Connect with us

Dâmboviţa

Staţiunea Padina-Peştera nu oferă turiştilor nici condiţii minime! Cezar Preda, deputat

Publicat

pe

Deputatul PNL de Dâmboviţa Cezar Preda s-a adresat, săptămâna trecută, ministrului Turismului, Bogdan Gheorghe Trif, în problema dezvoltării staţiunii montane Padina-Peştera. Nu este pentru prima dată când parlamentarul liberal abordează acest subiect în demersurile sale, întrucât este convins că judeţul Dâmboviţa trebuie să-şi pună în valoare cât mai repede avuţiile naturale cu care a fost înzestrat de Dumnezeu. Acesta trebuie să fie drumul de urmat! Din păcate, până acum nu s-au făcut decât paşi timizi, iar turismul este departe de a fi unul civilizat.

„Stimate domnule ministru,

Odată cu atestarea zonei Padina-Peștera din localitatea dâmbovițeană Moroeni ca stațiune de interes național, orice român a fost convins că vor fi demarate proiecte de dezvoltare pentru desfășurarea unui turism civilizat.

Județul Dâmbovița se bucură de avuții naturale precum Gurile de Rai, Peștera Ialomiței, Cascadele Doamnele și Obârșiei, precum și mediatizatul Axis Mundi. Mai mult decât atât, Babele și Sfinxul, care se bucură de un renume mondial, se află pe teritoriul județului Dâmbovița.

Nu cred că este nevoie de nicio prezentare și detaliere a acestor obiective turistice, dar este nevoie de viziune și implicare din partea ministerului pentru ca această stațiune și întreaga zonă să fie o mândrie și o sursă de venit.

În fapt, principalul drum de acces care pleacă din DN 71, de la Cota 1000 spre Dichiu, Zănoaga–Bolboci–Padina-Peștera este închis din data de 23 iulie pentru lucrări de investiții la infrastructura rutieră, iar telecabina Babele–Peștera nu funcționează de la începutul sezonului din motive tehnice.

Autoritățile administrației publice județene au înștiințat publicul că drumul va fi redeschis din data de 22 septembrie 2018, dar nici până astăzi lucrările nu au fost finalizate. În toată această perioadă, accesul către Platoul Padina-Peștera s-a făcut prin Moroeni, un drum greu accesibil, care necesită mașini de teren cu tracțiune integrală și mult curaj.

Dincolo de dezvoltarea zonei în termenii și parametrii reali, aceasta nu oferă nici condiții minime pentru turiști: nu există toalete ecologice și dușuri în spațiile destinate campării, iar gunoiul menajer este ridicat din când în când, acolo unde există tomberoane.

Având în vedere situația de fapt și fără să minimalizez nepăsarea autorităților locale, vă rog, domnule ministru, să îmi comunicați:
– Care este motivul pentru care lucrările de infrastructură au fost demarate în plin sezon turistic? Care este termenul de finalizare al acestor lucrări?
– Ce probleme tehnice prezintă telecabina Babele-Peștera, care sunt sumele necesare remedierii acestora și când va fi redată circuitului turistic?
– Lipsa investițiilor duce la degradarea obiectivelor turistice și la însemnate pierderi financiare, atât pentru bugetele publice cât și pentru cei care investesc în turism. Există vreun interes în acest sens?
– Ministerul Turismului a avut sau are în vedere un control în această zonă? Dacă da, ce măsuri au fost luate sau ce măsuri vor fi dispuse pentru punerea în valoare, reală și cât mai curând, a acestei zone deosebit de atractive și de interes național?

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ANUNŢURI

Oprire furnizare apă în comuna Nucet, județul Dâmbovița

Publicat

pe

Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița va întrerupe furnizarea apei potabile în comuna Nucet, marți – 10 noiembrie 2026, între orele 08:00-23:00, pentru igienizarea periodică a rezervorului.

„Se recomanda ca la reluarea furnizarii apei in zona de aprovizionare afectata si emiterea rezultatelor monitorizarii calitatii apei potabile, sa nu se foloseasca apa pentru consumul uman, decat dupa limpezirea si fierberea apei timp de 10 minute.

Rezultatele analizelor de laborator vor fi afisate pe site-ul Companiei de Apa Targoviste Dambovita, la adresa: catd.ro/tag/opriri-finalizate.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat si va asiguram ca echipele noastre depun toate eforturile necesare in vederea finalizarii, in cel mai scurt timp, a lucrarilor de igienizare, pentru a reduce la minimum intervalul orar in care consumatorii sunt afectati de aceasta intrerupere a furnizarii apei potabile”, transmit reprezentanții Companiei de Apă Târgoviște Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ANUNŢURI

Oprire furnizare apă în Văleni Dâmbovița, sat Mesteacăn

Publicat

pe

Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița va întrerupe furnizarea apei potabile în satul Mesteacan, din comuna Văleni Dâmbovița, luni – 9 noiembrie 2026, între orele 08:00-20:00, pentru igienizarea periodică a rezervorului.

„Se recomanda ca la reluarea furnizarii apei in zona de aprovizionare afectata si pana la emiterea rezultatelor monitorizarii calitatii apei potabile, sa nu se foloseasca apa pentru consumul uman, decat dupa limpezirea si fierberea apei timp de 10 minute.

Rezultatele analizelor de laborator vor fi afisate pe site-ul Companiei de Apa Targoviste Dambovita, la adresa : catd.ro/tag/opriri-finalizate.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat si va asiguram ca echipele noastre depun toate eforturile necesare in vederea finalizarii, in cel mai scurt timp, a lucrarilor de igienizare, pentru a reduce la minimum intervalul orar in care consumatorii sunt afectati de aceasta intrerupere a furnizarii apei potabile”, transmit reprezentanții Companiei de Apă Târgoviște Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite