Connect with us

ACTUALITATE

„România Mare, un vis devenit realitate”, concurs organizat la Târgovişte

Publicat

pe

Vineri – 26 octombrie 2018, Muzeul de Istorie din Târgovişte găzduieşte concursul „România Mare – Un vis devenit realitate”, organizat de Colegiul Naţional “Constantin Cantacuzino” – Târgovişte, în parteneriat cu Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească”, Consiliul Județean Dâmbovița, Universitatea Valahia din Târgoviște, Societatea de Științe Istorice din România – Filiala Dâmbovița și Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița.

„În prima parte a zilei se va organiza un concurs dedicat semnificației zilei de 1 Decembrie 1918. Acesta presupune participarea echipajelor provenite din unitățile liceale din județul Dâmbovița. Echipajele alcătuite din câte patru elevi vor răspunde întrebărilor ce vizează teme de istorie precum Războiul pentru întregirea naţională şi Marea Unire din 1918. Sunt înscrise în concurs opt echipaje din Municipiul Târgoviște și orașul Găești, coordonate de profesorii de istorie de la clasă.

În cea de-a doua parte a activității cadrele didactice și elevii vor participa la sesiunea de comunicări științifice găzduită, începând cu ora 11, de Universitatea Valahia din Târgoviște. Tot aici, concursul pentru elevi se va încheia la ora 13 cu premierea participanților și a câștigătorilor, Complexul Naţional Muzeal Curtea Domnească contribuind și în acest an substanțial la recompensarea elevilor”, se arată într-un concurs remis de Inspectoratul şcolar Judeţean Dâmboviţa.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Oferta educațională 2026 – CONVERSIE PROFESIONALĂ, Universitatea „Valahia” din Târgoviște

Publicat

pe

Cursurile de conversie profesională (CP), au durata de 2 ani (4 semestre) și se adresează numai cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, absolvenți cu diplomă de licență:

• Pedagogia învățământului primar – 35 locuri cu taxă
• Educație fizică și sportivă – 30 locuri cu taxă
• Limba și literatură română – 25 locuri cu taxă
• Limba și literatura engleză – 25 locuri cu taxă
• Educație tehnologică – 25 locuri cu taxă
• Istorie – 20 locuri cu taxă

Sursa: https://admitere.valahia.ro/articol/115/conversie-profesional

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Primar Tătărani: După furtună, au apărut „atotștiutorii” care aruncă cu noroi, inepții și minciuni!

Publicat

pe

Vijeliile din ultimele zile ne-au arătat cât de mici și de neputincioși suntem în fața naturii dezlănțuite. Situația devine și mai critică atunci când cad sistemele de utilități. În cazul de față, rețelele de distribuție a energiei electrice. Nu este tocmai ușor ca, în plină vară, cu temperaturi ridicate, să rămâi fără energie electrică în gospodărie. Să nu îți mai funcționeze frigiderul, congelatorul, mașina de spălat, televizorul, instalațiile de apă potabilă, becul care îți luminează casa… Sunt însă și oameni care abia așteaptă astfel de situații pentru a răbufni împotriva primarilor pe rețelele de socializare, doar-doar or câștiga ceva capital electoral – spune edilul comunei Tătărani, Constantin Pătru.

„Constat cu stupoare că unii dintre noi, atunci când natura se dezlănțuie și ne crează probleme existențiale, când suntem în dificultate, profită și ei, parcă îi mușcă un gândac de creier și pornesc în campanie electorală. Se transformă brusc în lideri de opinie. Devin atotștiutori! Acești indivizi care, atunci când plouă, ninge, bate vântul puternic și sunt avariate rețelele de transport energie electrică, atunci când sunt blocate drumurile, găsesc rapid un vinovat. Primarul! Autoritățile locale!

Nu contează pentru acest corifeu al răului de la Gheboieni ce s-a făcut bun și util pentru comună în atâția ani, vorbesc de drumuri, șanțuri, podețe, școli, grădinițe, cămin cultural, dispensare medicale. Ce să mai vorbim de rețeaua de apă potabilă, de canalizare, proiecte mari care se realizează în comuna noastră! Pentru acest „cioclu al nepăsării”, nu are importanță nici ce urmează să materializăm în localitatea noastră.

Acest individ atâta a învățat în viață: să dea cu noroi, să critice orice. Stă la umbră și la pândă. După furtună, nu apare soarele, ci acest consătean al nostru care înfundă Facebook-ul cu inepțiile și minciunile lui. Parcă se hrănește din rău!

Vijeliile din ultimele zile, oameni buni, au lovit întreg județul. Au căzut rețelele de distribuție energie electrică. S-au rupt stâlpi, au fost afectate stațiile de transformare. Oare sunt de vină autoritățile locale, primarul, atunci când te lovește furia naturii? Nu. Oameni buni, noi am fost la datorie. Am gestionat situația din teren, am luat legătura în permanență cu factorii de decizie de la județ, cu reprezentanții societăților care se ocupă de distribuția energiei electrice. Am căutat să îi determinăm să urgenteze lucrările de remediere a defecțiunilor.

Și, în acest timp, când cu toți ar trebui să fim solidari, să înțelegem că nu te poți pune cu natura dezlănțuită, apare un individ, un nimeni, care varsă cu lături în capul nostru. Că atâta știe el să facă! Se erijează în binefăcătorul comunității! Crede acest neica nimeni că te poți ridica, folosindu-te de situații conjuncturale, de fenomenele naturii, de necazurile oamenilor?

Oare, acest agitator politic, ivit din neant și care nu are treabă cu administrația, știe el cum se conduce o localitate? Știe el câte eforturi depunem pentru ca viața noastră, a tuturor, să decurgă în normalitate? Sigur că nu știe! Și nici nu îl interesează! Este ușor să torni la minciuni pe rețelele de socializare, să încerci să te faci cunoscut, aruncând în spațiul public cu mizerii.

Dragi mei,

Respect opiniile voastre, interpelările, dorințele, dar să fie pertinente, să reflecte adevărul, să fie argumentate, să fie cinstite și corecte”, a Cris, pe pagina sa de Facebook, primarul comunei Tătărani – Constantin Pătru.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite