru intervenții chirurgicale, inclusiv chirurgie minim invazivă și electrochirurgie.
– ATI: echipamente pentru anestezie, terapie intensivă și monitorizarea pacienților.
– Ortopedie și ORL: instrumentar și echipamente de specialitate.
– Maternitate și neonatologie: aparatură pentru sălile de naștere și îngrijirea mamelor și nou-născuților.
– Diagnostic și investigații: ecografe moderne.
– Sterilizare, transport și consult: echipamente pentru siguranța și îngrijirea pacienților.
„Finanțarea a fost obținută cu sprijinul domnului Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, căruia îi mulțumesc pentru implicare și pentru sprijinul constant acordat orașului nostru.
Știu că pentru găeșteni nu contează doar cât investim, ci mai ales ce se schimbă în bine atunci când ajung la spital. De aceea, aparatura modernă trebuie să meargă mână în mână cu medici bine pregătiți, personal medical dedicat și un management performant.
Sunt alături de medici, de asistente și de întregul personal al spitalului. Îi respect și vreau să aibă condiții cât mai bune pentru a-și face meseria. Doar împreună putem construi un spital în care oamenii să aibă încredere.
Oamenii contribuie o viață întreagă la sistemul de sănătate și este firesc ca, atunci când au nevoie de ajutor, să găsească aici, acasă, un spital în care să aibă încredere, unde să fie tratați cu profesionalism, respect și grijă. Nu cer un privilegiu, ci un drept pe care avem datoria să îl respectăm!”, a transmis primarul orașului Găești – Alexandru Iorga.
ADMINISTRAŢIE
Primar Titu, Laurențiu Costache: Cele mai bune decizii se iau discutând cu oamenii, în comunitate

Primăria Titu pregătește o serie de investiții, a căror implementare urmează să înceapă curând. Toate aceste proiecte, spune edilul Laurențiu Costache, răspund unor nevoi ale oamenilor și vor schimba în bine orașul.
În Titu Nou, urmează să fie realizată rețea de iluminat public pe străzile Parcului și Petru Rareș, iar în parc va fi îmbunătățit sistemul de iluminat, pentru ca plimbările de seară să fie mai plăcute, iar acest spațiu să poată fi folosit în cele mai bune condiții.

În satul Plopu se lucrează la stația de pompare a apelor uzate, iar în zona Gării de pregătește terenul pentru amenajarea unei parcări unde vor putea să-și lase mașinile cei care fac naveta cu trenul sau cei care vin la serviciu în Titu. Totodată, această investiție va ajuta la decongestionarea traficului rutier în oraș.
„Voi continua să fiu prezent în teren, să vă ascult și să urmăresc îndeaproape tot ceea ce se întâmplă în orașul nostru, astfel încât să luăm deciziile cele mai bune pentru comunitatea noastră, deoarece așa ducem lucrurile înainte: cu implicare, responsabilitate și muncă în fiecare zi”, este mesajul primarului Laurențiu Costache pentru locuitorii orașului Titu.
ADMINISTRAŢIEacum 6 zileTârgovişte: Balcoanele închise fără autorizație nu aduc amenzi și nici impozit majorat. VIDEO
Argeșacum 6 zileCursă ilegală de off-road. Participanții au fost prinși și sancționați de jandarmi
ACTUALITATEacum 2 zileDrum lin către îngeri, Monica Beșleagă! Doliu la Liceul Ion Heliade Rădulescu Târgoviște
Dâmboviţaacum o săptămânăExplozie într-un bloc din Târgoviște. O femeie rănită, opt locatari evacuați
ACTUALITATEacum 3 zileGala Topul Firmelor din Dâmbovița, ediția 33. Inovația, rezistența și perseverența, premiate de Camera de Comerț
ACTUALITATEacum o săptămânăNoul UPU Târgoviște, foarte aproape de deschidere
ACTUALITATEacum 6 zileCercetată pentru evaziune fiscală, lidera PNL Moreni a demisionat
Dâmboviţaacum 3 zileAccident rutier în Racovița (Bucșani). O femeie a fost transportată la spital


























