Connect with us

ADMINISTRAŢIE

Primăria Corbii Mari, contract de lucrări reziliat pentru salvarea investiţiei!

Publicat

pe

Primăria Corbii Mari este printre puţinele unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Dâmboviţa care au reziliat rapid contractul de execuţie de lucrări, întrucât constructorul nu s-a achitat de obligaţiile ce îi reveneau în derularea unui proiect investiţional realizat pe fonduri europene. Orice întârziere putea duce la pierderea finanţării şi, evident, la penalizări importante.

Edilul Ionuţ Bănică a riscat un conflict cu antreprenorul, considerând că numai aşa poate salva investiţia de un milion de euro, vitală pentru comunitatea pe care o conduce. Este vorba despre reţeaua de canalizare, care, în afară de lucrărle de montaj a conductelor, racordări şi cămine, cuprinde şi o staţie de epurare.

Contractul de finanţare pentru acest proiect derulat prin AFIR a fost semnat în luna decembrie 2016, iar în februarie 2018 a fost semnat contractul de lucrări cu o asociere alcătuită din două firme. După ce a fost dat ordinul de începere a lucrărilor, primarul Ionuţ Bănică era optimist, spera că totul se va încadra în termenele stabilite.

Numai că nu a fost să fie. Au apărut prea repede sincopele. Ritmul de realizare a investiţiei a scăzut de la o zi la alta. Ne-a precizat Ionuţ Bănică că reprezentanţii firmei constructoare au început să solicite bani în plus pe diverse lucrări sau situaţii neprevăzute.

După o rundă de discuţii, în cadrul cărora edilul le-a explicat că atât au ofertat şi nu poate da nimic mai mult, constructorul a părăsit şantierul.

„Le-am spus încă de la început că banii pentru ce au lucrat o să-i primească în conformitate cu prevederile legale. Am avut discuţii şi cu reprezentanţii AFIR despre situaţia ivită”, ne-a declarat Ionuţ Bănică.

După ce le-a plătit factura pentru lucrările realizate, primarul a trimis grupului de firme o notificare în care îi înştiinţează să se întoarcă pe şantier şi să continue lucrările. Se întâmpla pe 6 septembrie 2018. Aveau ca termen de conformare de 5 zile de la data primirii.

Din păcate, muncitorii nu au revenit la lucru. Ionuţ Bănică, văzând că treaba e groasă, a început deligenţele pentru rezilierea contractului de execuţie. Edilul s-a consultat cu avocaţi specializaţi în astfel de litigii, după care, în data de 21 noiembrie, a făcut o notificare către firmele constructoare, prin care le-a informat despre rezilierea contractului.

A urmat o scurtă perioadă de tensiuni, deoarece, telefonic, reprezentanţii societăţilor care trebuiau să se ocupe de reţeaua de canalizare au trecut la ameninţări cu reclamaţii, cu chemarea în judecată a Primăriei.

În final, şi-au dat seama că nu mai pot trage de timp şi, neavând în acel moment, după cum ne-a spus primarul, nici bani şi nici forţă de muncă, au cedat. Aşa că, în data de 26 noiembrie 2018, a fost semnat, cu acordul ambelor părţi, actul de reziliere a contractului.

Ionuţ Bănică, după consumarea acestui episod, a urgentat lucrurile, astfel încât, cel târziu la finele lunii februarie 2019, să aibă semnat un nou contract de execuţie, cu altă firmă constructoare, iar investiţia să fie dusă la bun sfârşit.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

Primăria Găești digitalizează serviciile publice. Proiectul este implementat cu fonduri europene

Publicat

pe

Primăria Găești și unitățile de învățământ subordonate vor fi dotate cu echipamente moderne și un sistem informatic integrat – a anunțat edilul Alexandru Iorga. Proiectul de transformare digitală a serviciilor publice din Găești depășește 5 milioane de lei, fonduri europene nerambursabile accesate de administrația locală.

Odată finalizată, investiția va asigura:
– acces mai ușor la informații și servicii publice;
– mai puține drumuri și documente pe hârtie;
– o comunicare mai eficientă cu cetățenii și firmele;
– gestionarea mai bună a documentelor și a operațiunilor financiare și fiscale;
– protejarea datelor și creșterea siguranței informatice.

„Știu că trăim vremuri complicate și că fiecare dintre dumneavoastră are griji, responsabilități și prea puțin timp de pierdut între ghișee. Tocmai de aceea, continuăm să căutăm finanțări care să aducă îmbunătățiri concrete în viața orașului nostru”, a transmis primarul Alexandru Iorga.

Cât privește școlile incluse în proiect, se va moderniza activitatea administrativă, pentru o mai bună organizare și gestionare a documentelor.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ADMINISTRAŢIE

Președintele CJ Dâmbovița răspunde acuzațiilor lansate de adversarii politici: USR Dâmbovița, mult zgomot, puține rezultate!

Publicat

pe

Liderul PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a răspuns pertinent unor atacuri lansate de reprezentanții USR Dâmbovița, care, acum, când nu mai sunt la guvernare, perioadă tristă în care au dat peste cap viața socială și economică a României, s-au găsit să critice proiectele de infrastructură absolut necesare în procesul de dezvoltare a județului Dâmbovița.

„Când nu ai realizări concrete pentru Dâmbovița, încerci să acoperi lipsa lor prin atacuri politice și acuzații”, a spus Corneliu Ștefan.

A precizat președintele Consiliului Județean Dâmbovița, într-un text publicat pe rețelele de socializare, că USR-iștii critică, dar par să fi uitat de propriile decizii și responsabilități. Amintește Corneliu Ștefan despre proiectul de reabilitare și modernizare la patru benzi a DN 71, Bâldana -Târgoviște, întârziat de deciziile luate de miniștrii USR.

„Pe 30 decembrie 2020, după ani de pregătiri, avize și licitații, era semnat contractul pentru lărgirea DN 71 la patru benzi. La numai două săptămâni, în perioada în care Ministerul Transporturilor era condus de Cătălin Drulă, CNAIR anunța rezilierea contractului. Consecința? O nouă întârziere pentru un proiect așteptat de zeci de ani de dâmbovițeni! Abia în ianuarie 2023 a fost semnat un nou contract. Iar astăzi, reprezentanții USR vin să dea lecții despre ritmul lucrărilor! Înainte să arătați cu degetul, explicați ce s-a întâmplat în ianuarie 2021”, a precizat Corneliu Ștefan – președintele CJD Dâmbovița.

USR-iștii, în ultima perioadă, au orientat tirurile comentariilor cu tentă politica spre stadiul lucrărilor și modul în care se lucrează la modernizarea DN 71. Corneliu Ștefan le răspunde că tot ceea ce se execută pe acest șantier, premieră în județul Dâmbovița, după decenii la rând de așteptare, stadiul lucrărilor, validate de supervizor, indică un progres fizic de 42%. A mai precizat Corneliu Ștefan că la Bâldana lucrările sunt încheiate, iar la nord de localitatea Conțești se circulă deja pe porțiuni noi de drum. Le-a mai adus aminte președintelele Consiliului Județean Dâmbovița USR-iștilor că proiectul privind Drumul Expres București -Târgoviște, investiție la fel de importantă pentru economia județului care va fi realizată în următorii ani, este un obiectiv pe care l-a susținut de la început.

„Eu am lansat și am susținut ideea Drumului Expres București – Târgoviște, încă din august 2020! Nu am descoperit acest proiect ieri și nu am început să vorbesc despre el din oportunism politic! Am lansat și promovat ideea încă din august 2020. Am inclus proiectul în Masterplanul de Dezvoltare al Județului Dâmbovița. Am solicitat oficial introducerea lui în Planul Investițional 2020–2030. Am susținut permanent necesitatea unei legături rapide între Târgoviște, București și Autostrada A0”, a adăugat Corneliu Ștefan în textul de răspuns la divagațiile reprezentanților USR.

A mai ținut să precizeze președintele Consiliului Județean Dâmbovița că nu a pus niciodată drumul expres în competiție cu modernizarea DN71, Bâldana – Târgoviște.

„Am susținut ambele investiții și voi continua să le susțin! Dâmbovița are nevoie de un DN 71 modernizat, sigur și adaptat traficului actual, dar și de un drum expres care să asigure o conexiune rapidă cu Bucureștiul și A0. Aceste proiecte nu se exclud. Se completează și sunt esențiale pentru dezvoltarea județului”, a scris Corneliu Ștefan.

Acuzele USR-iștilor cum că PSD ar fi blocat realizarea drumului expres Târgoviște – București sunt, de asemenea, respinse de președintele Consiliului Județean Dâmbovița. Corneliu Ștefan le cere dovezi concrete despre această situație invocată, nu simple declarații politice.

„Proiectul se află în procedura pentru obținerea acordului de mediu, iar lipsa unor comunicări recente din partea CNAIR trebuie clarificată”, a răspuns liderul PSD Dâmbovița.

Corneliu Ștefan le solicită reprezentanțiilor USR Dâmbovița să nominalizeze măcar un singur proiect major de infrastructură, cu finanțare, lucrări și rezultate concrete pe care partidul lor, cât timp s-a aflat la putere, l-a adus în județ.

„Nu postări pe Facebook. Nu atacuri politice. Nu declarații! Un proiect concret! Dâmbovițenii au nevoie de investiții, nu de scandaluri politice! Eu am susținut modernizarea DN 71 și am promovat Drumul Expres București – Târgoviște încă din 2020. Nu îmi schimb poziția în funcție de interesele politice ale momentului! Voi continua să susțin ambele investiții, pentru că dezvoltarea județului Dâmbovița este mai importantă decât orice dispută. Vorbesc despre proiecte pe care le-am susținut și pentru care am făcut demersuri concrete. USR să spună ce a făcut pentru Dâmbovița”, a mai transmis Corneliu Ștefan – președintele Consiliului Județean Dâmbovița și lider al PSD Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite