Connect with us

Dâmboviţa

Legea pensiilor va îndrepta o uriaşă nedreptate! Oana Vlăducă, deputat PSD

Publicat

pe

Deputata PSD de Dâmboviţa Oana Vlăducă a prezentat, astăzi – 16 august 2018, în cadrul unei conferinţe de presă principalele reglementări care se vor regăsi în Legea pensiilor. Parlamentara a ţinut să precizeze, înainte de toate, că nu va scădea nicio pensie, nu va creşte vârsta de pensionare şi nici nu se va egaliza vârsta de pensionare între femei şi bărbaţi.

„Noua lege a pensiilor va îndrepta o uriaşă nedreptate şi va rezolva problema celor care au pensii diferite, pentru aceeași muncă și aceeași vechime. În 2021, odată cu intrarea în vigoare a noii legi, toți cei pensionați în condiții egale vor primi pensii egale”, a declarat deputata Oana Vlăducă.

Modificări ce se regăsesc în noua Lege a pensiilor:
– Stagiul minim de cotizare crește de la 10 la 15 ani
– Este recunoscută ca vechime în muncă perioada de master și doctorat
– Pensia se va stabili în funcție de contribuțiile plătite și va fi ajustată cu inflația, astfel încât puterea de cumpărare a pensionarilor să nu scadă
– Pensionarii cu pensie de invaliditate pot cumula pensia cu venituri din activități profesionale pentru care și-au păstrat capacitatea de muncă
– Pensia minimă devine indemnizație minimă și va fi stabilită prin raportare la salariul minim, ținându-se cont de vechimea în muncă
– Toți salariații vor putea accesa online informațiile privind contribuțiile acumulate, stagiul de cotizare la zi. Vor putea reacționa dacă văd că angajatorul lor nu a virat la ANAF contribuțiile pe care le-a reținut din salariile lor
– Recunoașterea tuturor contribuțiilor plătite. Pentru perioada februarie 1975 – aprilie 2001 (de când Casa de Pensii are înregistrări) fiecare pensionar va primi un bonus de 10% pentru sporuri, al 13-lea salariu, acord global, bonuri, prime la care au plătit contribuții pentru pensie. Dacă pensionarii vor putea aduce documente din care să reiasă că li se cuvine o creștere mai mare de 10% atunci li se va calcula pensia in funcție de acele documente. Dacă nu aduc documente sau din documente reiese că o creștere mai mică de 10%, atunci se va aplica bonusul de 10%.
– pentru femeile care nasc și cresc cel puțin 3 copii, vârsta de pensionare se reduce cu 6 ani (se menține însă condiția de a avea un stagiu minim de cotizare de 15 ani). Pentru fiecare copil în plus se mai scade câte un an din vârsta obligatorie de pensionare
– Dacă vechimea acumulată depășește cu minim 8 ani stagiul complet de cotizare, vârsta de pensionare se reduce cu 5 ani
– Pentru cei care nu au lucrat anumite perioade de timp, există posibilitatea de a cumpăra vechime de maxim 5 ani, stabiliți în oricare din perioadele în care nu a lucrat (spre deosebire de legea actuală care obligă să fie 5 ani consecutivi). Suma aferentă plătită pentru acești 5 ani poate fi plătită în rate într-o perioadă de maxim 1 an. Dacă nu plătește toate ratele se ia în considerare suma plătită parțial
– Se recunosc mai multe profesii drept muncă în condiții speciale, în plus față de cele recunoscute în prezent
– Soțul supraviețuitor va putea opta între următoarele două variante: 1) să ia 50% din pensia soțului decedat, fără însă a-și păstra pensia proprie la limită de vârstă; 2) Să ia 25% din pensia soțului decedat în plus față de pensia proprie la limită de vârstă. (Condiții: să fi fost căsătoriți cel puțin 10 ani, iar soțul supraviețuitor nu s-a recăsătorit).

Cititi mai mult
Reclamă
1 Comment

1 Comment

  1. moshu49

    17 august 2018 at 5:36

    după prostirea salariaților a venit și rîndul pensionarilor…
    stupid people! 🙁

Leave a Reply

Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Eveniment de excepție la Târgoviște. Se deschide centrul comercial „Galeriile Iris”

Publicat

pe

Joi – 30 aprilie 2026, eveniment de excepție la Târgoviște. Se deschide cel mai nou și modern centru comercial, la intrarea în Târgoviște, pe Calea București, nr. 170. “Galeriile Iris” vă așteptă. Aici îți suntem la-ndemână!

Modă pentru toată familia la Sinsay și Pepco, iar la Numero Uno Outlet găsești branduri de top: ZARA, Bershka, Jack & Jones, Kiabi, Alma en Pena, D.Franklin etc. Ziare, reviste, loto, cafea… la Xpress!

Cauți ceva pentru casă? Tedi te surprinde cu super prețuri! După jumătatea lunii mai, deschidem „Penny”, „Action” și „Bipa”!

Noul Centru Comercial „Galeriile Iris”, amplasat pe o suprafață de 3 hectare, oferă clienților 300 de locuri de parcare, spălătorie auto și benzinărie.

Vă așteptăm la „Galeriile Iris”! Oferte atractive și experiențe complete, chiar la intrarea în oraș, dinspre București!

VIDEO

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Muzeele din județul Dâmbovița pot fi vizitate în minivacanța de 1 Mai 2026

Publicat

pe

În minivacanța de 1 Mai 2026, Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, a pregătit o surpriză frumoasă tuturor celor care doresc să-şi petreacă timpul liber la unele dintre cele mai interesante obiective turistice din judeţul Dâmboviţa, oferind turiştilor un program special de vizitare.

Muzeele deschise şi programul de vizitare pentru perioada 1 – 3 mai 2026:

– Ansamblul Monumental „Curtea Domnească”: 09:00 – 18:30,
– Muzeul Tradițiilor Militare Dâmbovițene – Școala de Cavalerie, Muzeul de Artă, Muzeul de Istorie, Muzeul Evoluţiei Omului şi Tehnologiei în Paleolitic, Muzeul „Casa Romanţei”, Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti, Muzeul „Vasile Blendea”, Casa-Atelier Gheorghe Petraşcu, Muzeul Scriitorilor Dâmbovițeni: 09:00 – 17:00,
– Ansamblul Brâncovenesc Potlogi: 09:00 – 18:30,
– Peștera Ialomiței: 09:00 – 16:00.

Preţul unui bilet pentru vizitare este de 30 de lei (Ansamblul Monumental „Curtea Domnească” Târgovişte, Ansamblul Brâncovenesc Potlogi, Peștera Ialomiței, Muzeul Tradițiilor Militare Dâmbovițene – Școala de Cavalerie, Muzeul de Istorie, Muzeul de Artă), 20 de lei (Muzeul Evoluţiei Omului şi Tehnologiei în Paleolitic, Muzeul „Vasile Blendea”, Muzeul Scriitorilor Dâmboviţeni, Muzeul „Casa Romanței” Târgoviște, Casa-Atelier „Gheorghe Petraşcu”).

Ultimul bilet se emite cu 30 de minute înaintea închiderii programului de vizitare. Vă așteptăm cu drag!

Consiliul Județean Dâmboviţa,
Compartimentul Imagine, Relații Externe

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite