Connect with us

ACTUALITATE

Uniunea Europeană protejează mai bine investiţiile transfrontaliere!

Publicat

pe

Valdis Dombrovskis

Statele membre vor fi, astfel, împiedicate să adopte măsuri care încalcă normele UE, iar investitorii vor fi ajutați să își invoce drepturile în fața administrațiilor și instanțelor naționale – prevede o comunicare a Comisiei Europene, publicată în data de 19 iulie 2018, informează Centrul Europe Direct Târgovişte.

„Stimularea investițiilor este o prioritate majoră a Uniunii piețelor de capital.Legislația UE asigură un echilibru adecvat între protecția drepturilor investitorilor din UE și posibilitatea guvernelor de a adopta reglementări în interesul public. Tratatele bilaterale de investiții dintre statele membre nu își au locul în cadrul pieței unice. Comunicarea noastră trimite un semnal puternic că legislația UE asigură deja protecția investitorilor. Prin urmare, ei pot avea în continuare încredere atunci când fac investiții în UE”, a declarat Valdis Dombrovskis, vicepreședintele Comisiei Europene responsabil cu stabilitatea financiară, serviciile financiare și Uniunea piețelor de capital.

Prin comunicare se aduc următoarele clarificări:
• libera circulație a capitalurilor, serviciilor, bunurilor și lucrătorilor în cadrul pieței unice a UE constituie libertăți fundamentale pentru cetățenii UE;
• arbitrajul între un stat membru și un investitor dintr-un alt stat membru, inclusiv în temeiul unui „TBI intra-UE”, nu este compatibil cu normele europene;
• legislația UE permite reglementarea piețelor pentru a urmări obiective legitime de interes public, cum ar fi siguranța cetățenilor, sănătatea, drepturile sociale, protecția consumatorilor sau protecția mediului.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Poiana. Anul școlar va începe cu o festivitate cum nu a mai fost de multă vreme în comună

Publicat

pe

Primăria Poiana este una dintre administrațiile publice locale din județul Dâmbovița care a investit constant pentru dezvoltarea infrastructurii educaționale. Se întâmplă asta de când conducerea comunei a fost preluată, prin votul cetățenilor, de Marian Șerban, în anul 2004, mandat reînnoit apoi la fiecare 4 ani, cu un scor electoral de invidiat, respectiv peste 90% din opțiunile exprimate. Nu putem să nu amintim că la Poiana a fost dat în folosință primul centru after school la sat din județul Dâmbovița, în 2008, apoi prima creșă. Cât privește școlile, imobilele în care funcționează acestea au fost incluse în proiecte de reabilitare și modernizare.

Multă vreme, Poiana a fost exemplu pozitiv la nivel de județ. Totul se desfășura ca la carte. Apoi, a apărut o fisură în relația aceasta excelentă de colaborare între cele două instituții: Primărie și Școală. S-a întâmplat în ultimii ani, iar unitățile de învățământ din comună nu și-au mai continuat dezvoltarea în ton cu vremurile, au bătut pasul pe loc, asta ca să nu spunem că porniseră chiar în regres. Am remarcat lucrul acesta în 2024, când am efectuat o vizită de documentare înainte de începerea anului școlar și am găsit o unitate de învățământ nici pe departe pregătită pentru acest moment. Doar școala veche cum o numesc localnicii arăta așa cum trebuia, întrucât abia fuseseră finalizate lucrările de reabilitare, modernizare și eficientizare energetică derulate de Primărie printr-un proiect finanțat de Administrația Fondului pentru Mediu și din bugetul localității. În celălalt imobil era jale, în sensul că reparațiile curente și igienizarea spațiilor erau executate de mântuială.

