ACTUALITATE
#România100. „Părinții şi ţara se iubesc, nu se vorbesc de rău”! Oana Vlăducă, deputat

Actul de la 1 decembrie 1918 de la Alba Iulia, întoarcerea Transilvaniei la Țara-Mamă, a completat acțiunile unioniste ale fraților din Basarabia (din primăvară) și Bucovina (28 noiembrie).
Sigur, s-au scris și se vor scrie multe pagini pe marginea acestui moment de referinţă din destinul poporului român. Dar, parcă, o pildă iese cel mai puternic în evidență: aceea că, acum 100 de ani, cu multe neajunsuri, cu inevitabile diferențe, cu orgolii adânci, românii providențiali au ştiut să uite ceea ce-i desparte pentru ceea ce-i uneşte. Românii de la 1918 au predat o lecție de inteligență istorică pe care, dacă am fi înțelepți, am citi-o cu ochii minții și ai sufletului larg deschiși.
România celor 100 de ani a traversat provocări de tot felul, dureri și încercări, speranțe și renașteri și a dovedit că poate mereu să-și strângă rândurile când e nevoie.
Poate că e și acum nevoie, într-o paranteză de timp în care sentimente potrivnice își fac tot mai acut simțită prezența, ne înăbușă, ne înconjoară și ne ispitesc să le dăm curs.
Poate că e și acum nevoie să ne ridicăm cu decență și să punem mâna pe drapel, vorbind cu putere despre România, mândri de trecutul moștenit. Poate că e și acum nevoie să cinstim curajul românilor vizionari de la 1918 fiind noi înșine curajoși.
Sunt lucruri care se pot vinde și cumpăra. Dar sunt unele pentru care nu există și nu va exista niciodată monedă. De cum vom face diferența între ele depinde și destinul nostru, ca oameni, ca neam. E provocarea pe care ne-o lansează din nou, parcă, românii de la 1918, ca să înțelegem dacă am meritat acea clipă istorică.
Pentru că părinții şi ţara se iubesc, nu se vorbesc de rău!
Oana Vlăducă,
Deputat PSD
ACTUALITATE
Ai construit fără autorizație? Profită de soluția existentă și intră în legalitate!

Toate persoanele care au construit fără autorizație locuințe, magazii, anexe gospodărești etc., inclusiv extinderi ale acestor imobile, au posibilitatea, conform noului Cod Administrativ, să intre în legalitate până la 25 august 2027. După această dată procedura va fi mult îngreunată – a anunțat primarul orașului Găești, Alexandru Iorga, care îi îndeamnă pe proprietari să se adreseze Compartimentului Urbanism din cadrul administrației publice locale, unde trebuie să prezinte documentele pe care le dețin.
„Colegii mei vă vor explica, pe înțelesul fiecăruia, ce documente sunt necesare și care sunt pașii de urmat.
Știu câtă muncă și câte sacrificii sunt în spatele unei case sau al unei gospodării. De aceea, îmi doresc ca această informație să ajungă la fiecare dintre voi, pentru ca nimeni să nu piardă o posibilitate oferită de lege doar pentru că nu a știut de ea.
Suntem parte din aceeași comunitate, iar fiecare problemă rezolvată pentru un găeștean este un lucru bun pentru noi toți”, este mesajul transmis de Alexandru Iorga – primarul orașului Găești.
ACTUALITATE
Primăria Dragodana: Informare importantă pentru agricultori

Primăria Dragodana îi informează pe locuitorii comunei că pot depune, până în data de 6 noiembrie 2026, cereri pentru obținerea „ajutorului de calamitate 2025„.
Solicitările trebuie să fie însoțite de următoarele documente:
– Extras de cont bancar;
– Copie C.I.;
– Proces-Verbal de calamitate 2025
Agricultorii din comuna Dragodana predau dosarele la Centrul APIA din Găești.
ACTUALITATEacum 7 zileDrum lin către lumină, Monica noastră dragă! Doliu în învățământul din județul Dâmbovița
Dâmboviţaacum 6 zileȘofer de 81 de ani a intrat cu mașina în canalul pentru ape pluviale care se construiește pe DN71
ACTUALITATEacum 7 zileOprire apă în orașul Răcari, 13 octombrie 2026
ADMINISTRAŢIEacum 2 zileMunicipiul Târgoviște va avea autogară metropolitană ultramodernă. Licitația de execuție este aproape de finalizare
ANUNŢURIacum 5 zileCompania de Apă Târgoviște Dâmbovița angajează operator introducere și prelucrare date
ADMINISTRAŢIEacum 6 zilePucioasa. Cartografierea a fost finalizată. Locuitorii orașului, invitați să-și declare corect proprietățile
Argeșacum o săptămânăAngajații unei companii de transport feroviar furau combustibil și pontau în fals prezența la serviciu
ACTUALITATEacum o săptămânăMiss Universe Finlanda, Veera Grönlund, a venit la Răcari. Află aici motivul!




























