INFO UTIL
INFO UTIL: Măsuri de prevenire a incendiilor în perioada sezonului rece

Pentru asigurarea confortului termic în locuinţe, având în vedere temperaturile scăzute din ultima perioadă, majoritatea cetăţenilor au început să utilizeze mijloacele de încălzire locală avute la dispoziţie, unele persoane fără posibilităţi recurgând şi la instalaţii de încălzire cu improvizaţii, confecţionate în regim propriu, în speranţa de a mai economisi nişte bani.
Datele statistice indică faptul că în perioada sezonului rece cele mai multe incendii, au fost înregistrate la locuinţele particulare, majoritatea având drept cauză sistemele de încălzire improvizate, nesupravegheate sau defecte. Devine astfel prioritar ca fiecare cetăţean să conştientizeze importanţa respectării unui minim de măsuri de prevenire şi stingere a incendiilor, în scopul protejării vieţii membrilor familiei sale precum şi a bunurilor pe care le deţine.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Şerban Cantacuzino” atrage atenţia asupra următoarelor reguli ce se impun a fi respectate, astfel:
Obligaţiile consumatorilor de gaze naturale
– Să nu pună în funcţiune punctele de consum aprobate, înaintea efectuării recepţiei şi deschiderii oficiale a gazelor de unitatea distribuitoare;
– Să anunţe de urgenţă biroul de reclamaţii al unităţii distribuitoare pentru orice defecţiune survenită la instalaţia de utilizare şi ori de câte ori simt miros specific de gaze , atât în instalaţia de utilizare , cât şi în instalaţiile de distribuţie;
– Să nu permită şi să nu execute modificări ale instalaţiilor existente, racordări sau desfiinţări de noi puncte de consum gaze naturale, decât pe bază de aprobări legale şi numai prin societăţi care au agrement tehnic în acest sens;
– Să efectueze remedierea eventualelor defecţiuni ce pot apare la instalaţiile şi aparatele de utilizare, numai prin societăţi agreate, cu personal calificat pentru asemenea lucrări;
– Să cureţe şi să menţină în stare de bună funcţionare, coşurile de evacuare a gazelor arse prin societăţi de specialitate;
– Asiguraţi verificarea, curăţarea şi repararea, dacă este cazul, a coşurilor de fum de către o persoană specializată;
– NU folosiţi decât materialul combustibil pentru care a fost destinată soba şi evitaţi supraîncărcarea acesteia;
– NU folosiţi soba decât cu uşiţa închisă;
– Aşezaţi o tăviţă metalică în faţa sobei, în dreptul uşiţei;
– NU aşezaţi în apropierea sobei sau pe aceasta materiale combustibile;
– Stingeţi focul din sobă înainte de a părăsi locuinţa;
– NU adormiţi niciodată cu soba aprinsă;
– Verificaţi integritatea aparatelor şi mijloacelor de încălzire electrice, iar în cazul în care acestea sunt defecte, reparaţi-le cu ajutorul unui specialist sau cumpăraţi-vă altele noi;
– NU aşezaţi aparatele de încălzire electrice în apropierea materialelor combustibile;
– NU aşezaţi materiale combustibile pe mijloacele de încălzire electrice;
– Decuplaţi aparatele de încălzire electrice înainte de a părăsi locuinţa sau de a adormi.
– NU lăsaţi niciodată copiii nesupravegheaţi cu soba aprinsă ori aparatele de încălzire electrice în funcţiune.
ACTUALITATE
5,2% dintre firmele din România folosesc inteligenţă artificială. Camera de Comerţ Dâmboviţa organizează întâlniri practice pentru antreprenori

Primul eveniment, „Antreprenorul în era AI”, organizat în parteneriat cu Termene.ro, a pornit de la poziţia României în clasamentul european: ultimul loc, la o medie a Uniunii de 20%
Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Dâmboviţa a organizat astăzi, împreună cu Termene.ro, evenimentul online „Antreprenorul în era AI”, primul dintr-o serie de întâlniri construite în jurul nevoilor concrete ale firmelor din judeţ.
Discuţia a pornit de la datele Eurostat privind adopţia inteligenţei artificiale în mediul de afaceri european. În 2025, 20% dintre firmele europene cu cel puţin zece angajaţi foloseau deja cel puţin o tehnologie de acest tip, faţă de 13,5% cu un an înainte. România se situează pe ultimul loc în Uniunea Europeană, cu 5,2%, la o distanţă considerabilă faţă de Danemarca, aflată pe primul loc cu 42%.
Un decalaj de instrumente, nu de competenţă
„Cifra aceasta trebuie citită corect”, a declarat Ștefania Stroică, Director General al Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Dâmboviţa.
„Ea nu reflectă un deficit de competenţă şi nici unul de efort în mediul de afaceri românesc. Reflectă un decalaj de instrumente. La aceeaşi muncă şi la aceeaşi calificare, o firmă din România obţine un rezultat mai mic decât un competitor european care dispune de tehnologii ce reduc de la o zi la câteva minute activităţi identice.”
Datele Eurostat susţin această interpretare. Întrebate de ce nu au trecut la utilizarea inteligenţei artificiale, firmele europene care au luat în calcul această posibilitate au invocat cel mai frecvent lipsa expertizei relevante – 71%. Urmează neclaritatea privind consecinţele juridice şi preocupările legate de protecţia datelor. Costul apare abia pe locul al patrulea, iar motivul „nu ne este util” a fost cel mai rar invocat dintre toate.
Un al doilea decalaj a fost discutat în cadrul evenimentului: cel dintre firmele mari şi cele mici. În Uniunea Europeană, 55% dintre companiile mari folosesc inteligenţă artificială, faţă de 17% dintre firmele mici. Distanţa dintre ele era de 24 de puncte procentuale în 2023 şi a ajuns la 38 de puncte în 2025.
„Nu este o discuţie despre bani. Este una despre acces la învăţare”, a precizat Ștefania Stroică.
„Iar aici Camera de Comerţ are un rol de jucat. Rolul nostru nu este să explicăm firmelor ce se va întâmpla în viitor, ci să le punem la dispoziţie, astăzi, instrumentele pe care concurenţa lor europeană le foloseşte deja.”
Rolul Camerei în sprijinirea mediului de afaceri dâmboviţean
Rolul Camerei nu este acela de a vorbi despre mediul de afaceri, ci de a lucra împreună cu el. Fiecare instrument pus la dispoziţia firmelor – de la un certificat de origine până la o sesiune de formare – are acelaşi scop: reducerea distanţei dintre o companie din Dâmboviţa şi condiţiile în care lucrează concurenţa ei.
Camera reprezintă interesele comune ale firmelor în raport cu autorităţile locale, judeţene şi centrale şi le pune în legătură între ele – prin evenimente, misiuni economice şi activităţi dedicate membrilor.
Parteneriatul cu Termene.ro
Seria este organizată în parteneriat cu Termene.ro, platformă de informaţii despre companiile din România. Colaborarea combină două tipuri de resurse complementare: pe de o parte, instrumentele şi datele oficiale privind mediul de afaceri – situaţie fiscală, dosare judiciare, beneficiari reali, participări la licitaţii publice; pe de altă parte, capacitatea Camerei de a traduce aceste informaţii în utilizare practică, prin formare şi consiliere directă către firme.
Ce urmează
Următoarele întâlniri din serie vor păstra acelaşi format: o oră, o temă practică şi instrumente arătate în utilizare directă, pe cazuri reale. Firmele interesate pot contacta Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Dâmboviţa pentru a fi anunţate la deschiderea înscrierilor.
Înregistrarea evenimentului
Înregistrarea integrală a evenimentului „Antreprenorul în era AI” este disponibilă public, pe canalul de YouTube al Termene.ro:
https://www.youtube.com/live/00Qcoxqfv0g
INFO UTIL
Farmaciile Dona continuă programul „Hidratare pentru pacienții seniori”

Pacienții seniori care au nevoie de o pauză de la caniculă pot intra în oricare dintre cele peste 330 de farmacii DONA, unde vor primi un pahar cu apă și săruri de rehidratare, alături de îndrumare din partea farmacistului. Sprijinul este gratuit și nu este condiționat de efectuarea unei achiziții.
Lansată la începutul lunii iulie, inițiativa continuă în contextul temperaturilor ridicate prognozate pentru luna august și reflectă preocuparea Farmaciei DONA de a rămâne aproape de comunitățile locale, în special de persoanele vulnerabile. Distribuția rețelei la nivel național și echipa de peste 1.700 de profesioniști în domeniul sănătății oferă seniorilor un punct de sprijin accesibil, în care un gest simplu de hidratare este însoțit de atenție și consiliere farmaceutică.
Potrivit recomandărilor publicate de Organizația Mondială a Sănătății, consumul regulat de apă și petrecerea unei părți a zilei într-un loc ferit de căldură se numără printre măsurile indicate în perioadele cu temperaturi ridicate. O atenție sporită este recomandată în cazul persoanelor în vârstă și al celor cu afecțiuni cardiace, pulmonare sau renale.
„În perioadele cu temperaturi ridicate, gesturile simple pot face o diferență importantă. Prin continuarea acestei inițiative și în luna august, Farmacia DONA dorește să ofere seniorilor un sprijin accesibil și să rămână aproape de comunitățile locale. Farmacia este adesea unul dintre cele mai apropiate puncte de contact cu sistemul de sănătate, iar farmacistul este profesionistul care poate oferi îndrumare și recomandări adaptate fiecărui pacient”, a declarat Andreea Ropotan – Marketing Manager Farmacia DONA.
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăRăzvad, singura comună din Dâmbovița care asigură gratuit servicii de recuperare pentru pensionari. VIDEO
ACTUALITATEacum 7 zileTârgoviște. Două concerte de „Zilele Cetății” 2026. Vezi programul integral aici!
Dâmboviţaacum o săptămânăTârgoviște. Incendiu de vegetație cu degajări mari de fum în zona Romlux
ACTUALITATEacum o săptămânăDoliu în Baroul Dâmboviţa. Avocata Flory Săndulescu a trecut la cele veșnice
ACTUALITATEacum o săptămânăCălătorii reclamă din nou Grup Atyc. Microbuze supraaglomerate, șoferi recalcitranți, toalete insalubre în autogară
Prahovaacum 3 zileCasă de 200 mp a fost distrusă de foc
ADMINISTRAŢIEacum 2 zileVoinești. Așa da! Confort și civilizație până-n vârf de deal, lângă pădure
ADMINISTRAŢIEacum 2 zileTransport gratuit în Târgoviște, în fiecare zi de vineri, începând cu luna septembrie 2026



























