Connect with us

ACTUALITATE

Ziua mondială a alimentaţiei. InfoCons te ajută să cumperi responsabil!

Publicat

pe

FOTO ARHIVĂ (Sursa: https://dnevni-list.ba)

130 de state ale lumii marchează, la data de 16 octombrie, „Ziua mondială a alimentaţiei”, instituită de Adunarea Generală a ONU cu scopul creşterii gradului de conştientizare publică asupra problemelor privind alimentaţia la nivel mondial.

Cu acest prilej, preşedintele InfoCons – Asociaţie Naţională de Protecţia Consumatorilor, Sorin Mierlea, ne îndeamnă să cumpărăm mai responsabil, să nu uităm că „orice produs sau substanţă într-o anumită can titate este aliment, în altă cantitate este medicament, dar, în altă cantitate, poate fi otravă”.

Şi nu uitaţi! „Toate ingredientele sunt în ordine descrescătoare, ceea ce înseamnă că primul ingredient este în cantitatea cea mai mare, iar ultimul în cantitatea cea mai mică. Dacă printre ingrediente găsim şi cuvinte care sunt foarte greu de înţeles, InfoCons a lansat aplicaţia gratuită atat în sistem Ios cât şi Android pentru ca fiecare să poată să îşi găsească informaţiile cu privire la ceea ce înseamnă fiecare componentă din cadrul ingredientelor produselor agroalimentare care sunt catalogate tip E-uri.

Descarcă şi tu aplicaţia gratuită InfoCons şi consumă mai responsabil, cumpară mai responsabil, iar InfoCons este si va fi alături de tine să te ajute să faci alegeri corecte pentru tine”, spune preşedintele InfoCons, Sorin Mierlea.

Consumatorii care pot şi vor să ia atitudine sunt rugaţi să transmită fotografii cu etichetele produselor pe care le-au achizitionat şi în conţinutul cărora sunt peste 11 E-uri la adresa de e-mail raportezeuri@infocons.ro.

Reclama
Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Admitere septembrie 2026 Universitatea „Valahia” din Târgoviște, Facultatea de Teologie Ortodoxă și Științele Educației

Publicat

pe

Facultatea de Teologie Ortodoxă și Științele Educației din cadrul Universității „Valahia” din Târgoviște își continuă înscrierile pentru admiterea din acest an. Absolvenții de liceu se pot înscrie la programul de licență Teologie ortodoxă pastorală, iar absolvenții de studii universitare își pot continua pregătirea la unul dintre programele de masterat ale facultății:
– Doctrină, știință, misiune;
– Doctrina socială și ecumenică a Bisericii în contemporaneitate;
– Strategii didactice de comunicare și învățare eficientă;
– Management educațional și dezvoltare curriculară.

Calendarul sesiunii din septembrie 2026

Pentru programele de licență, înscrierile online se desfășoară în perioada 2-14 septembrie 2026, până la ora 17:00. Examenul psihologic, verificarea aptitudinilor muzicale și proba scrisă la disciplina Teologie dogmatică ortodoxă se vor desfășura în 15 septembrie, iar rezultatele vor fi publicate în aceeași zi. Pentru eventualele contestații, data stabilită este 16 septembrie, când vor fi comunicate și rezultatele soluționării acestora. Candidații declarați admiși vor putea încheia contractele de studii în perioada 17-21 septembrie. În funcție de situația rezultată după această etapă, completarea actului adițional privind forma de finanțare (buget sau taxă) se va realiza în perioada 23-24 septembrie. Listele finale de admitere vor fi afișate în 25 septembrie.

Pentru programele de masterat, înscrierile online sunt deschise până la 18 septembrie 2026, ora 17:00. Probele eliminatorii și/sau probele de concurs vor avea loc în 21 septembrie, iar primele rezultate vor fi afișate în aceeași zi. Încheierea contractelor pentru cei declarați admiși este programată în perioada 22-24 septembrie, iar listele finale vor fi publicate în 26 septembrie.

În cazul programelor din domeniul Teologie, calendarul este următorul: înscrierile online se încheie la 16 septembrie, probele eliminatorii și/sau de concurs au loc în 17 septembrie, iar rezultatele sunt afișate în aceeași zi. Contractele se încheie în perioada 18-24 septembrie.

Reclama

Cum se desfășoară admiterea

Candidații își pot depune dosarul online, prin platforma www.admitere.valahia.ro, unde sunt disponibile toate informațiile și documentele necesare. Cei care au nevoie de sprijin pot beneficia de asistență tehnică la sediul facultății.

La Facultatea de Teologie Ortodoxă și Științele Educației, alegerea poate porni din apropierea de credință și de Biserică sau din dorința de a înțelege mai bine educația și felul în care se formează un om. Iar când alegi un domeniu pentru că îl simți aproape de tine, ai deja un motiv care te poate însoți pe parcursul anilor de studiu.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult

ACTUALITATE

Admitere septembrie 2026 Universitatea „Valahia” din Târgoviște, Facultatea de Științe și Arte

Publicat

pe

Facultatea de Științe și Arte din cadrul Universității „Valahia” din Târgoviște reunește, prin programele de licență și masterat, domenii de studiu diferite, de la științele exacte până la muzică, într-o ofertă academică adresată unor preocupări și aptitudini diverse.

La studiile universitare de licență, candidații pot alege dintre următoarele programe:

Pentru absolvenții care aleg să își continue studiile, la masterat sunt disponibile programele:

Calendarul sesiunii din septembrie 2026

Pentru programele de licență care nu prevăd probă de concurs, candidații se pot înscrie online în perioada 2-15 septembrie 2026. Rezultatele vor fi afișate în 16 septembrie, iar încheierea contractelor pentru candidații declarați admiși se va realiza în perioada 17-21 septembrie. În 23 și 24 septembrie, dacă este cazul, se va completa actul adițional privind forma de finanțare (buget sau taxă). Listele finale de admitere vor fi afișate în 25 septembrie.

Reclama

Pentru Muzică, înscrierile online se realizează în perioada 2-14 septembrie 2026. Probele de concurs vor fi susținute în 15 septembrie, iar rezultatele vor fi afișate în 16 septembrie.

Pentru masterat, înscrierile online se încheie în 18 septembrie 2026, ora 17:00. Probele eliminatorii și/sau probele de concurs sunt programate pentru 21 septembrie, iar rezultatele vor fi afișate în aceeași zi. Încheierea contractelor pentru candidații declarați admiși va avea loc în perioada 22-24 septembrie, iar listele finale vor fi publicate în 26 septembrie.

Cum se desfășoară admiterea

Candidații își pot depune dosarul online, prin platforma www.admitere.valahia.ro, unde sunt disponibile toate informațiile și documentele necesare. Cei care au nevoie de sprijin pot beneficia de asistență tehnică la sediul Facultății de Științe și Arte.

Sesiunea din septembrie oferă celor interesați posibilitatea de a opta pentru unul dintre programele oferite de Universitatea „Valahia” din Târgoviște.

Reclama

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite