Dâmboviţa
ŢUŢUIANU: Ar fi dus la paroxism conflictul acesta intern să-ţi propui să excluzi primarii din partid!

Senatorul Adrian Ţuţuianu a făcut, joi – 8 noiembrie 2018, o baie de mulţime la „Festivalul toamnei” organizat pe Platoul Prefecturii Dâmboviţa. Anterior, a mers în târgul tradiţional de Sf. Mihail şi Gavriil de la Voineşti şi a participat la şedinţa Consiliului Local Aninoasa. Oamenii cu care a dialogat l-au felicitat pentru curajul de a înfrunta conducerea centrală a PSD, pentru faptul că luptă pentru binele judeţului şi pentru democraţie în partid.
„Aţi văzut. Aţi mers cu mine printre oameni, majoritatea m-au felicitat, m-au îndemnat să merg mai departe, au apreciat curajul pe care l-am avut. Lucrurile astea îmi dau încredere, că am procedat bine faţă de cetăţeni. Până la urmă, un politician care nu trăieşte pentru cetăţeni şi nu lucrează pentru ei îşi ratează menirea. Nu îmi fac iluzii că va conta prea mult reacţia aleşilor locali, a colegilor noştri din teritoriu pentru conducerea centrală a partidului, dar sunt convins că pentru cetăţeni, pentru membrii şi simpatizanţii PSD contează foarte mult”, a spus Adrian Ţuţuianu.
Fostul lider al PSD Dâmboviţa se aştepta ca deputata Rovana Plumb să fie numită preşedinte interimar la conducerea filialei.
„Este foarte clar pentru mine că a fost desemnată interimar la Dâmboviţa ca o soluţie, ştiu eu, probabil provizorie, o soluţie care a fost gândită. Dânsa are un obiectiv foarte precis. Vrea să ajungă europarlamentar. Lucrul ăsta ni l-a spus de mai multe ori. Ca întotdeauna, este interesată să-şi valorifice poziţia proprie şi nu să rezolve neapărat problemele acestui judet. Ar fi dus la paroxism conflictul acesta intern să-ţi propui să excluzi primarii din partid!”.
Ţuţuianu a recunoscut faptul că, în jurul Rovanei Plumb, se vor strânge opozanţii săi, din partid sau de aiurea, dar şi că vor fi şi reprezentanţi social-democraţi care nu vor rezista unor promisiuni şi presiuni iniţiate de centru.
„Probabil că vor fi colegi care nu vor rezista la foarte multele promisiuni care li se fac sau care nu vor rezista presiunilor psihice. Eu sunt convins că timpul va rezolva lucrurile foarte bine. Sunt convins că o soluţie trebuie să dea şi o instanţă de judecată, mai devreme sau mai târziu. Sunt convins că evoluţiile politice din următoarea perioadă vor arăta dacă am avut eu sau nu dreptate. Personal, cred că realitatea politică va demonstra că am avut dreptate, cu costuri mari pentru PSD. Modelul acesta de a lichida lideri politici importanţi este absolut nesănătos”.
ACTUALITATE
Cercetată pentru evaziune fiscală, lidera PNL Moreni a demisionat

Președinta PNL Moreni, Ioana Raluca Dumitrică, a demisionat din toate funcțiile deținute în partid, după ce, săptămâna trecută, a fost pusă sub control judiciar de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 într-un dosar în care este acuzată de evaziune fiscală.
Potrivit anchetatorilor, Ioana Raluca Dumitrică nu a virat la stat, în termenul legal, impozitul pe venit și contribuțiile la asigurări sociale și de sănătate reținute de la salariații celor două firme pe care le administrează: Energy City Club SRL și Apollo Beauty Hub SRL. Prejudiciul în acest caz depășește două milioane de lei.
„Consideram ca respectarea legii si responsabilitatea publica sunt principii fundamentale. Avem incredere in institutiile statului si in actul de justitie si consideram ca toate persoanele implicate intr-o procedura judiciara beneficiaza de prezumtia de nevinovatie, pana la pronuntarea unei hotarari definitive.
Totodata, precizam ca la nivelul PNL Dambovita au fost luate masurile statutare impuse de situatie, iar Raluca Ioana Dumitrica si-a inaintat demisia din functiile detinute in cadrul partidului.
Organizatia Judeteana PNL Dambovita trateaza situatia cu maxima seriozitate si transparenta. Nu vom face aprecieri asupra unui dosar aflat in cercetare”, se precizează într-un comunicat de presă transmis de PNL Dâmbovița.
Dâmboviţa
A început bătălia preelectorală la Răcari. Liderul organizației locale PSD, Ionuț Săvoiu, a luat la țintă actuala administrație a orașului

Ionuț Săvoiu, nu numai că a revenit în funcția de secretar de stat în Ministerul Transporturilor, dar și-a luat în serios și rolului de lider al organizației PSD Răcari. Încă nu se știe cu siguranță dacă Săvoiu va fi candidatul social-democraților pentru poziția de primar al orașului Răcari la alegerile din 2028. Mulți ar spune, după ce l-au văzut cum acționează, că va fi. Alții, șușotesc pe la colțuri că scaunul de edil la Răcari este prea mic pentru anvergura secretarului de stat Ionuț Săvoiu. Cert este că a pornit războiul politico-electoral cu actualul primar, Marius Caravețeanu. De altfel, Răcari este sigura localitate cu statut de oraș din județul Dâmbovița care nu a fost cucerită de PSD. Și, după cum îl cunoaștem pe conducătorul social democraților dâmbovițeni, Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean, ambițios, hotărât, va scoate pe acest front toate armele specifice unei bătălii, în prima fază, preelectorale, pentru că vrea să câștige!
Printre ultimele postări pe pagina sa de Facebook, secretarul de stat Ionuț Săvoiu, șeful filialei PSD Răcari, pare să fi dat semnalul la luptă. Săvoiu, însoțit de mai mulți social-democrați din Răcari, a pornit prin localitate, să puncteze în special zonele și perimetrele unde infrastructura nu se prezintă așa cum trebuie. Unde sunt hibe și neajunsuri. Spune Săvoiu, dorind să păstreze nuanța de politețe care îl caracterizează, că știa despre noroaiele din centrul orașului, justificate de întârzierea mult prea mare a lucrărilor de modernizare a DN71, Bâldana -Târgoviște, dar că nu s-ar fi „gândit că, la mai puțin de 200 de metri de kilometrul zero al orașului, pe strada Garoafelor, nu există nici măcar asfalt. Nu mai vorbim despre trotuare sau despre o rețea de canalizare pluvială”.
„De aici începe, de fapt, imaginea orașului Răcari. Așa arată centrul orașului, dincolo de promisiuni și de imaginea frumoasă pe care unii încearcă să o prezinte. Suntem în 2026, iar locuitorii orașului Răcari au nevoie de condiții de oraș, nu de infrastructură rămasă la nivelul unei comune”, a scris Ionuț Săvoiu pe Facebook, nefăcând o nominalizare directă, dar, cu siguranță, țintindu-l pe primarul Marius Caravețeanu.
Actualul edil al orașului Răcari va fi un adversar redutabil al social democraților. Și panoplia cu realizări nu este goală, chiar dacă mai sunt multe de făcut! Dar, ăsta-i jocul politic, democratic, din care ar trebui să iasă binele comun, dezvoltarea societății.
„18 ani de când avem aceeași administrație. După atâția ani, ar fi trebuit să putem vorbi despre infrastructură modernă, străzi asfaltate, trotuare și condiții decente pentru fiecare locuitor. În schimb, încă discutăm despre lucruri elementare”, a adăugat liderul PSD Răcari, Ionuț Săvoiu.
În finalul textului său, însoțit de fotografii care să ateste că a luat la picior străzile din Răcari, Ionuț Săvoiu face un apel către locuitorii orașului.
„Anul 2028 trebuie să fie un moment al bilanțului și al responsabilității. Fiecare locuitor are dreptul să ceară explicații, să evalueze rezultatele și să decidă în cunoștință de cauză ce viitor își dorește pentru oraș. Răcari este oraș pe hârtie. Este timpul ca statutul de oraș să se vadă și în viața de zi cu zi a oamenilor”.
Dâmboviţaacum 5 zilePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
ACTUALITATEacum 5 zileȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
SOCIALacum o săptămânăA lovit un om cu mașina și l-a abandonat în șanț. Victima a fost găsită după 12 ore și a decedat la spital
ADMINISTRAŢIEacum 7 zileDâmbovița. Noi proiecte prin PJDL. Au fost semnate 10 contracte, cu o valoare de 75 milioane de lei
Dâmboviţaacum 6 zileAccident rutier grav în Gheboieni. Două persoane încarcerate. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum 7 zilePrimăria Titu a obținut fonduri PJDL pentru două proiecte de infrastructură
ACTUALITATEacum o săptămânăAccident cu trei persoane încarcerate, una inconștientă, pe DN72, la Șuța Olteni


























