Connect with us

ACTUALITATE

DEPUTAT: Se impune tot mai acut necesitatea unui sistem educaţional contruit solid!

Publicat

pe

Astăzi – 10 septembrie, cu ocazia începerii unui nou an şcolar, deputatul PNL de Dâmboviţa Cezar Preda şi-a exprimat, încă o dată, convingerea că educaţia este singura soluţie prin care se poate schimba România. Mai spune parlamentarul că se impune tot mai acut necesitatea unui sistem educaţional contruit solid şi care să permită copiilor să-şi dezvolte abilităţi de viaţă.

„Dragi elevi,
Stimați părinți şi profesori,

Şi acest septembrie ne reunește în și pentru școală pe toți – elevi, profesori, părinți. Trăim toamnele școlii în mod diferit de-a lungul vieții noastre dar, direct sau indirect, ne regăsim întotdeauna în emoția începutului care insuflă speranță pentru viitor.

Astăzi toți ne simțim ai școlii şi se cuvine a încerca să ne raportăm într-o asemenea zi la principii și valori, la învățare, la cunoaștere și la devenire, independent de toate convulsiile sociale care impietează cotidian asupra educației.

Cu toţii trebuie să fim conştienţi, mai ales în societatea actuală, că se impune tot mai acut necesitatea construcţiei solide a unui sistem educaţional care să îi permită subiectului educaţiei, copilul, să îşi dezvolte abilităţi de viaţă şi să îşi consolideze competenţe fundamentale. Nu poţi să înveţi ceva pe cineva. Poţi doar să-l ajuţi să găsească răspunsul în el însuşi – spunea, în urmă cu secole, Galileo Galilei, anticipând contemporanul a învăţa să înveţi.

Vă urez tuturor un an școlar cu multe, foarte multe momente de satisfacție și împlinire, cu puține întrebări rămase fără răspuns, cu momente, petrecute în școală sau sub auspiciile școlii, transformate în amintiri frumoase și, de bună seamă, cu multe proiecte îndrăznețe.

Şi, parafrazând cuvintele Malalei Yusafzai, sunt sigur că se poate ca un copil, un profesor, un stilou şi o carte să schimbe România de azi şi, de ce nu, lumea. Educaţia este singura soluţie.

Succes deplin tuturor în anul şcolar 2018-2019!”, este mesajul deputatului PNL Cezar Preda.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Seară de film la Clubul „Flacăra” din Moreni și discuții antrenante cu regizorul Tudor Giurgiu

Publicat

pe

Publicul din Moreni s-a bucurat vineri, 6 noiembrie 2026, de o proiecție cinematografică la Centrul Cultural Flacăra”: „Trei zile în septembrie”. În film interpretează actorii Mirela Vasile, Adela Popescu, Emilian Oprea, Conrad Mericoffer și inegalabila Emilia Popescu.

La final, spectatorii au avut ocazia să discute cu regizorul Tudor Giurgiu, care a venit la Moreni special pentru acest moment. Alături de Tudor Giurgiu s-au aflat și actorii Mirela Zeța și Daniel Achim.

Artiștii au fost încântați de spectatorii din Moreni cu care au interacționat prin intermediul dezvăluirii unor curiozități despre realizarea peliculei. Un spectator i-a spus regizorului că „filmul i-a tăiat respirația fiind antrenant, simplu ca în viață și totodată realist”.

„Trei zile în septembrie” este o poveste realistă dulce-amară despre adevăr, minciună, asumare și ipocrizie într-un love story care nu poartă niciodată garanția unui happy-end! Regizorul abordează cu simplitate, dublată de o profunzime dulce-amară, lanțul slăbiciunilor care derivă în momentul în care apar fisuri într-o relație de dragoste. Deopotrivă, partenerii se pot pierde într-un carusel de alegeri-erori, de exemplu, relații pasagere, alcool, droguri sau chiar beții emoționale cum ar fi unele promisiuni iluzorii ale unor mentori care promit regăsirea de sine.

Maratonul proiecțiilor filmului „Trei zile în septembrie”, realizat de Transilvania Film continuă și în alte cinematografe din țară.

A consemnat,
Mădălina Zamfir

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

„Roboți pe bune” promovează inovația și utilizarea tehnologiei în procesul educațional

Publicat

pe

Astăzi – 6 noiembrie 2026, s-a desfășurat, la Colegiul Național „Constantin Carabella” din Târgoviște, conferința „Roboți pe bune”, organizată de Asociația ”Noi zidim viitorul” cu scopul de a promova educația STEM, inovația și utilizarea tehnologiei în procesul educațional.

Evenimentul a oferit un cadru de dialog, colaborare și schimb de bune practici, prin prezentarea proiectelor și a soluțiilor tehnologice realizate de elevi și studenți, cu accent pe robotică și siguranța în mediul digital.

Conferința a fost realizată în cadrul proiectului ”Educație și roboți / Roboți pe bune” finanțat de Consiliul Județean Dâmbovița.

A consemnat,
Mădălina Zamfir

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite