Connect with us

SOCIAL

Fundaţia Vodafone l-a ajutat pe Moş Crăciun să ajungă la 1.200 de copii defavorizaţi

Publicat

pe

Peste 1.200 de copii din centre sociale și de plasament aflate în comunități defavorizate din toate regiunile țării au primit cadourile pe care și le-au dorit de Crăciun, cu ajutorul voluntarilor caravanei „Scrisori pentru Moș Crăciun”, cel mai amplu program de voluntariat al Fundației Vodafone România, aflat anul acesta la cea de a noua ediție. Darurile au fost oferite copiilor în cadrul a șase evenimente speciale organizate la Timișoara, în 6 decembrie, Cluj-Napoca, în 10 decembrie, Iași, în 13 și 14 decembrie, Constanța, în 17 decembrie și Pitești, în 19 decembrie.

Pentru a-i transmite ce își doresc, cei mici i-au scris Moșului, iar scrisorile lor au fost colectate de echipa caravanei, apoi scanate și încărcate într-o aplicație special creată pentru acest program, astfel încât să poată fi citite de voluntari. Caravana „Scrisori pentru Moș Crăciun” a parcurs aproape 4.000 de km în trei săptămâni pentru a strânge dorințele puse pe hârtie de toți copiii, trecând prin București și 19 județe ale țării – Alba, Argeș, Bistrița Năsăud, Buzău, Constanța, Cluj, Focșani, Gorj, Ialomița, Iași, Ilfov, Mureș, Neamț, Sălaj, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui.

Anul acesta, angajații din 12 companii și organizații neguvernamentale s-au alăturat Fundației Vodafone România. Partenerii donatori, care reprezintă Antreprenoria – un proiect al Fundației Romanian Business Leaders, Dobre, Tulei & Asociații, Lidl Discount și Lidl Digital, McCann Worldgroup Romania, Next Advertising, OTP Bank, Republica.ro, Soprano Design, Tănăsescu & Gavrilă, Ţuca, Zbârcea & Asociaţii și Yokogawa Europe Solution, au pregătit cadouri pentru 457 de copii. O parte din transportul cadourilor la evenimentele regionale a fost asigurat gratuit de FAN Courier.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Argeș

Colectare deșeuri voluminoase și DEEE-uri din Pitești, 24-25 septembrie 2026

Publicat

pe

Primăria Pitești organizează, în perioada 24 septembrie 2026, ora 14:00 – 25 septembrie 2026, ora 13:00 (joi și vineri, săptămâna viitoare), prin Salubritate 2000 SA, o nouă campanie de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase și DEEE.

Piteștenii, persoane fizice, pot depozita deșeurile voluminoase, precum și deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE) în containerele puse la dispoziția lor în următoarele puncte de colectare:
– Găvana II, str. Alunului bl. A41 (lângă P.T.);
– Trivale, Complex II, P.T. 608;
– Popa Șapcă, bl. D26 (Prima Market);
– Eremia Grigorescu bl. D2- bl.D3 (lângă platforma de colectare a deșeurilor);
– Craiovei-Negoiu;
– Bibescu Vodă bl.P3- bl.38 (lângă platforma de colectare a deșeurilor);
– Prundu, str. Cornel Chiriac, bl. B27-B27A (lângă platforma de colectare a deșeurilor);
– Tudor Vladimirescu, bl. D4-P20;

Se colectează: mobilier, canapele, saltele, paturi, dulapuri, birouri, scaune, covoare, preșuri, carpete, etajere, comode, mese de cafea, mese de toaletă, rafturi, echipamente electrice și electronice, televizoare, frigidere, aparate de radio, cuptoare cu microunde, aparate de cafea, aspiratoare, mașini de spălat, computere etc.

Nu se colectează: deșeuri provenite din construcții/renovări (ex:obiecte sanitare, moloz, geamuri) vegetale, periculoase, reziduale, reciclabile, componente auto (ex:parbrize, anvelope) etc.

Utilizatorii care locuiesc la case pot opta pentru predarea deșeurilor voluminoase și DEEE, direct din fața porții, în baza unei solicitări la numărul de telefon 0248.636.535 până în data de 24 septembrie, ora 14:00, urmând a fi ridicate în intervalul 28 septembrie – 2 octombrie. La același număr de telefon se pot obține și informații suplimentare despre această campanie – precizează Primăria Pitești.

Reclama

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Argeș

Polițist din Argeș, reținut pentru trafic de persoane și proxenetism

Publicat

pe

Foto cu caracter ilustrativ

Un agent de poliție, de 34 de ani, din Argeș, a fost reținut pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și proxenetism. Din anchetă a reieșit că polițistul în cursul anului 2023, prin inducere în eroare, folosind metoda „loverboy”, ar fi recrutat în scopul exploatării sexuale o tânără pe care ar fi obligat-o să practice prostituția pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii, dar și în România.

Pe parcursul mai multor luni, respectiv ianuarie – mai 2026, bărbatul ar fi înlesnit victimei practicarea prostituției pe teritoriul României, acesta achitând diverse sume de bani pentru postarea anunțurilor prin care persoana vătămată și-ar fi oferit serviciile sexuale. O parte importantă din sumele de bani provenite din activitatea infracţională ar fi fost însuşite de către polițistul proxenet.

În timpul perchezițiilor efectuate de polițiștii Biroului de Combatere a Crimei Organizate Pitești și de procurorii DIICOT, au fost descoperite și ridicate sume de bani în lei și euro, precum și diverse bunuri și înscrisuri cu valoare probatorie.

Reprezentanții Inspectoratul de Poliție Județean Argeș au transmis printr-un comunicat că se delimitează ferm de orice comportamente sau acţiuni necorespunzătoare, care aduc atingere valorilor instituţiei şi nu sunt în concordanţă cu legea.

„Indiferent de calitatea persoanei care încalcă prevederile legale, se vor lua toate măsurile prevăzute de lege” se precizează în comunicatul IPJ Argeș.

Reclama

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite