ACTUALITATE
Părintele vicar Ionuţ Ghibanu pune punct zvonurilor. Nu mă voi implica în lupta politică!

Părintele Ionuţ Ghibanu, vicar eparhial la Arhiepiscopia Târgoviştei, a decis, astăzi – 17 octombrie 2018, să pună punct zvonurilor vehiculate în spaţiul public, din ce în ce mai des în ultimele zile, cum că îşi doreşte să devină deputat european.
Mesajul postat pe pagina sa de Facebook este unul clar şi nu lasă loc de interpretări: „Nu mă interesează vreun post de europarlamentar! Nu mă ocup de înregistrări, ci, dimpotrivă, eu am fost prima victimă a lor! Nu mă voi implica în lupta politică! Nu aceasta este menirea mea”!
A mai scris părintele vicar că asistă cu tristeţe la spectacolul mediatic al acestor zile şi se roagă Bunului şi Milostivului Dumnezeu să păzească judeţul de ceea ce ar putea să se abată asupra lui.
„Sunt unii care și-au făcut un obicei din a dezinforma, folosind Biserica în diferite conflicte, aparente sau adevărate, sau încercând să stârnească unele. Se creează scenarii, se fac presupuneri, se încearcă învrăjbirea unora împotriva altora, fără vreun suport real. Se fac speculații cu privire la diverse înregistrări sau cu privire la susținerea unora în diverse poziții publice.
Sunt diversiuni create să abată atenția de la problemele reale ale societății în care trăim și de la misiunea pastorală a Bisericii mai cu seamă pe tărâm social-filantropic și educaţional. Ar fi de preferat ca toată această energie să fie investită în creșterea solidarității și a unității, a comuniunii, armoniei și a prosperității comunității noastre locale, de care avem atâta nevoie.
Reiterez apelul meu la bună înțelegere, adevăr și coalizare spre bine, spre mai bine și frumos! Să dăm speranței de unitate, armonie, bună înțelegere și pace o șansă”!
ACTUALITATE
Moș Crăciun a trecut, în turul său de pregătire, pe la Hotel Peștera Wellness & Spa din Bucegi

Moș Crăciun și Clopoțica au făcut, zilele trecute, o vizită în Stațiunea turistică Peștera – Padina din Munții Bucegi. Și unde era mai nimerit să se oprească decât la Hotel Peștera Wellness & Spa?
Deplasarea a fost una de lucru, premergătoare Sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou. Moșul se antrenează intens pentru maratonul pe care o să-l facă peste două luni cu întregul său alai și a promis că va ține permanent legătura cu partenerii de la Peștera Wellness & Spa și cu oaspeții lor, în special cei mai mici, prin video.
Moș Crăciun și Clopoțica le-a mulțumit minunatelor gazde: patronii hotelului, Dana și Valentin Calcan, managerului Oana Voicu și întregii familii care își desfășoară activitatea la Peștera Wellness & Spa din Bucegi, singurul hotel de cinci stele din județul Dâmbovița.
ACTUALITATE
Dâmbovița spune nu drogurilor! Seară de teatru, dialog și conștientizare organizată la Târgoviște

Deputatul PNL Aurelian Cotinescu, în calitate de vicepreședinte al Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din cadrul Parlamentului României, a demarat la Târgoviște o campanie de conștientizare a pericolului drogurilor, sub titulatura „Dâmbovița spune NU drogurilor”. Precizează Aurelian Cotinescu că acest demers este un apel la implicare, dar și un imbold pentru eficientizarea activității instituțiilor care combat flagelul cconsumului de droguri.
„Nu trebuie să ne declarăm învinși. Lupta împotriva drogurilor și a rețelelor care le distribuie este de lungă durată și cere perseverență, cooperare între instituții și rezultate concrete. Prevenția, sprijinul pentru persoanele afectate și combaterea traficului trebuie să meargă împreună”, a precizat deputatul PNL Aurelian Cotinescu.
Evenimentul se va desfășura pe 4 noiembrie, începând cu ora 17:30, la Cinema Independența din Târgoviște. Este vorba despre o seară de teatru, dialog și conștientizare. Intrarea este liberă.
ACTUALITATEacum 6 zileCamera de Comerț Dâmbovița și Universitatea „Valahia” din Târgoviște organizează ediția a III-a a Târgului de Cariere
ACTUALITATEacum 6 zileTârgoviște. A plecat la ceruri fostul consilier municipal Ilie Valentin. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
SOCIALacum 7 zileȘoferul microbuzului vinovat de accidentul cu doi morți și 18 răniți a fost reținut
ACTUALITATEacum o săptămânăDâmbovița: Un singur candidat a picat examenul scris pentru director de școală
ACTUALITATEacum 4 zileSingurul veteran de război în viață din județul Dâmbovița, cinstit cum se cuvine de Ziua Armatei Române
ACTUALITATEacum 3 zileTrofeul „Crizantema de Aur” 2026 a fost câștigat de Soledad Baciu, o tânără interpretă de 19 ani din Chișinău
Dâmboviţaacum 2 zileTrei tineri au intrat cu mașina într-un stâlp, în comuna Braniștea
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident cu două victime pe DJ 702B, în satul Ungureni


