Revenind la ceea ce se întâmplă acum în unitățile de învățământ din comuna Poiana, am decis săptămâna aceasta să mergem iarăși la fața locului, să vedem cum a fost pregătit începutul de an școlar. Întâi de toate, am găsit un director nou, care și-a preluat mandatul de interimar la data de 1 septembrie 2026. Este vorba despre învățătoarea Gabriela Focaru, care lucrează de 30 de ani la Școala Poiana. Apoi, ni s-a confirmat încă o dată zicala „omul sfințește locul”. Pentru că, da, am văzut schimbări în bine la școlile și la grădinițele din comuna Poiana. Era ordine și mirosea a curat. Și totul s-a realizat în doar câteva zile!

„Anul acesta, luni – 7 septembrie, școala o să înceapă cum nu a mai început de mult timp în comuna Poiana. Eu o să fiu prezentă până duminică seară la școală, să punem totul la punct. Pregătim o festivitate de început de an școlar așa cum copiii merită. Nu știu de ce, în ultimii ani nu a mai funcționat relația Școală – Primărie în comuna Poiana, dar vă promit că, de la 1 septembrie 2026, va funcționa, fiindcă eu consider că oamenii nu pot face lucruri bune decât împreună.

Îmi doresc să particip în luna octombrie la concursul pentru ocuparea postului de director, îmi doresc să fac lucruri frumoase pentru Școala Poiana, dar am nevoie de susținerea colegilor mei și a Consiliului Local, altfel este imposibil. Lipsurile sunt ca peste tot. Bugetul, care este mic, în comparație cu nevoile. Poate și lipsa de personal specializat pe zona de administrativ. Noi avem angajat un domn care nu se pricepe la tot ceea ce ar trebui făcut într-o școală. Spre exemplu, în trimestrul IV, avem 6.000 de lei pentru curățenie, în condițiile în care avem datorii din urmă care nu pot fi acoperite cu această sumă. Practic, începem anul școlar pe minus. O să încercăm să funcționăm acum, așa, pe avarie. Doamna contabilă m-a asigurat că vom echilibra lucrurile din mers”, ne-a declarat directorul Gabriela Focaru.

Reclama

La unitățile de învățământ din comuna Poiana, în total două grădinițe și două școli, învață aproximativ 400 de copii, dintre care 88 sunt preșcolari. Pentru cei care trebuie să vină la școala de centru, Primăria asigură transportul gratuit. Cât privește rezultatele obținute în plan educațional, până acum, nu au fost chiar mulțumitoare. Ne-a spus directorul Gabriela Focaru că schimbările la acest capitol nu vor apărea decât atunci când va funcționa efectiv, nu doar pe hârtie, nu doar de ochii lumii, relația de colaborare între școală, familie și administrația publică locală. Gabriela Focaru este încrezătoare că va reuși să pună în mișcare acest trio esențial pentru sistemul de învățământ.

„Suntem aici o mână de oameni, unii cu vechime în muncă, și știm ce avem de făcut. Vin și colegi mai tineri, care sunt ajutați de fiecare dată. Suntem un colectiv care se implică pentru ca lucrurile să meargă bine. Contrar așteptărilor și fricilor mele, primul Consiliu Profesoral a fost unul așa cum trebuia să fie. Mi s-a părut că oamenii au fost receptivi, mulți dintre ei dornici să-mi fie aproape și asta mi-a dat puțină speranță. Îmi doresc să se întâmple lucruri palpabile cât mai curând. Adică, obiectivele mele sunt unele și pe termen scurt. După concurs, obiectivele vor fi cu scopuri clare și precise. Până în octombrie, vreau doar ca începutul de an școlar să fie așa cum trebuie, dar, apoi, avem gânduri mărețe cu Școala Poiana. Îmi doresc un proiect pentru eficientizarea cheltuielilor, ca să putem folosi banii pentru alte activități și pentru dezvoltarea bazei materiale”, ne-a spus Gabriela Focaru – directorul Școlii Poiana.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Spectacol multimedia cu drone inspirat din istorie, de Zilele Cetății Târgoviște 2026

Publicat

pe

Mii de oameni au petrecut, aseară – 5 septembrie 2026, momente frumoase în Parcul Chindia din Târgoviște, unde a fost organizat primul concert cu ocazia Zilelor Cetății 2026. Cap de afiș: DJ Project și Misha Miller, însă și ceilalți artiști care au urcat pe scenă au făcut spectacol. S-a cântat și s-a dansat până la ora 22:00, când publicul a avut parte de încă o surpriză: un spectacol multimedia cu drone inspirat din istorie.

