ADMINISTRAŢIE
Primăria Târgovişte ignoră întrebările PNL referitoare la transportul public de călători!

Preşedintele Organizaţiei PNL Târgovişte, Aurelian Cotinescu, a anunţat, astăzi – 10 ianuarie 2019, că aleşii liberali nu vor vota proiectele de hotărâre pe care reprezentanţii administraţiei locale le vor iniţia cu privire la încetarea parteneriatului cu operatorul de transport public de călători, dacă nu vor primi răspuns la memoriul pe care l-au depus la Primărie încă din luna noiembrie.
„Au trecut 45 de zile şi nu am primit niciun răspuns. Timpul trece şi vom fi solicitaţi, din nou, să votăm pentru încheierea cât mai grabnică a unui acord cu AITT. Suntem pentru dezvoltarea oraşului nostru. Ne dorim acest lucru. Participăm activ la toate proiectele majore propuse pentru dezvoltarea şi modernizarea oraşului, dar ne interesează foarte mult felul cum sunt cheltuiţi banii publici.
Ar trebui să se înţeleagă că reprezentanţii unei primării sunt doar administratori ai banului public. De felul cum cheltuiesc banii publici depinde dezvoltarea unui oraş. Pentru că nu este suficient să vii cu nişte proiecte pe care le prezinţi, împrumutăm bani din bănci, nu terminăm acele proiecte, nu dăm explicaţii pentru felul cum am cheltuit banii şi, ulterior, ne trezim îndatoraţi, dar fără să dezvoltăm acest oraş.
Acele întrebări pe care le-am ridicat aduc lumină în situaţia din transportul public, ne ajută pe noi să avem o poziţie corectă, consilierii noştri să voteze în cunoştinţă de cauză, iar cetăţeanul să ştie exact cum s-au cheltuit banii plătiţi de el prin taxe şi impozite.
Vom urmări cu mare atenţie felul cum se vor face acele evaluări, felul cum se va propune schimbul respectiv şi, dacă nu vom avea răspunsurile corecte şi vom simţi cea mai mică problemă în ceea ce ni se va propune, nu vom vota”, a explicat Aurelian Cotinescu.
ÎNTREBĂRILE PNL LA CARE REPREZENTANŢII PRIMĂRIEI TÂRGOVIŞTE NU AU RĂSPUNS
- Si-a respectat Consiliul Local Targoviste obligatiile contractuale ce ii revin, conform contractului, de verificare si control asupra delegatului? Care au fost concluziile si masurile dispuse in urma acestor controale?
- A urmarit Consiliul Local Targoviste respectarea clauzelor contractuale de catre delegat, a obligatiilor de modernizare a bazei de productie, a mijloacelor de transport si a bunurilor apartinand domeniului public?
- A urmarit Consiliul Local Targoviste respectarea clauzelor contractuale de catre delegat, cu privire la obtinerea de la autoritatile competente, a avizelor necesare desfasurarii serviciului delegat?
- A urmarit Consiliul Local Targoviste respectarea clauzelor contractuale de catre delegat, cu privire la implementarea unor sisteme performante de management?
- A urmarit Consiliul Local Targoviste respectarea clauzelor contractuale de catre delegat, cu privire la sub-inchirierea serviciului delegat?
- A urmarit Consiliul Local Targoviste indeplinirea obligatiilor cu privire la implementarea clauzelor din contract?
- A urmarit Consiliul Local Targoviste in conformitate cu atributiile contractuale: verificare serviciilor publicate, furnizate si nivelul de calitate al acestora, aplicarea indicatorilor de performanta si aplicarea penalitatilor pentru neindeplinire, precum si asigurarea unor relatii echilibrate intre delegate si utilizatori?
- A urmarit Consiliul Local Targoviste raportarile semestriale privind executarea contractului si a obiectivelor convenite prin acesta?
- Ce solicitari au fost primite din partea AITT pe perioada contractului de deleagare a serviciul de transport public local?
- Au fost demarate procedurile de negociere a rezilierii amiabile a contractului de deleagare a serviciul de transport public local cu societatea AITT?
ADMINISTRAŢIE
Alexandru Iorga, primar Găești: Cred într-o administrație care găsește soluții pentru întreaga comunitate!

Consiliul Local Găești a aprobat, în ședința de lucru de săptămâna trecută, două proiecte de hotărâre inițiate de primarul Alexandru Iorga, respectiv:
– scutirea de a plata majorărilor de întârziere pentru persoanele fizice care vor achita, până la data de 20 decembrie 2026, impozitele și taxele locale restante;
– dotarea Liceului Tehnologic „Dr. C. Angelescu” cu mobilier și echipamente.
„Le mulțumesc colegilor din Consiliul Local pentru votul acordat și pentru susținerea acestor proiecte. Cred într-o administrație care apreciază responsabilitatea, înțelege dificultățile oamenilor și găsește soluții pentru întreaga comunitate. Știu că există situații în care, din diferite motive, unii oameni nu au avut posibilitatea să își plătească impozitele la timp, iar majorările acumulate le-au îngreunat și mai mult situația. Astfel, persoanele fizice care își achită integral obligațiile fiscale principale restante până la 20 decembrie 2026 pot beneficia de scutirea majorărilor de întârziere, în condițiile hotărârii adoptate”, a transmis primarul Alexandru Iorga.
ADMINISTRAŢIE
Târgovişte: Balcoanele închise fără autorizație nu aduc amenzi și nici impozit majorat. VIDEO

Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a anunțat, astăzi – 9 noiembrie 2026, că nu se vor aplica amenzi și nici nu vor în majorate impozitele în cazul proprietarilor de apartamente care au închis balconul fără să obțină autorizație în acest sens. Edilul a vrut să pună capăt numeroaselor dispute apărute în spațiul public ca urmare a noilor acte normative care au fost adoptate.
„Trebuie făcută distincția între clădirile realizate fără respectarea regimului legal de autorizare şi cele edificate în mod legal, asupra cărora au fost efectuate ulterior anumite lucrări punctuale, precum închiderea balcoanelor. Aceste intervenții nu schimbă, prin ele însele, situația juridică a clădirii în ceea ce priveşte legalitatea edificării sale inițiale şi nu conduc la încadrarea întregii clădiri în categoria celor executate fără autorizație de construire sau cu nerespectarea acesteia”, a explicat primarul municipiului Târgoviște.

A mai punctat edilul și faptul că, în ceea e privește balcoanele închise în urmă cu mai mult de 3 ani, dreptul statului de a aplica amenzi s-a prescris. Totodată, legea adoptată anul acesta nu poate să se aplice pentru fapte din trecut.
„Închiderea balcoanelor sau logiilor la clădiri de locuit multietajate se consideră de importanță redusă, excepție făcând lucrările de extindere pe domeniul public a balcoanelor sau logiilor de la nivelul parterului. Proprietarii au dreptul de a solicita autorizație de regularizare pentru aceste lucrări de închidere a balcoanelor sau logiilor de importanță redusă oricând, fără limită de timp şi fără a fi condiționați de termenul tranzitoriu de 1 an. Primăria Municipiului Târgoviște vă stă la dispoziție pentru îndrumare, dar repetăm: fără taxe majorate, fără amenzi și fără măsuri abuzive”, a declarat edilul Daniel Cristian Stan.
VIDEO
Dâmboviţaacum 5 zilePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
ACTUALITATEacum 5 zileȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
ADMINISTRAŢIEacum o ziTârgovişte: Balcoanele închise fără autorizație nu aduc amenzi și nici impozit majorat. VIDEO
SOCIALacum o săptămânăA lovit un om cu mașina și l-a abandonat în șanț. Victima a fost găsită după 12 ore și a decedat la spital
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăDâmbovița. Noi proiecte prin PJDL. Au fost semnate 10 contracte, cu o valoare de 75 milioane de lei
Dâmboviţaacum 6 zileAccident rutier grav în Gheboieni. Două persoane încarcerate. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăAccident cu trei persoane încarcerate, una inconștientă, pe DN72, la Șuța Olteni


























