POLITIC
Ponta, la Târgovişte: Când te vorbeşte Dragnea de bine, urmează să fii executat!

Liderul Pro România, Victor Ponta, a demonstrat, astăzi, încă o dată, că are un discurs calat clar împotriva şefului PSD, Liviu Dragnea, pe care îl consideră, în momentul de faţă, vinovat pentru toate nenorocirile care se întâmplă României, dar şi Partidului Social Democrat, pe care l-a transformat într-o anexă a interselor sale.
În opinia lui Ponta, Dragnea e răul întruchipat. Pe toţi cei care cred în el îi foloseşte, după care îi aruncă la coş. A ajuns Ponta la concluzia că, atunci când te vorbeşte Dragnea de bine, trebuie să devii precaut, urmează ceva urât.
„Când mi-a zis Dragnea că sunt cel mai bun prieten al lui, mi-am dat seama că sigur mă dă afară. Lui Firea i-a zis că o iubeşte şi a executat-o. Pe Stănescu, pe Grindeanu… Şi despre Ţuţuianu vorbea de bine şi l-a executat. Le vine rândul la toţi cei care zic, hai, îmi dă şi mie o funcţie acum şi sunt bine… Cu Dragnea nu contează. Cei de aici, din Dâmboviţa, care cred că se înţeleg cu Dragnea, vor avea soarta lui Ţuţuianu”, a spus Ponta, astăzi, la Târgovişte.
Consideră preşedintele Pro România că Liviu Dragnea pune pe primul loc interesele sale personale şi foloseşte PSD, Guvernul României, Parlamentul, Curtea de Conturi, Curtea Constituţională şi alte instituţii doar pentru scopurile sale. Crede Victor Ponta că PSD-ul de astăzi nu mai are nicio legătură cu social democraţia şi că este un PRM cu un alt nume.
„Discursul ăsta anti-european, anti-firme private, cu statul paralel, Soroş, nu are nicio legătură cu PSD, un partid care a ştiut să guverneze bine, care a administrat ţara”.
Victor Ponta a atras atenţia că există riscul ca, la alegerile prezidenţiale, să ne trezim în turul doi cu Klaus Iohannis şi Liviu Dragnea. Tocmai de aceea, Pro România, pentru a evita pericolul transformării României într-o moşie de Teleorman, după cum s-a exprimat Victor Ponta, vrea să creeze o alianţă care să vină cu un candidat bun, vizibil, capabil, care să-l scoată pe Dragnea pe tuşă din primul tur şi care să se lupte cu Iohannis. Încă se mai caută acel tip de candidat care să fie agreat de uniunea politică de centru care se va înfiinţa.
Este clar că fostul preşedinte al social-democraţilor încearcă să-i ţină aproape pe mulţi PSD-işti cu care a colaborat bine şi pe care intenţionează să îi atragă în Pro România sau măcar să-l sprijine în acţiunile politice pe care le va întreprinde în viitorul apropiat.
Victor Ponta este convins că mulţi dintre cei care gravitează acum în jurul lui Dragnea vor avea soarta lui Ţuţuianu şi a celorlalţi lideri îndepărtaţi din partid sau de la butoanele puterii.
Ponta îi sfătuieşte pe miniştrii Rovana Plumb şi Eugen Teodorovici „să creadă cum cred eu din tot ceea ce promite Dragnea”. A mărturisit fostul premier al României că Liviu Dragnea, la un moment dat, îi considera pe cei doi social-democraţi de vază „trădători, mincinoşi, securişti”.
Presa a vrut să afle de la Ponta ceea ce în Dâmboviţa s-a propagat în aceste zile la nivel de zvon, cum că Adrian Ţuţuianu va trece la Pro România împreună cu alte câteva nume notabile din PSD. Victor Ponta le-a recomandat jurnaliştilor să-l întrebe pe Adrian Ţuţuianu când şi dacă va face acest pas.
„Nu pot eu să vorbesc în numele lui. În nici un caz nu se va duce la PNL sau la USR dacă vrea să facă în continuare politică”.
Dâmboviţa
Primar Voinești: Ne lipsesc deputații și senatorii știutori de carte!

Bine grăi primarul comunei Voinești, Dănuț Gabriel Sandu, într-un text publicat pe Facebook. Așa cum și-a obișnuit concetățenii, în fiecare lună, și asta se întâmplă de ani de zile, edilul își publică raportul de activitate. Înainte de a-i informa pe locuitorii din Voinești despre proiectele duse la capăt, despre ceea ce este în lucru și cum merg treburile în comunitate, Gabriel Dănuț Sandu are un preambul, unde atinge realitățile socio-politice din România. Pe bune. Cu subiect și predicat și, mai ales, cu curaj.
În ultimul text, primarul de la Voinești a ajuns la concluzia, văzând ceea ce se întâmplă în țară în aceste zile, cu criză economică, politică, cu guvernare provizorie care nu se mai termină, că nouă, românilor, ne lipsesc oamenii de stat.
„Ne lipsesc politicienii puternici, ne lipsesc deputații și senatorii știutori de carte și, pentru toate acestea, trăim într-o batjocură totală. Toți fac politică și dau vina unii pe alții, încercând să puncteze decisiv. Realitatea este că poporul român este scârbit până în măduva oaselor de tot și de toate”, a scris Dănuț Gabriel Sandu – primarul comunei Voinești.
POLITIC
Claudiu Târziu, liderul ACT: România a decis să nu mai conteze în Europa!

Europarlamentarul Claudiu Târziu atrage atenția românilor asupra unei acțiuni politice fără de precedent. Spune liderul Partidului Acțiunea Conservatoare că România renunță la puterea de a spune nu împotriva unor decizii care pot fi luate de conducerea de la Bruxelles și care ne pot pune țara în dificultate, în postura unui martor tăcut, umil.
Țara noastră, prin conducătorii săi iubiți, a solicitat de bună voie și nesilită de nimeni să renunțe la dreptul de veto fără de care alții vor decide în numele nostru în politica externă a Uniunii Europene. Cum bine spune Claudiu Târziu, „România a decis să nu mai conteze”! Alte zece state cer același lucru.
„Am spus-o în mod repetat, fără drept de veto statele mici devin irelevante. România este deja un simplu executant al deciziilor luate în altă parte și asta din pricina conducerii sale slugarnice. Conducere care, iată, vrea să se asigure că nu va mai avea nici un cuvânt de spus nici dacă va fi condusă, cândva, de lideri demni”, a precizat președintele ACT.
Dreptul de veto, a spus europarlamentarul Claudiu Târziu, nu este un privilegiu, este o garanție a suveranității naționale, prevăzută chiar în tratatele de aderare. Fără acest drept, România nu va mai putea decide asupra aderării altor state, asupra sancțiunilor impuse altor țări sau asupra trimiterii de ajutor militar în conflictele străine etc.
„Nicușor Dan a cedat. Ilie Bolojan a ridicat din umeri, iar Oana Țoiu a semnat în numele țării. Trei oameni fără legitimitate angajează țara pe un drum primejdios. Noi, ACT, ne opunem cedării dreptului de Veto, ar fi încă un pas spre federalizarea Uniunii Europene. Nu vom accepta așa ceva”, a mai transmis liderul Partidului Acțiunea Conservatoare.
Dâmboviţaacum 5 zileTerorizat de vecini! Se întâmplă în Raciu, Dâmboviţa. Claxoane, motoare turate, petarde, țipete, înjurături. VIDEO
ACTUALITATEacum 4 zileDâmbovița. Dan Alexandru Tică este noul inspector școlar general
Argeșacum 7 zileBărbat decedat după ce s-a răsturnat cu un ATV. A doua victimă a fost dusă la spital
Dâmboviţaacum o săptămânăMai mulți copii, tâlhăriți pe Bulevardul Constantin Brâncoveanu din Târgoviște. VIDEO
ACTUALITATEacum 3 zileZilele Cetății Târgoviște 2026 cu Smiley, Lora, Trooper, Lidia Buble, Misha Miller și DJ Project
ACTUALITATEacum o săptămână30 august 2026: Muzică, dans și antren de „Ziua comunei Cobia”
ADMINISTRAŢIEacum 4 zileDâmbovița. Încep lucrările de construcție a drumului de centură Pucioasa-Fieni
ACTUALITATEacum 5 zile„Reuniunea Neamului” sau ziua în care pietroșițenii au revenit la rădăcini!



























