SOCIAL
Şi-a pus capăt zilelor, spânzurându-se de un pom din curtea casei!

Tragedie la Corbii Marii, satul Podu Corbencii. Un bărbat de 40 de ani și-a pus capăt zilelor. Omul s-a spânzurat de un pom aflat în curtea locuinței sale. Cea care l-a găsit atârnând de sfoară a fost soția sa.
Bărbatul nu a lăsat un bilet de adio, care să motiveze decizia de a se sinucide. Poliţia efectuează cercetări la fața locului pentru a afla circumstanțele care au condus la producerea tragediei.
Argeș
Patru persoane rănite pe A1, în Argeș. Un container s-a desprins de pe o platformă și a căzut pe un autoturism!

Patru persoane au ajuns la spital în urma unui accident de circulație petrecut în această dimineață, la intrare pe Autostrada A1, între Tigveni și Curtea de Argeș, pe sensul de circulație spre Râmnicu Vâlcea. Un container plin cu deșeuri din plastic s-a desprins de pe o platformă auto și a căzut peste un autoturism.
La fața locului au intervenit pompierii de la Detașamentul Curtea de Argeș, cu o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD de prim-ajutor calificat, o autospecială transport victime multiple și o o ambulanță de la Serviciul Județean. Victimele acestui eveniment rutier au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital. Traficul rutier a fost blocat. Vom reveni!
Ialomiţa
Traficant de droguri la 17 ani. A fost plasat în arest la domiciliu

Un adolescent de 17 ani a fost reținut de polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Ialomița și procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Ialomița, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.
Din anchetă a rezultat că tânărul, în luna august 2026, a procurat, deținut și comercializat cocaină cu sume între 400 și 800 de lei doza. În urma percheziției efectuate, la domiciliul său, în municipiul București, au fost descoperite și ridicate mijloace de probă.
Ieri – 21 octombrie 2026, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Ialomița a decis măsura arestului la domiciliu pentru 30 de zile.
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăMunicipiul Târgoviște va avea autogară metropolitană ultramodernă. Licitația de execuție este aproape de finalizare
ACTUALITATEacum 2 zileCamera de Comerț Dâmbovița și Universitatea „Valahia” din Târgoviște organizează ediția a III-a a Târgului de Cariere
ACTUALITATEacum 3 zileTârgoviște. A plecat la ceruri fostul consilier municipal Ilie Valentin. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
SOCIALacum 3 zileȘoferul microbuzului vinovat de accidentul cu doi morți și 18 răniți a fost reținut
ACTUALITATEacum 4 zileDâmbovița: Un singur candidat a picat examenul scris pentru director de școală
ANUNŢURIacum o săptămânăPrimăria Târgoviște: Anunț solicitare aviz de mediu pentru proiect amenajare Șanțul și Valul Cetății
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimar Pietrari: Fără implicare, perseverență și finanțare nu poți dezvolta o comunitate!
SOCIALacum o săptămânăUn mort și doi răniți grav într-un accident rutier în Teleorman, la limita cu județul Giurgiu



























