Connect with us

ACTUALITATE

Promovarea produselor tradiţionale, prioritate pentru Direcţia Agricolă Dâmboviţa!

Publicat

pe

Direcţia Agricolă Dâmboviţa încearcă să iasă din şabloanele instituţionale, să părăsească rutina pur funcţionărească şi să se apropie mai mult de cetăţean, de fermieri, prin organizarea unor activităţi de promovarea a roadelor muncii agricultorilor, de comunicare şi socializare dintre producător şi consumator.

În acest sens, conducerea instituţiei a reuşit să pună în practică trei proiecte care au fost bine primite de public şi care au demonstrat, cu dovezi palpabile, că judeţul Dââmboviţa dispune de potenţial. Forţa exemplului contează mai mult decât statisticiile şi bilanţurile reci, atât pentru presă ca emiţător de informaţii, dar mai ales pentru consumatori sau pentru cei care doresc să îmbrăţişeze unele îndeletniciri agricole.

Tonul pentru astfel de manifestări a fost dat pe 10 octombrie, când s-a sărbătorit „Ziua naţională a produselor tradiţionale româneşti”. În curtea Direcţiei Agricole, a fost organizată o expoziţie cu vânzare la care au fost invitaţi să participe fermierii şi producători dâmboviţeni.

Se doreşte ca acest târg să fie permanentizat, să fie deschis, începând cu anul 2019, măcar o dată pe lună, iar târgoviştenii să poată achiziţiona fructe, legume şi diferite preparate tradiţionale la preţuri de producător.

Legumele şi fructele de pe meleagurile dâmboviţene, preparatele obţinute din lapte şi carne, după reţete tradiţionale, diferitele tipuri de dulciuri de casă i-au încântat şi pe cei care au vizitat expoziţia deschisă, tot în luna octombrie, pentru trei zile, în cadrul Parlamentului României, sub egida „Descoperă Dâmboviţa”, eveniment organizat în colaborare cu Consiliul Judeţean.

Direcţia Agricolă Dâmboviţa a fost implicată şi în manifestarea socio-culturală „Festivalul Toamnei” desfăşurată în perioada 8-11 noiembrie pe platoul Prefecturii Dâmboviţa. Şi aici agricultorii dâmboviţenii şi-au etalat roadele muncii, arătând celor care au trecut prin acel spaţiu că avem cu ce ne mândri.

Inginer Elena Alecu, purtător de cuvânt al Direcţiei Agricole Dâmboviţa, ne-a spus că, prin aceste târguri ale hărniciei, instituţia încearcă să faciliteze întoarcerea românului către produsul tradiţional, să arate că se poate, că şi la noi există dorinţă de a obţine mai mult, mai bun şi mai diversificat.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Târgovişte. „Bunuri tezaurizate la sfârșitul mileniului I”, o nouă expoziție temporară organizată la Muzeul de Istorie

Publicat

pe

Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, invită publicul și reprezentanții mass-media luni, 16 noiembrie 2026, începând cu ora 11.00, la vernisajul expoziției temporare „Bunuri tezaurizate la sfârșitul mileniului I”. Evenimentul pune în valoare o descoperire arheologică de excepție expusă în premieră: piese unicat de harnașament, de paradă, arme și o diversitate remarcabilă de unelte din secolele IX-X.

Această expoziție nu reprezintă doar o oportunitate rară de a admira unelte, precum și arme și piese de echipament militar dintr-o epocă strâns legată de cristalizarea primelor comunități politice din regiune, ci este și o dovadă clară a modului în care descoperirile întâmplătoare pot îmbogăți patrimoniul național atunci când există responsabilitate. Fiecare dintre cele 40 de piese ascunde o poveste despre putere, prestigiu și meșteșug medieval. Printre piesele de rezistență ale expoziției se numără spade remarcabile prin starea de conservare, vârfuri de lance de steag — piese cu o puternică încărcătură simbolică și militară —, precum și elemente fine de harnașament de paradă, care reflectă statutul social înalt al posesorilor lor din acele vremuri tulburi de la sfârșitul primului mileniu.

Toate artefactele expuse au trecut printr-un proces minuțios de curățare, conservare și restaurare în laboratoarele de specialitate ale muzeului, iar din punct de vedere muzeotehnic expoziția propune câteva nouțăți, pe care vă invităm să le descoperiți. S-a vizat integrarea unei componente artistice accentuate în valorificarea artefactelor, precum și a unor elemente de interpretare contextuală multimedia care pun vizitatorii în fața unei reconstrucții vizuale a unui eveniment istoric întâmplat acum mai bine de o mie de ani.

Expoziția poate fi vizitată în perioada 16 noiembrie 2026 – 1 martie 2027, la Muzeul de Istorie din Târgoviște, Calea Domnească nr. 189, de marți până duminică, între orele 09:00 și 16:00.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

VIDEO. Grâu tratat chimic, împrăștiat pe drumul dintre Bungetu și Văcărești

Publicat

pe

Șoferii care au circulat, azi-noapte, pe drumul dintre satele Bungetu și Văcărești, județul Dâmbovița, s-au lovit de o situație mai puțin obișnuită.

Pe distanță de sute de metri, era împrăștiată pe carosabil o cantitate importantă de grâu tratat chimic. După cum se vede în videoclip, a fost vorba clar de o pierdere dintr-un utilaj agricol de semănat. Cert este că trebuie luate urgent măsuri pentru îndepărtarea din drum a grâului tratat chimic.

Contactat de publicația noastră, primarul Irinel Ionuț Badea s-a deplasat la fața locului, a constatat că cele sesizate sunt reale și a sesizat Poliția, pentru a-l identifica pe fermierul vinovat.

VIDEO

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite