Dâmboviţa
Zeci de prieteni motociclişti şi sute de consăteni l-au condus pe Florin pe ultimul drum…

Sute de oameni au participat, astăzi – 20 septembrie 2018, la înmormântarea tânărului de 31 de ani, din Voineşti, care a pierit într-un accident de circulaţie petrecut nu departe de casă.
La funeralii au fost prezenţi şi zeci de motociclişti, prieteni ai lui Florin, care era un împătimit al cailor putere.

Tânărul a murit după ce a intrat cu forţă într-un autoturism care se pregătea să intre într-o curte. Florin a fost aruncat la cel puţin 15 metri de locul impactului, iar medicii nu au mai putut să-i salveze viaţa.
VIDEO
ADMINISTRAŢIE
Ordinea de zi a ședinței CLM Târgoviște din 31 august 2026

Consiliul Local Municipal Târgovişte se va întruni, luni – 31 august 2026, de la ora 14:00, în ședință ordinară de lucru, având înscrise pe ordinea de zi următoarele proiecte de hotărâre:

ACTUALITATE
CJ Dâmbovița. Încep înscrierile în programul de internship 2026

Încă o ediție a programului dedicat tinerilor licențiați care vor să cunoască ABC-ul administrației publice sub egida „Internship 2026”, derulat de Consiliul Județean Dâmbovița, va debuta la începutul acestei toamne.
După cum precizează președintele Corneliu Ștefan, tinerii au posibilitatea să învețe direct de la profesioniștii în domeniu și să își transforme în experiență cunoștințele acumulate în facultate.
„Dacă ai terminat facultatea și vrei să vezi ce înseamnă să lucrezi într-o instituție publică, te așteptăm în echipa noastră”, a transmis Corneliu Ștefan.
În perioada următoare, Consiliul Județean Dâmbovița va da publicității posturile disponibile, condițiile de înscriere și toate detaliile programului.
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăRăzvad, singura comună din Dâmbovița care asigură gratuit servicii de recuperare pentru pensionari. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăTârgoviște. Două concerte de „Zilele Cetății” 2026. Vezi programul integral aici!
Prahovaacum 6 zileCasă de 200 mp a fost distrusă de foc
ADMINISTRAŢIEacum 4 zileVoinești. Așa da! Confort și civilizație până-n vârf de deal, lângă pădure
ADMINISTRAŢIEacum 4 zileTransport gratuit în Târgoviște, în fiecare zi de vineri, începând cu luna septembrie 2026
ACTUALITATEacum o săptămânăAdmitere septembrie 2026 Universitatea Valahia din Târgoviște, Facultatea de Inginerie Electrică, Electronică și Tehnologia Informației
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Titu schimbă aspectul orașului, stradă cu stradă, cartier după cartier. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăMihai Istrate, consultant accesare fonduri nerambursabile: Fermierii români ar trebui sprijiniți, tratați și apreciați ca cei din Vest!



