VIDEO


Reamintim că, tot în Parcul Chindia, este deschis în aceste zile de sărbătoare și Târgul Meșterilor Populari, un spațiu unde de unde se pot achiziționa produse tradiționale românești, de la bijuterii handmade la creații artistice pentru decor, dar și unelte de folosit în casă. Și chiar dacă nu ți-ai propus să cumperi ceva, tot merită să vizitezi standurile și să-ți bucuri privirea cu atâta frumos!

Revenind la Zilele Cetății Târgoviște, programul pentru astăzi include un meci demonstrativ de fotbal la Complexul Turistic de Natație, cu Miodrag Belodedici și alte nume mari ale sportului cu balonul rotund, dar și cu artiști îndrăgiți, precum Aurelian Temișan, care alcătuiesc echipa vedetelor ce vor înfrunta formația Primăriei Târgoviște.

Program integral Zilele Cetății Târgoviște, 6 septembrie 2026

Reclama

SCUARUL PRIMĂRIEI
10:00 – 21:00 – Salonul Editorial Ion Heliade Rădulescu, organizat de Biblioteca Județeană Dâmbovița
11:00 – 18:00 – Târg de anticariat
11:00 – 18:00 – Stand Expozițional de promovare a obiectivelor turistice din Municipiul Târgoviște
11:00 – 18:00 – Stand Expozițional al echipelor de robotică Phantom și UnderConstruction, de la Colegiul Național Constantin Carabella din Târgoviște

CENTRUL VECHI (ȘCOALA POPULARĂ DE ARTE)
11:00 – 18:00 – Expoziție cu proiecte de arhitectură din cadrul Anualei OM 2021 – realizată de Ordinul Arhitecților din România, filiala Muntenia Vest

PARCUL CHINDIEI (ZONA RUINE)
10:00 – 22:00 – Târgul meșterilor populari organizat de Centrul Județean de Cultură al Județului Dâmbovița
10:00 – 20:00 – Ateliere medievale: jocuri medievale, tir cu arcul, ateliere de pictură
10:00 – 14:00 – Zona copiilor – clovni, mascote, păpuși uriașe, personaje Marvel, recitaluri de muzică și dans susținute de elevi ai școlilor din Târgoviște
18:30 – 22:45 – Concert extraordinar susținut de Punctul Zero, Lora, Trooper, Lidia Buble, Smiley
22:45 – Foc de artificii

CINEMA INDEPENDENȚA
15:00 – Film pentru copii – „Incredibilii”

GRĂDINA ZOOLOGICĂ
11:00 – 12:00 – Tur organizat al copiilor în incinta grădinii zoologice, hrănirea animalelor domestice

Reclama

CLUBUL PENSIONARILOR
11:00 – 13:00 – Concurs de rummy – Concurenții: beneficiarii clubului

COMPLEXUL TURISTIC DE NATAȚIE – PARC COMPLEX

18:00 – 19:30 – Campionatul de fotbal – Cupa Cartierelor Târgoviște – meci demonstrativ între echipa reprezentanților Municipiului Târgoviște și echipa formată din foste glorii ale Naționalei de Fotbal a României și reprezentanți ai Naționalei de Fotbal a Artiștilor

BAZE DE TENIS ȘI PADEL
09:00 – 22:00 – Turneu de tenis Cupa Zilele Cetății
09:00 – 22:00 – Turneu de padel Cupa Zilele Cetății

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite