Argeș
Doi morţi şi trei răniţi grav într-un accident rutier la Curtea de Argeş!

Un grav accident de circulaţie a avut loc, în această dimineaţă, pe DN 73 C, la ieşire din municipiul Curtea de Argeş către Râmnicu Vâlcea. Doi bărbaţi, pasageri într-un autoturism, au decedat pe loc, iar alţi trei sunt grav răniţi, în urma coliziunii dintre o Dacia Duster şi au autotren.
La faţa locului au intervenit mai multe ambulanţe, o autospecială de descarcerare şi un echipaj SMURD. Răniţii au fost duşi la spitalul din Curtea de Argeş, de acolo fiind preluaţi şi transportaţi la Piteşti.
ACTUALITATE
Polițiștii din Pitești, acuzați că au omorât un bărbat când îl imobilizau. VIDEO

Un bărbat, în vârstă de 63 de ani, a intrat în stop cardio-respirator și a murit la puțin timp după ce a fost imobilizat de polițiștii din Pitești.
Potrivit unor martori, acesta a refuzat să iasă dintr-un local în bucătăria căruia izbucnise un incendiu, astfel că oamenii legii l-au luat pe sus și l-au scos afară.
Apoi, bărbatul se tot apropia de zona de intervenție, moment în care polițiștii l-au pus la pământ, ba chiar s-au urcat peste el.
VIDEO – Momentul încătușării
Argeș
Jandarmii din Argeș au aplicat 100 de amenzi în acest weekend

Jandarmii din Argeș au sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 2.000 de lei fiecare, trei administratori de restaurante din municipiul Pitești, pentru că localurile au funcționat cu barul deschis publicului.
În total, în weekendul trecut, jandarmii argeșeni au aplicat 100 de amenzi, valoarea acestora depășind 27.000 de lei. Cea mai mare sancțiune, în sumă de 4.000 de lei, a fost dată unui bărbat care folosea un tractor forestier pentru a trata bușteni prin albia râului Bratia, în Albeștii de Muscel.
Celelalte amenzi au fost aplicate unor persoane care nu purtau corespunzător mască de protecție sau care nu și-au putut justifica deplasarea în afara locuinței pe timpul nopții.
-
Dâmboviţaacum o săptămână
Un bărbat a fost strivit între două betoniere, într-o gospodărie din Voinești
-
ACTUALITATEacum 4 zile
Atentie! Programul transportului public în Târgoviște și zonele limitrofe a fost modificat
-
Dâmboviţaacum 3 zile
Violată în pădurea Dragodana de un bărbat cunoscut pe Facebook!
-
Dâmboviţaacum 7 zile
Accident în centrul Târgoviştei. Doi tineri au ajuns la spital
-
ACTUALITATEacum 4 zile
Doi copii de 13 ani, dați dispăruți în județul Dâmbovița
-
Dâmboviţaacum 7 zile
Urmărire ca-n filme la Conțești. Conducea cu 182 km/oră în localitate
-
Dâmboviţaacum 3 zile
Biserica a strâns 65.500 de lei pentru tratamentul tânărului tată Răducu Florea
-
ACTUALITATEacum 2 zile
Șef nou la Serviciul Ordine Publică din cadrul Poliției Dâmboviţa