OPINII
Pe val sau sub valul politicii!

Ce să mai credem despre ceea ce se întâmplă pe scena politică românească? Nu poţi face nicio speculaţie, nu poţi lansa supoziţii, nici măcar nu poţi da pronosticuri ca la fotbal. Aici nu este vorba de sport, ci de politică, iar în acest domeniu perfid şi nesigur, când există aşa-zise competiţii bazate pe trădare şi jocuri de culise, nu poţi da un posibil rezultat. În politică, nu se fac pariuri, fiindcă tot timpul există o carte, undeva, în mâneca unui jucător, care poate da peste cap orice rezultat.
Constatăm că, după 2 ani de guvernare, capetele balaurului numit PSD dă semne că vor să se înghită între ele, nu de foame, ci de ciudă! Nu le pasă de colosului care stă sub ele şi care avea alte aşteptări. Să fie asta o metodă prin care PSD doreşte să părăsească guvernarea, să treacă în opoziţie, unde îşi va putea linge rănile o vreme, după care să pornească lupta pentru alegerile din 2020?
Unii zic că se prea poate. În politică există şi tehnica retragerii de la putere invocându-se un scandal intern. Această procedură are rolul de a acoperi oarecum nevolnicia, neputinţa, neducerea la îndeplinire a unor proiecte asumate în campania electorală. E o chichiţă. Urmează un nou ciclu. Alţii, la putere. Şase sau opt ani!Probabil, aşa vor mânuitorii păpuşilor!
Să nu creadă acum politicienii noştri iubiţi că ies neşifonaţi din acest război nedemn, care arată că SRL-urile numite partide politice sunt preocupate mai mult de interesele proprii decât de ţară. Cetăţenii şi-au pierdut încrederea în ei. Nici nu cred că au avut-o deplin. A fost vorba de inerţie!
În momentul de faţă, clasa politică românească poate fi mândră că se mai poate baza, dar nici aici total, doar pe activul de partid, pe cotizanţii care au mai ciugulit de pe câte un post. Restul, ţara, gloata, nu mai garantează pentru ei. Şi, apoi, în cine să avem încredere? În Liviu Dragnea, pe care îl tot vedem în poze cu reprezentanţii statului paralel, în aceeaşi cămaşă albă, cu care ne vrăjea încrederea? În Victor Ponta, care şi-a dat demisia din funcţia de premier pe Facebook şi care a pus şi el apă cu stropitoarea la funcţionarea organismului opresiv? În Ludovic Orban, omul care se simte bine în tiribombă şi cu maimuţa pe umăr? În Traian Băsescu, care a frământat şi copt statul paralel? În George Maior, stăpânul protocoalelor? În Gabriel Oprea, zis şi privire rece, în faţa căruia se făceau preş chestorii de poliţie? Să mai pun?
Suntem în criză, stimaţi români, una profundă şi penibilă totodată. Rămânem cu legile justiţiei în aer, cu pesta porcină africană peste noi, cu legea offshore-urilor schimbată după voia corporatiştilor, cu proteste în stradă ale magistraţilor, cu 7 kilometri de autostradă inaugurată, cu majorările la gaze şi energie electrică, cu scrisoarea lui Firea şi Ţuţuianu, cu, cu…?
Apropo, a născut Elena Udrea, pe undeva prin Costa Rica. Are o fetiţă. Să-i trăiască! Ce credeţi, cade mâine Liviu Dragnea? Nu fac pariuri, am spus de ce. Dar nu cred că pică. Apare în prea multe poze! Cad alţii, însă nu prea de sus!
OPINII
Europa, în resetare…

Politica dusă de actualii lideri europeni pare să fii eșuat? Toate măsurile dure puse în practică, cu atingere adusă vieții de zi cu zi a oamenilor, au dus la aprinderea flăcărilor mâniei. Protestele au cuprins Europa. Franța, Spania, Italia, Spania, ba chiar și Germania au dat semnalul că, gata, ajunge! Sute de mii de oameni au ieșit în stradă. Cuțitul a ajuns la os!
La Paris situația s-a încins. De la revolte considerate a fi naive de autorități și tratate ca atare, vezi protestul elevilor, uite unde s-a ajuns! De la conceptul de libertate, democrație, s-a trecut, într-un interval rapid, la haos. De ce? Fiindcă Occidentul, politicienii de mucava care conduc destinele Europei au cam uitat că societatea este alcătuită și din oameni simpli, ale căror nevoi de viață, modeste, echilibrate până acum, au fost răvășite, date peste cap. Au primat interesele economice și politice ale celor din umbră. Cetățeanul simplu a fost transformat în cobai.
Acum, gata! Se cere o resetare totală a sistemului politic. Se cer alți lideri, alte poziții, alte argumente ale guvernării. Roata istoriei a pornit! Și, ați văzut ce lipsiți de capacitatea de a cântări și judeca la rece lucrurile sunt politicienii români? Mânați doar de ambiții, de interesele lor de grup, de alți vectori influențatori externi, au dus țara în cap. De peste 5 luni, stăm într-un provizorat bolnăvicios, fără guvern stabil, cu prețuri la tot ce ne susține traiul luate spre aiurea. Ne jucăm de-a numirea premierilor, scoțând de la cutie nume de prim-miniștri care nu au nicio rezonanță cu votul dat de români. Principiile democrației au fost eliminate, duse în derizoriu. Au arătat, pe față, că votul nostru, nu prea mai contează. Exercițiu democratic și atât!
Cum să vii tu, Nicușor Dan, cu nominalizări de persoane care nu s-au aflat măcar pe vreun afiș electoral, pe vreo listă de candidați, cu indivizi de care poporul nu știe nimic? Până unde ajunge sfidarea, lipsa de empatie față de popor? Și vrem să fie bine? Nu are cum, nu are cine. Ne confruntăm cu simple formalisme devastatoare în mijlocul unui sistem care funcționează inertic. Norocul nostru este că albinuțele își știu rolul și își văd, încă, de treabă, suportând șocurile venite dinspre cancelariile haosului care au transformat normalitatea, echilibrul, în existență incertă.
OPINII
Improvizația, ca politică…

Vremea s-a schimbat. Nu și guvernul! Frigul începe să ne intre în casă odată cu majorările de prețuri la gaze naturale și energie electrică și după ele potopul! Despre benzină și motorină, ce să mai vorbim. Au ritmul propriu impus de vânturile pe care le trag liderii lumii!
Suntem într-o stare de provizorat bolnăvicios pentru nație, dar binefăcător pentru băieții de la butoane. Acum îl avem pe desemnatul Luca Niculescu, scos din cutia secretă printr-un Abracadabra interpretat neconvingător de președintele Nicușor Dan. Nu știm pentru ce și pentru cine a fost antrenat domnul Luca. Cert este că politicul și partidele cu procente și simpatie în spate cad în desuet. Parcă nu prea mai contează. Conducătorii vin acum dinspre lumile paralele!
Despre instalarea lui Luca Niculescu la Palatul Victoria se pare că șefii de partide au căzut rapid la consens. Discret, deocamdată, și abordându-se lozinca pur demagogică o facem pentru stabilitate. Care? A cui?
Ce va aduce Luca Niculescu și cabinetul său ultrasecret bun pentru România? Sintagma continuăm împreună, PSD – PNL – UDMR, posibil și USR, cu ușoară mârâială din partea AUR, dar de data aceasta pe marginea prăpastiei, este de strictă actualitate. Mesaj de supraviețuire!
Dacă mai cade unul sau zece, o sută, o mie, din neatenție, constrânși sau împinși, nu contează! Suntem obișnuiți cu sacrificiile. De peste 35 de ani, sacrificiul este pe frontispiciul poporului român. La modă este descurcăreala. În toate domeniile. Improvizația ne ține pe linia de plutire. La putere este la fel. Pe voturile noastre, corecte, se improvizează!
ACTUALITATEacum 6 zileCamera de Comerț Dâmbovița și Universitatea „Valahia” din Târgoviște organizează ediția a III-a a Târgului de Cariere
ACTUALITATEacum 7 zileTârgoviște. A plecat la ceruri fostul consilier municipal Ilie Valentin. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
SOCIALacum o săptămânăȘoferul microbuzului vinovat de accidentul cu doi morți și 18 răniți a fost reținut
ACTUALITATEacum o săptămânăDâmbovița: Un singur candidat a picat examenul scris pentru director de școală
ACTUALITATEacum 5 zileSingurul veteran de război în viață din județul Dâmbovița, cinstit cum se cuvine de Ziua Armatei Române
ACTUALITATEacum 4 zileTrofeul „Crizantema de Aur” 2026 a fost câștigat de Soledad Baciu, o tânără interpretă de 19 ani din Chișinău
Dâmboviţaacum 3 zileTrei tineri au intrat cu mașina într-un stâlp, în comuna Braniștea
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident cu două victime pe DJ 702B, în satul Ungureni


























