VIDEO
VIDEO: Istorie şi simbolism de „Zilele Cetăţii Târgovişte” 2018

Reprezentanţii oraşelor care au avut o contribuţie importantă la făurirea României Mari vor semna, în data de 8 septembrie 2018, „Proclamaţia de Unire de la Târgovişte”, act simbolic de adeziune la valorile şi principiile care au avut în prim-plan independenţa şi suveranitatea României – după cum a punctat primarul Daniel Cristian Stan.
Evenimentul va avea loc la Curtea Domnească, în cadrul şedinţei festive a Consiliului Local Municipal, prilejuită de „Zilele Cetăţii”, 7-9 septembrie. Vor participa edilii mai multor localităţi din ţară, printre care Alba Iulia, Blaj, Suceava, Constanţa, Oituz etc.
Totodată, se va acorda titlul de cetăţean de onoare celor 16 veterani de război din oraş. „Este un gest de recunoaştere a meritelor unor oameni care erau dispuşi să facă sacrificiul suprem pentru apărarea independenţei şi suveranităţii României. Sunt oameni care au apărat, cu arma-n mână, pe câmpul de bătălie, actul istoric de la 1 decembrie 1918”, a spus edilul municipiului Târgovişte.
VIDEO
ACTUALITATE
VIDEO. Georgian Alexandru Dinu, multiplu campion național pe care România l-a ignorat!

Am ajuns la Focșănei, în Buzău, la o aruncătură de băț de municipiul reședință de județ, un sat situat parcă în punctul unde dealurile Istriței, componente ale Subcarpaților de Curbură, se sărută galeș, discret, cu imensitatea câmpiei ce se deschide larg spre Brăila și Sud-Estul țării. Am venit aici pentru prima oară. Și poate nu ajungeam dacă nu aflam că în această așezare de oameni liniștiți locuiește un tânăr campion. Un atlet de performanță, dar care a fost uitat în acest colț de țară de cei îndrituiți să descopere talentele, să le antreneze, să le promoveze. Despre Georgian Alexandru Dinu am aflat de la niște cunoștințe. Ne-a impresionat povestea lui și am decis că merită să mergem acolo, să o transpunem mediatic.

Pentru Georgian Dinu, atletismul a fost un fel de dragoste la prima vedere. A început să practice acest sport dintr-o întâmplare. Calitățile de alergător i-au fost descoperite de părinți, la un concurs oarecare. Georgian, deși neantrenat, nepregătit de specialiști, a dat totul pe și a învins. A scos cel mai bun timp. Multora nu le venea să creadă că băiețelul din Focșănei a făcut ravagii pe pista de alergare. Atunci, în 2012, i s-a deschis drumul în sport. Talentul, harul și calitățile fizice, la care s-au adăugat ambiția, curajul și antrenamentele, l-au purtat ani buni pe drumul gloriei, apoi, cum se întâmplă parcă numai în filme, în scenariile de la Hollywood, dar și în România, totul s-a oprit.

Povestea lui Georgian a început, cum am spus, cu un impuls, cu un semnal transmis de tatăl său – Dumitru Dinu, care, în tinerețe, a activat o vreme ca atlet la Steaua București. Și, cum am relatat deja, la o competiție sportivă obișnuită desfășurată în municipiul Buzău, Georgian s-a clasat pe locul întâi. Avea atunci 9 ani. Apoi, a venit palmaresul, fiindcă nu a mai existat concurs în care să nu iasă învingător.
La doi ani după momentul de debut, Georgian Alexandru Dinu a câștigat titlul de campion național în proba 500 de metri. Competiția s-a desfășurat la București, pe Stadionul „Lia Manoliu”. Pentru a-l impulsiona, pentru a-i păstra curajul, tatăl său a alergat pe margine, tot traseul, să fie aproape de fiul său, să îl îmbărbăteze… Un gest impresionant!

Până în 2023, când, student fiind, a suferit un accident la antrenamente, iar medicii i-au recomandat o perioadă lungă de repaos, de 2-3 ani, nu a fost an în care Georgian să nu obțină cel puțin un titlu de campion național. La început, a activat într-un club sportiv școlar, apoi la Gloria Buzău după care a continuat spre performanța adevărată, a profesioniștilor, la Știința Bacău. Tot în acest oraș a urmat și facultatea de educație fizică și sport. Ne-a mărturisit că a fost o perioadă frumoasă, cu mult efort, cu dorința de a fi mereu învingător, de a merge la competițiile internaționale. Dar nu a fost să fie!
Sistemul, delăsarea și neimplicarea celor abilitați să protejeze și să promoveze talentele sportului românesc au făcut ca Georgian Alexandru Dinu, multiplu campion național la atletism, să cadă, la doar 23 de ani, în acel soi de neputință și neîncredere. Așa pare că se întâmplă la noi, în România. Știm să ne îngropăm valorile, să le trecem în conul acela bolnăvicios de umbră, unde ajungi, din păcate, dacă nu ai cunoștințe, dacă nu ai oameni sus puși, care să îți susțină talentul și performanța.

Ne-a spus Georgian, cu tristețe, că atletismul a cam fost lăsat de izbeliște. Nimeni nu se mai ocupă cu adevărat, cu ardoare și dăruire, de acest domeniu sportiv. Nu există implicare. În cazul tânărului Georgian Alexandru Dinu, din Focșănei, județul Buzău, au rămas mărturie vie a valorii sale doar medaliile, diplomele și cupele obținute. Cu toate aceste elemente, la care mai putem adăuga fotografii, sute de tricouri, de asemenea primite în cadrul competițiilor la care a participat, Georgian ar putea deschide un muzeu al performanței sale, acolo, la Focșănei. În rest, ne-a spus că nu a simțit încredere și încurajare decât din partea părinților săi și a primei sale antrenoare. Și atunci, te întrebi de ce nu avem campioni la concursurile internaționale, la Olimpiade? Păi, din această cauză! Talentele, tinerii care pot performa nu sunt mobilizați, nu sunt sprijiniți, nici măcar nu sunt băgați în seamă de cluburi, dacă mai sunt, de antrenori, de manageri și să nu ajungem la ministerul de resort, la Federația de Atletism care nu știm cu ce se mai ocupă exact.
Georgian Alexandru Dinu ne-a mărturisit că nu va abandona atletismul. Este parte din el. Poate că nu va mai participa la competiții, după trei ani de absență pentru recuperare, dar vrea să deschidă un club de profil, să îi antreneze pe tinerii cu talent, să le insufle dragostea pentru sport. Mai mult, Georgian nu vrea să îi abandoneze pe cei care performează, așa cum s-a întâmplat cu el, ci își dorește să îi transforme în mari campioni naționali și, de ce nu, internaționali.

VIDEO
ACTUALITATE
„Visuri la cheie” poposește în Poiana. Urmăriți povestea fraților rămași singuri pe lume! VIDEO

ProTV va difuza, în această seară (29 aprilie 2026), de la ora 21:30, povestea a doi frați din comuna Poiana, județul Dâmbovița, rămași singuri după ce tatăl s-a stins sub ochii copiilor în momentul când tavanul căsuței în care locuiau s-a prăbușit peste el în timp ce efectua lucrări de renovare.
Pentru Alex, acum în vârstă de 14 ani, și pentru fratele lui mai mic, echipa „Visuri la cheie” nu a construit doar o casă, le oferă un nou început, un punct zero de unde să pornească în viață. Alături de ei este sora tatălui, care a preluat tutela și face tot ce este omenește posibil să le asigure băieților traiul de zi cu zi.
VIDEO
Reamintim că „Visuri la cheie” a mai fost anul acesta în județul Dâmbovița, la o familie din comuna Tărtășești.
Dâmboviţaacum o săptămânăHoțul care a terorizat Târgoviștea a fost arestat!
SOCIALacum o săptămânăArme scoase la vânzare în oborul săptămânal. Polițiștii au reținut două femei și un bărbat
ACTUALITATEacum 3 zileTârgoviște. A fost redeschis ștrandul de la Complexul de Natație. Program și tarife aici!
Dâmboviţaacum o săptămânăDeclarația video postată pe Facebook i-a adus sancțiuni primarului de la Produlești și echipei de fotbal
ACTUALITATEacum 3 zileProgram integral Zilele județului Dâmbovița, 4-7 iunie 2026
ACTUALITATEacum o săptămânăSuper program pentru copii, de 1 iunie 2026, în Parcul Orășenesc Titu
Dâmboviţaacum o săptămânăConferință de alegeri la TSD Dâmbovița. Bogdan Istrate va fi noul lider al organizației de tineret
ACTUALITATEacum o săptămânăGura Șuții. Competiție intercomunală de fotbal „Cupa Trandafirilor – GAL Valea Mătăsarului”, ediția I























